cruri, s-a auzit o bătaie în uşă şi valetul lui a intrat ca să-i aducă aminte că era timpul să se îmbrace pentru cină. S-a ridicat şi a privit în stradă. Asfinţitul poleise în aur roşu feres -
trele de sus ale caselor de peste drum. Geamurile străluceau ca nişte plăci de metal incandescent. Cerul arăta ca o roză
fanată. Lordul Henry s-a gândit la culoarea de flacără a vieţii tânărului său prieten şi s-a întrebat oare cum se va termina.
Când s-a întors acasă, cam pe la douăsprezece şi jumătate noaptea, a zărit o telegramă pe masa din hol. A deschis-o şi a văzut că i-o trimisese Dorian Gray. Îl înştiinţa că se logo -
dise cu Sibyl Vane.
Capitolul 5
— Mamă, mamă, sunt atât de fericită! murmura fata cu capul îngropat în poala femeii ofilite, obosite, care, aşezată cu spatele spre lumina agresivă, insidioasă, stătea pe singurul fo -
toliu existent în ponosita lor cameră de zi.
— Sunt atât de fericită, repeta fata, şi ar trebui să fii fericită
şi tu!
Doamna Vane s-a foit şi şi-a lăsat mâinile osoase, albite parcă cu bismut, pe creştetul fiicei sale.
— Fericită! a îngânat-o ea. Sibyl, eu sunt fericită numai când te văd jucând. Tu n-ar trebui să te gândeşti la nimic alt -
ceva decât la interpretările tale. Domnul Isaacs a fost extrem de bun cu noi şi îi datorăm bani.
Fata şi-a înălţat capul şi s-a îmbufnat.
— Bani, mamă, a strigat. Ce importanţă au banii? Iubirea înseamnă mult mai mult decât banii.
— Domnul Isaacs ne-a dat în avans cincizeci de lire ca să
ne putem achita datoriile şi să-l echipăm pe James. Sibyl, nu trebuie să uiţi lucrul ăsta. Cincizeci de lire înseamnă o sumă
foarte mare. Domnul Isaacs a fost foarte binevoitor.
— Dar nu-i un gentleman, mamă, şi nu pot suferi felul în care îmi vorbeşte, a răspuns fata, ridicându-se în picioare şi îndreptându-se spre fereastră.
— Nu ştiu ce ne-am face fără el, a stăruit femeia în vârstă, pe un ton iritat.
98
Sibyl Vane a scuturat din cap şi a răspuns:
— Mamă, nu mai avem nevoie de el. Acum, Făt-Frumos ne va orândui vieţile.
După aceste cuvinte a tăcut. Un trandafir i s-a scuturat în sânge şi i-a umbrit obrajii. O respiraţie agitată i-a despărţit petalele buzelor. Îi tremurau. O adiere de pasiune sudică i-a străbătut trupul şi i-a răspândit un freamăt în cutele gingaşe ale rochiei.
— Îl iubesc, a rostit ea cu simplitate.
— Copilă nesăbuită! Copilă nesăbuită! a sunat papagaliceşte replica de răspuns. Şi fluturarea degetelor strâmbe, încărcate de bijuterii false, a împrumutat cuvintelor o notă grotescă.
Fata a râs iar. Îi răsuna în glas veselia unei păsări închise în colivie. Ochii ei captaseră muzica şi reverberau ecouri radi oase, apoi se închideau o clipă, parcă pentru a-şi ascunde taina. Când se deschideau din nou, ceaţa unui vis se risipea din ei.
Înţelepciunea, cu buzele ei subţiri, i-a grăit din fotoliul des -
fundat, i-a pomenit despre prudenţă, i-a citat din acea carte a laşităţii al cărei autor maimuţăreşte numele bunului-simţ.
Fata nu o asculta. Se simţea liberă în colivia pasiunii. Prinţul ei, Făt-Frumos, îi era alături. Apelase la memorie ca să-l recon -
stituie. Îşi trimisese sufletul în căutarea lui, şi îl redobândise.
Sărutările îi ardeau din nou buzele. Suflarea lui îi încălzea pleoapele.
Apoi, Înţelepciunea şi-a modificat pledoaria şi a vorbit despre iscodire şi descoperire. S-ar putea ca tânărul acesta să
fi fost bogat. În cazul ăsta, te puteai gândi la o căsătorie. În ghiocul urechii ei s-au spart valurile vicleniei omeneşti. În ju -
rul fetei ţâşniră săgeţile isteţimii. A văzut buzele subţiri mişcându-se şi a zâmbit.
La un moment dat a simţit nevoia să vorbească. Tăcerea încărcată de vorbe o tulbura.
99
— Mamă, mamă, a strigat, de ce oare mă iubeşte atât de mult? Eu una ştiu de ce îl iubesc. Îl iubesc pentru că e aşa cum ar trebui să fie Iubirea. Dar el ce vede la mine? Nu-l merit. Şi totuşi – nu ştiu cum să spun –, deşi sunt mult mai prejos decât el, nu mă simt umilă. Mă simt mândră, foarte mândră. Mamă, şi tu l-ai iubit pe tatăl meu aşa cum îl iubesc eu pe Făt-Frumos?
Femeia în vârstă a pălit sub stratul de pudră ieftină care-i acoperea obrajii, iar buzele uscate i-au zvâcnit într-un spasm dureros. Sibyl a alergat la ea, i-a încolăcit gâtul cu braţele şi a sărutat-o.
— Iartă-mă, mamă. Ştiu că te doare să vorbeşti despre tata.
