zeci de ani din viaţă încercând să îndrepte o nedreptate, sau să schimbe o lege injustă – nu mai ţin minte ce era. În cele din urmă a izbutit, dar nimic nu se putea măsura cu deziluzia lui. Nu mai avea nimic de făcut, aproape că a murit de ennui 1 şi s-a transformat într-un mizantrop inveterat. Şi, dragă bătrâne Basil, dacă ţii într-adevăr să mă consolezi, mai curând învaţă-mă cum să uit ceea ce s-a întâmplat sau cum să fac să consider totul dintr-un punct de vedere artistic. N-a scris Gautier2 despre La Consolation des arts?3 Îmi amintesc că într-o zi am găsit în atelierul tău o cărţulie legată în piele şi, din întâmplare, am dat peste fraza asta admirabilă. Ei bine, eu nu sunt ca tânărul acela despre care mi-ai povestit când am fost împreună la Marlow, cel care pretinde că satinul gal -

ben te consolează pentru toate mizeriile vieţii. Ador lucrurile frumoase pe care le poţi atinge şi mânui. Brocarturile vechi, bronzurile verzi, obiectele lăcuite, fildeşul sculptat, ambian -

ţele plăcute, luxul, pompa, poţi extrage multe plăceri din toate astea. Dar mai important pentru mine este temperamentul 1 Plictiseală (fr.).

2 Theophile Gautier (1811-1872), poet şi prozator francez.

3 Consolarea prin arte (fr.).

156

artistic pe care aceste lucruri îl creează sau, în orice caz, îl scot la suprafaţă. A deveni spectatorul propriei tale vieţi, spune Harry, înseamnă să evadezi din toate suferinţele vieţii. Ştiu că te surprinde să mă auzi vorbind astfel. Tu nu ţi-ai dat seama cum am evoluat. Când m-ai cunoscut tu, eram un băieţandru de şcoală. Acum sunt un bărbat. Am pasiuni noi, gânduri noi, idei noi. Sunt altul, dar asta nu înseamnă că

trebuie să mă placi mai puţin. M-am schimbat, dar tu trebuie să rămâi prietenul meu pentru totdeauna. Desigur că ţin foarte mult la Harry, dar ştiu că tu eşti mai bun decât el.

Nu eşti mai puternic – eşti foarte înspăimântat de viaţă –, dar eşti mai bun decât el. Şi ce bine ne simţeam împreună!

Nu mă părăsi, Basil, şi nu te certa cu mine. Sunt aşa cum sunt. Nu mai am nimic de adăugat.

Pictorul s-a simţit ciudat de mişcat. Băiatul îi era nespus de drag şi personalitatea lui marcase marele punct de cotitură

în arta lui. Nu suporta ideea de a-l mai mustra. La urma urmei, indiferenţa lui putea să fie o simplă fază trecătoare.

Avea atâtea părţi bune, atâtea trăsături de nobleţe.

— Bine, Dorian, a răspuns în cele din urmă cu un surâs trist, de azi încolo n-am să-ţi mai vorbesc de lucruri urâte.

Sper numai că numele tău n-o să fie asociat cu treaba asta.

Ancheta are loc în după-amiaza asta. Ai fost convocat?

Dorian a clătinat din cap şi o expresie de iritare i-a traversat chipul la auzul cuvântului „anchetă“. Era ceva atât de brutal şi de vulgar în astfel de chestiuni.

— Nu mi se cunoaşte numele, a răspuns.

— Dar ea, desigur, ţi-l cunoştea.

— Numai numele de botez şi sunt sigur că nu l-a comu -

nicat nimănui. Mi-a povestit odată că toţi sunt curioşi să

afle cine sunt şi că ea le răspunde, invariabil, că numele meu e Făt-Frumos. Ceea ce era drăguţ din partea ei. Basil, trebuie să-mi faci un portret al lui Sibyl. Aş dori să am ceva mai 157

concret legat de ea decât amintirea câtorva sărutări şi câteva frânturi de vorbe duioase.

— O să încerc, Dorian, dacă doreşti. Dar trebuie să vii să-mi pozezi tu, personal, din nou. Fără tine nu pot face nimic.

— Basil, nu am să-ţi mai pozez niciodată. E imposibil! a exclamat băiatul, retrăgându-se.

Pictorul l-a privit mirat.

— Ce aiureală, dragul meu băiat. Vrei să spui că nu-ţi place portretul pe care ţi l-am făcut? Unde e? De ce i-ai pus paravanul în faţă? Dă-mi voie să mă uit la el. E lucrul cel mai bun pe care l-am făcut vreodată. Dă paravanul la o parte, Do -

rian. Ce oribil din partea servitorului tău să ascundă în felul ăsta opera mea! Când am intrat în camera asta am avut senzaţia că e ceva schimbat.

— Servitorul meu nu are nici o vină, Basil. Doar nu-ţi închipui că-l las pe el să-mi aranjeze camera. Uneori îmi aranjează florile – la asta se reduce totul. Nu, eu am pus paravanul. Lumina cădea prea puternic pe portret.

— Prea puternic? În nici un caz, dragul meu. Era plasat într-un loc admirabil. Lasă-mă să mă uit la el.

Hallward s-a îndreptat spre colţul unde se găsea tabloul.

Un strigăt de groază a scăpat de pe buzele lui Dorian Gray, care s-a repezit între pictor şi paravan şi a pălit vizibil.

— Basil, nu trebuie să te uiţi la portret, nu vreau să te uiţi.

— Să nu mă uit la propria mea lucrare? Nu vorbeşti serios.

De ce să n-o privesc? a întrebat Hallward râzând.

— Basil, pe cuvântul meu de onoare, dacă încerci să te uiţi la tablou, nu mai vorbesc cu tine câte zile oi mai avea. Îţi declar foarte serios. Nu-ţi dau nici o explicaţie şi să nu-mi ceri vreuna. Dar ţine minte, dacă atingi paravanul, totul s-a sfârşit între noi.

158

Hallward era năucit. S-a uitat cu o privire uluită la Dorian Gray. Nu-l mai văzuse niciodată în asemenea stare. Era alb ca varul din cauza mâniei. Îşi încleştase pumnii şi pupilele ochilor arătau ca două discuri de foc albastru. Tremura tot.

— Dorian!

— Nu-mi vorbi!

— Dar ce s-a întâmplat? Bineînţeles că n-am să mă uit la el dacă nu vrei, i-a spus cu răceală, răsucindu-se şi îndrep -

tându-se spre fereastră. Dar mi se pare complet absurd să

n-am voie să mă uit la lucrarea mea, mai cu seamă că am de gând să o expun în toamnă la Paris. Va fi necesar, proba -

bil, să-i mai dau un lac, aşa încât tot o să trebuiască să o văd într-o zi, şi de ce nu azi?

— Să o expui! Ai de gând s-o expui? a exclamat Dorian Gray, simţindu-se năpădit de un soi de groază. Să i se dezvă -

luie lumii secretul lui? O să caşte oamenii ochii la misterul vieţii lui? Era cu neputinţă. Ceva – nu ştia ce anume – trebuia făcut fără întârziere.

— Da, presupun că n-ai nimic împotrivă. Georges Petit vrea să-mi adune cele mai bune tablouri pentru o expoziţie specială care va avea loc în rue de Sèze şi se va inaugura în prima săptămână din octombrie. Portretul tău va lipsi de aici o singură lună. Bănuiesc că te poţi dispensa cu uşurinţă

de el în intervalul dat. De altfel, vei fi, fără îndoială, plecat din oraş. Şi dacă-l ţii mereu în spatele unui paravan, înseamnă

că nu prea eşti ataşat de el.

Dorian Gray şi-a dus mâna la frunte. I se scurgeau picuri de transpiraţie. Se simţea pe muchia unei mari primejdii.