Când a apărut în lumina clarului de lună arăta splendid.
Un fapt care nu putea fi contestat. Dar jocul ei scenic era de nesuportat şi, pe măsură ce piesa înainta, era tot mai prost.
Gesticulaţia era absurd de artificială. Vorbea pe un ton exa -
gerat de declamator. Frumosul pasaj:
De nu mi-ar pune noaptea văl pe faţă,Obrajii fecioreşte-ar rumeni
De cele ce ţi-am spus în noaptea asta. 1
a fost declamat cu precizia penibilă a unei eleve de şcoală învă -
ţate să recite de către o profesoară mediocră. Când s-a aplecat peste balcon şi a ajuns la minunatele versuri: Deşi mă faci ferice,
Nu pot de legământu-ţi să mă bucur
Acum: e prea năvalnic, prea nesocotitPrea ca un fulger care cât zici „fulger“
A şi pierit. Iubite, noapte bună
În boarea verii cea pârguitoare
Al dragostei boboc va da în floare
Când ne vedea-vom iar. 2
a rostit cuvintele mecanic, de parcă nu aveau nici un sens pentru ea. Nu din pricina nervozităţii. Dimpotrivă, departe 1 W. Shakespeare, Romeo şi Julieta, actul II, scena 2, traducere de Dan Duţescu şi Leon Leviţchi, în Shakespeare. Antologie bilingvă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1964.
2 Ibidem.
125
de a fi emoţionată, părea perfect stăpână pe sine. Era, pur şi simplu, proastă interpretarea. Eşec total.
Până şi spectatorii de rând, necultivaţi, din sală şi de la galerie păreau să-şi fi pierdut interesul. Se foiau, vorbeau cu glas tare între ei, fluierau. Administratorul evreu, care stătea la capătul balconului, bătea din picioare şi înjura furios. Sin -
gura persoană liniştită era fata.
Când s-a terminat actul al doilea, a izbucnit o furtună de fluierături, Lordul Henry s-a ridicat şi şi-a îmbrăcat pardesiul.
— Dorian, e frumoasă foc, dar nu ştie să joace. Hai să
plecăm.
— Eu rămân până la sfârşitul piesei, a răspuns băiatul, pe un ton dur, amar. Îmi pare nespus de rău, Harry, că te-am făcut să pierzi o seară. Vă rog pe amândoi să mă scuzaţi.
— Dragul meu Dorian, eu cred că domnişoara Vane e bol -
navă, l-a întrerupt Hallward. O să venim într-o altă seară.
— Aş vrea eu să fie bolnavă, a replicat Dorian, dar mi se pare pur şi simplu împietrită, rece. E complet schimbată. Cu o seară înainte a fost o mare artistă. În seara asta e doar o actriţă mediocră, banală.
— Nu vorbi aşa despre o persoană pe care o iubeşti, Dorian. Iubirea e un lucru mai minunat decât Arta.
— Amândouă nu sunt decât simple forme de imitaţie, a remarcat Lordul Henry. Dar haideţi să plecăm. Dorian, nu trebuie să mai rămâi aici. Actoria proastă e demoralizantă.
Şi apoi, nu cred că ţi-ai dori ca soţia ta să joace teatru. Aşa că ce importanţă are că face din Julieta o păpuşă de lemn?
E foarte frumoasă, dar dacă înţelege din viaţă cât înţelege din teatru; o să reprezinte încă o experienţă adorabilă. Nu există
decât două categorii de oameni care sunt cu adevărat fas ci -
nanţi: cei care ştiu absolut totul şi cei care nu ştiu absolut nimic. Dumnezeule mare, băiete, nu fă mutra asta tragică!
Secretul tinereţii veşnice este să nu pui niciodată la inimă vreo 126
emoţie neplăcută. Vino la club cu mine şi cu Basil. O să fu -
măm şi o să bem în cinstea frumuseţii domnişoarei Sibyl Vane. E frumoasă. Ce altceva îţi mai trebuie?
— Pleacă, Harry, a strigat băiatul. Vreau să fiu singur. Basil, trebuie să pleci şi tu. Ah! Nu vă daţi seama că mi se frânge inima?
Lacrimi fierbinţi i-au umplut ochii. Buzele îi tremurau, s-a repezit în fundul lojii, s-a rezemat de perete şi şi-a ascuns faţa în mâini.
— Basil, hai să mergem, l-a îndemnat Lordul Henry, cu o ciudată undă de tandreţe în glas, şi cei doi tineri au ieşit împreună.
Câteva momente mai târziu luminile rampei s-au aprins din nou şi cortina s-a ridicat asupra celui de-al treilea act. Do -
