ce spun oamenii de rând şi nu mă amestec niciodată în ceea ce fac oamenii fermecători. Când o personalitate mă atrage, consider încântător orice mijloc de exprimare ar alege acea persoană. Dorian Gray se îndrăgosteşte de o fată frumoasă
care joacă rolul Julietei şi vrea să o ia în căsătorie. De ce nu?
Dacă s-ar însura cu Messalina, nu ar fi cu nimic mai puţin interesant. Ştii bine că nu sunt un apologet al căsătoriei. Han -
dicapul căsătoriei constă în faptul că-i face pe oameni să se dezbare de egoism. Şi oamenii neegoişti sunt fazi, incolori, lipsiţi de individualitate. Totuşi există unele firi cărora căsă -
toria le conferă mai multă complexitate. Îşi păstrează egois -
mul, ba chiar îi adaugă o sumă de alte euri. Sunt siliţi să ducă
mai multe vieţi. Devin mult mai organizaţi şi a reuşi să te organizezi este, cred, obiectivul existenţei umane. Şi apoi, orice experienţă are o valoare proprie şi, orice s-ar spune îm -
potriva căsătoriei, trebuie să recunoaştem că e o experienţă.
Nădăjduiesc că Dorian Gray o s-o ia de soţie pe fata asta, o s-o adore pătimaş timp de şase luni, după care o să fie brusc fascinat de altcineva. Ar oferi un excelent obiect de studiu.
— Harry, nu crezi o iotă din tot ce spui şi ştii că nu crezi.
Dacă Dorian Gray şi-ar irosi viaţa, nimeni n-ar fi mai întristat decât tine. Eşti mult mai bun decât pretinzi.
Lordul Henry a râs.
— Motivul pentru care ne place să gândim bine despre alţii este că ne e teamă pentru noi. Optimismul are la bază
spaimă pură. Gândim că suntem generoşi pentru că le atri -
buim semenilor noştri acele virtuţi de pe urma cărora urmă -
rim să beneficiem noi. Îl elogiem pe bancher ca să ne putem depăşi conturile din bancă şi le descoperim calităţi bandiţilor de drumul mare în speranţa că n-o să ne atace buzunarele.
Eu cred absolut tot ce am spus. Şi dispreţuiesc profund opti -
mismul. Cât despre viaţa irosită, nici o viaţă nu e irosită, cu ex cepţia acelora în care dezvoltarea a fost oprită, care stag -
114
nează. Dacă vrei să ruinezi caracterul cuiva, nu trebuie decât să încerci să-l reformezi. În ce priveşte căsătoria, desigur că
ar fi o prostie, dar între bărbaţi şi femei există şi alt fel de re -
laţii, mult mai interesante. Pe acestea le încurajez eu. Au avan -
tajul de a fi la modă. Dar uite-l pe Dorian în persoană. El o să-ţi spună mai multe decât pot eu.
— Dragul meu Harry, dragul meu Basil, trebuie să mă feli -
citaţi, le-a declarat băiatul, aruncându-şi pelerina de seară cu aripile căptuşite cu satin şi dând mâna, pe rând, cu prietenii săi. Niciodată în viaţa mea n-am fost atât de fericit. Fireşte, totul s-a întâmplat pe neaşteptate, aşa cum se întâmplă lucru -
rile bune. Şi totuşi, am impresia că e singurul lucru după care am tânjit de când mă ştiu.
Tânărul era îmbujorat de emoţie şi de bucurie şi arăta ex -
tra ordinar de frumos.
— Dorian, sper că ai să fii mereu la fel de fericit, i-a spus Hallward, dar nu-ţi pot ierta că nu m-ai anunţat şi pe mine de logodna ta. L-ai înştiinţat numai pe Harry.
— Şi eu nu-ţi pot ierta că ai întârziat la cină, a intervenit Lordul Henry, lăsându-şi mâna pe umărul băiatului şi zâm -
bindu-i. Hai să ne aşezăm şi să vedem cum e noul chef de aici, iar tu ai să ne povesteşti cum s-a petrecut totul.
— Realmente, n-am mare lucru de povestit, a răspuns Do rian în timp ce-şi luau locurile în jurul măsuţei rotunde.
S-au întâmplat următoarele. Ieri seară, când am plecat de la tine, Harry, m-am dus să mă îmbrac, am luat cina la micul restaurant italienesc de pe Rupert Street pe care mi l-ai reco -
mandat tu, şi la ora opt am fost prezent la teatru. Sibyl inter -
preta rolul Rosalindei. Desigur, decorul era respingător şi Orlando absurd. Dar Sibyl! Ar fi trebuit s-o vedeţi! Când a apărut în hainele băieţeşti era pur şi simplu încântătoare.
Purta o vestă de catifea de culoarea muşchiului verde cu mâ -
neci de culoarea scorţişoarei, pantaloni înguşti, legaţi sub 115
genunchi, o pălăriuţă drăgălaşă, verde, cu o pană de şoim prinsă cu o bijuterie, şi o pelerină cu glugă, căptuşită cu roşu şters. Mi s-a părut mai fermecătoare ca oricând. Era graţioasă
ca statueta de Tanagra din atelierul tău, Basil. Părul îi încadra faţa asemenea frunzelor întunecate din jurul unei roze palide.
Cât despre jocul ei – mă rog, o s-o vedeţi astă-seară. E pur şi simplu o actriţă înnăscută. Zăceam în boxa aceea sordidă, absolut vrăjit. Am uitat că mă găsesc la Londra în secolul al nouăsprezecelea. Eram, împreună cu iubita mea, într-o pă -
