lorată de pe pânză? El avea să fie în deplină siguranţă. Asta era totul.

A tras paravanul înapoi, în faţa portretului, zâmbind, şi s-a dus în dormitor unde valetul îl şi aştepta. O oră mai târ ziu se găsea la operă şi Lordul Henry se înclina peste scaunul lui.

Capitolul 9

A doua zi dimineaţa, în timp ce-şi lua micul dejun, a pri -

mit vizita lui Basil Hallward.

— Dorian, ce bine îmi pare că te-am găsit, i-a spus cu o voce gravă. Am fost aici şi aseară şi mi s-a spus că eşti la operă.

Bineînţeles, am ştiut că era imposibil. Dar ar fi trebuit să

laşi vorbă unde poţi fi găsit. Am trecut printr-o seară îngro -

zitoare, pe jumătate speriat ca o tragedie să nu fie urmată de o a doua tragedie. Ar fi trebuit să-mi telegrafiezi sau să mă

chemi din primul moment când ai aflat vestea. Eu am citit-o întâmplător în ediţia de seară a jurnalului Globe pe care am găsit-o la club. Am venit de îndată aici, şi am fost disperat că nu te-am găsit. Nu pot să-ţi spun cât de dărâmat sunt de întreaga chestiune. Ştiu cât suferi tu. Dar unde te-ai dus aseară? Ai fost la mama fetei? Un moment m-am gândit să

vin şi eu acolo după tine. Au dat adresa în ziar. Undeva prin Euston Road, nu? Dar m-am temut să nu fiu inoportun în mijlocul unei dureri pe care nu puteam să o alin. Sărmana femeie! În ce stare trebuie să fie! Unicul ei copil! Ce spune despre ceea ce s-a întâmplat?

— Dragă Basil, de unde vrei să ştiu? a bombănit Dorian Gray, sorbind un vin palid gălbui dintr-o delicată cupă de sticlă veneţiană ornată cu bobiţe aurii şi adoptând o mină

foarte plictisită. Am fost la operă. Ar fi trebuit să vii şi tu. Am întâlnit-o pentru prima oară pe Lady Gwendolen, sora lui 153

Harry. Am stat în loja ei. E absolut încântătoare şi Patti a cântat divin. Nu-mi vorbi despre subiecte sinistre. Dacă nu vorbeşti despre un anumit lucru e ca şi cum nu s-a întâmplat.

Aşa cum spune şi Harry, vorbirea conferă realitate lucrurilor.

Trebuie doar să-ţi menţionez că ea nu era unicul copil al femeii. Există şi un fiu, un tip simpatic bănuiesc. Dar nu-i actor. E marinar, sau aşa ceva. Şi acum vorbeşte-mi despre tine, ce mai pictezi?

— Ai fost la operă? a repetat Hallward vorbind foarte încet şi cu o notă de durere încordată în glas. Ai fost la operă

în timp ce Sibyl Vane zăcea moartă într-o încăpere sordidă?

Poţi să-mi vorbeşti despre altă femeie că e încântătoare şi despre Patti că a cântat divin, înainte ca fata pe care ai iubit-o să cunoască liniştea unui mormânt în care să doarmă? Vai de mine, omule, trupuşorul ei alb mai are de trecut prin orori!

— Opreşte-te, Basil! Nu vreau să aud! a strigat Dorian să -

rind în picioare. Nu-mi vorbi despre asemenea lucruri. Ce a fost, a fost. Ce a trecut, ţine de trecut.

— Pentru tine ziua de ieri e trecutul?

— Ce legătură are scurgerea reală a timpului cu ceea ce s-a întâmplat? Numai oamenii superficiali au nevoie de ani întregi ca să depăşească o emoţie. Un om stăpân pe sine poate pune capăt unei dureri cu aceeaşi uşurinţă cu care îşi inven -

tează o nouă plăcere. Nu vreau să fiu robul emoţiilor mele.

Vreau să le folosesc, să le gust şi să le domin.

— Dorian, ce spui tu e îngrozitor! Ceva te-a schimbat com plet. De arătat arăţi exact ca acel băiat minunat care venea zi de zi în atelierul meu ca să-mi pozeze. Dar pe atunci erai simplu, natural şi afectuos. Erai creatura cea mai pură din întregul univers. Şi acum, nu ştiu ce a dat peste tine. Vor beşti ca şi cum ai fi lipsit de inimă, de compasiune. E influenţa lui Harry, îmi dau seama.

154

Băiatul s-a îmbujorat şi, îndreptându-se spre fereastră, a privit câteva momente grădina verde, fremătândă, scăldată

în soare.

— Basil, a vorbit în cele din urmă, îi datorez foarte mult lui Harry, mai mult decât îţi datorez ţie. Tu m-ai învăţat doar să fiu vanitos.

— Da, Dorian, şi sunt pedepsit pentru lucrul ăsta – sau voi fi pedepsit într-o bună zi.

— Nu înţeleg ce spui, Basil, a exclamat tânărul, întorcân -

du-se cu faţa spre el. Nu ştiu ce vrei. De fapt, ce vrei?

— Îl vreau pe Dorian Gray, cel pe care l-am pictat, a răs -

puns artistul cu tristeţe.

— Basil, a rostit Dorian apropiindu-se de el şi punându-şi mâna pe umărul lui, ai venit prea târziu. Ieri când am aflat că Sibyl Vane s-a sinucis…

— S-a sinucis? Dumnezeule mare! Nu există nici o îndo -

ială în privinţa asta? a strigat Hallward privindu-l cu oroare.

— Dragul meu Basil! Doar nu-ţi închipui că a fost un accident vulgar? Bineînţeles că s-a sinucis.

Bărbatul mai în vârstă şi-a îngropat faţa în mâini.

— E cumplit! a îngânat străbătut de un fior.

— Nu, l-a contrazis Dorian Gray, nu există nimic înfioră -

tor în lucrul ăsta. Este una dintre marile tragedii romantice ale epocii noastre. De obicei, actorii duc o viaţă foarte banală.

Sunt soţi buni sau soţii fidele, sau alte plictiseli. Înţelegi ce vreau să spun – virtuţile alea mic-burgheze şi genul acela de treburi. Şi uite ce deosebită a fost Sibyl! A trăit cea mai fru -

moasă dintre tragediile ei. A fost întotdeauna o eroină. În ulti -

ma seară când a jucat – în seara când ai văzut-o tu – a jucat prost pentru că descoperise realitatea dragostei. Atâta timp cât a crezut în irealitatea ei, murea aşa cum poate muri Julieta.

Acum, a reintrat în sfera artei. A avut stofă de martiră. Moar -

tea ei demonstrează întreaga jalnică inutilitate a martiriului, 155

întreaga lui frumuseţe zadarnic irosită. Dar, după cum îţi spuneam, să nu crezi că eu nu am suferit. Dacă ai fi venit aseară într-un anumit moment, pe la cinci şi jumătate, cred, sau pe la şase fără un sfert, m-ai fi găsit plângând. Nici Harry, care era aici şi care mi-a adus vestea, nu şi-a dat seama prin ce am trecut. Am suferit enorm. Pe urmă mi-a trecut. Nu pot să repet o emoţie. Nimeni nu le poate repeta, în afara indi -

vizilor sentimentali. Basil, eşti extrem de nedrept. Ai venit aici ca să mă consolezi. Ceea ce e foarte frumos din partea ta. Şi pentru că m-ai găsit consolat eşti furios. În calitate de persoană plină de compasiune! Îmi evoci o istorioară pe care mi-a spus-o Harry despre un filantrop care şi-a petrecut două -