dure în care n-a călcat vreodată picior de om. După spectacol, m-am dus în cabină şi am stat de vorbă cu ea. Şi aşa cum stă -
team unul lângă celălalt, am văzut aprinzându-i-se în ochi o lumină pe care nu o cunoscusem până atunci. Buzele mele s-au mişcat spre ea. Ne-am sărutat. Nu pot să vă descriu ce am simţit în momentul acela. S-ar fi spus că toată viaţa din mine se concentrase într-un singur punct de bucurie absolută, de culoarea rozelor. Ea era înfiorată de un tremur şi vibra ca o narcisă albă. Pe urmă a căzut în genunchi şi mi-a sărutat mâinile. Simt că n-ar trebui să vă povestesc toate astea, dar nu mă pot împiedica. Bineînţeles, logodna noastră e un secret adânc. Nu i-a mărturisit încă nici mamei ei. Nu ştiu ce-o să spună tutorii mei. Lordul Radley se va înfuria fără
doar şi poate. Dar nu-mi pasă. În mai puţin de un an ating majo ratul şi atunci o să pot să fac tot ce-mi place. Basil, mi-am cules iubirea din poezie şi mi-am găsit soţia în piesele lui Shakespeare. Buzele pe care Shakespeare le-a învăţat să vor -
bească mi-au şoptit taina lor în ureche. M-au înco lăcit braţele Rosalindei şi buzele Julietei mi-au sărutat gura.
— Da, Dorian, cred că ai procedat bine, i-a spus Hallward, vorbind cu încetineală.
— Ai văzut-o azi? a întrebat Lordul Henry.
Dorian Gray a clătinat din cap.
— Nu, am lăsat-o în pădurea Arden. Diseară o s-o regăsesc într-o livadă din Verona.
116
Lordul Henry şi-a sorbit, cu o mină meditativă, şampania.
— Dorian, spune-mi în care moment anume ai menţionat cuvântul „căsătorie“? Şi care a fost reacţia ei? Sau poate că
ai şi uitat.
— Dragul meu Harry, n-am tratat chestiunea ca pe o problemă de tranzacţii şi nu i-am făcut o propunere oficială.
I-am spus doar că o iubesc şi ea mi-a răspuns că nu-i vrednică
să-mi fie soţie. Nu e vrednică? Pentru mine întregul univers nu înseamnă nimic în comparaţie cu ea.
— Femeile au un colosal simţ practic, a replicat Lordul Henry – sunt mult mai practice decât noi. În situaţii de genul ăsta noi uităm, de cele mai multe ori, să pomenim despre că -
să torie, aşa că ele ne reamintesc întruna.
Hallward l-a prins de braţ.
— Harry, opreşte-te. L-ai supărat pe Dorian. El nu e ca toţi ceilalţi bărbaţi. El n-ar putea să facă vreodată pe cineva să sufere. Are un caracter prea frumos pentru aşa ceva.
Lordul Henry l-a privit peste masă.
— Dorian n-ar putea niciodată să se supere pe mine, a răspuns el. I-am pus întrebarea din cel mai firesc motiv posi -
bil, din singurul motiv care ne îndreptăţeşte să punem o în -
tre bare – anume din pură curiozitate. Am eu o teorie că
întotdeauna femeile sunt acelea care ne cer în căsătorie, şi nu noi le cerem pe ele. Cu excepţia, desigur, a celor din clasa de mijloc. Se ştie că burghezia nu-i modernă.
Dorian Gray a râs şi şi-a lăsat capul pe spate.
— Harry, eşti incorigibil, dar asta nu mă supără. Imposibil să se înfurie cineva pe tine. Când ai s-o vezi pe Sibyl Vane ai să înţelegi că numai o bestie i-ar putea face vreodată un rău, o bestie lipsită de inimă. De altfel, eu nu pot să înţeleg cum e posibil ca cineva să o pună într-o situaţie neplăcută pe cea pe care o iubeşte. Eu o iubesc pe Sibyl Vane. Aş vrea să o urc pe un piedestal de aur şi să văd cum lumea o venerează pe 117
femeia care e a mea. Ce înseamnă căsătoria? Un legământ irevocabil. De asta îţi baţi tu joc de ea. Ah, dar nu trebuie să-ţi baţi joc. E un legământ irevocabil, pe care eu doresc să-l ţin. Încrederea ei mă face să-i fiu credincios şi crezul ei mă
face să fiu bun. Când sunt cu ea, regret tot ce-am învăţat de la tine. Sunt altul decât cel pe care îl cunoşti tu. Sunt schim -
bat şi o singură atingere a mâinii lui Sibyl Vane mă face să
uit de tine şi de toate teoriile tale false, fascinante, veninoase, delicioase.
— Şi anume…? a întrebat Lordul Henry, punându-şi o porţie de salată.
— O, teoriile tale despre viaţă, despre dragoste, teoriile despre plăcere. De fapt, toate teoriile tale, Harry.
— Plăcerea e singurul lucru pentru care merită să ai o teorie, a răspuns lordul cu vocea lui lenevoasă, melodioasă. Dar, din păcate, nu pot pretinde că teoria mea îmi aparţine. Îi aparţine Naturii, nu mie. Plăcerea este un test al Naturii, semnul ei de aprobare. Când suntem fericiţi, suntem întotdeauna buni, dar când suntem buni nu suntem întotdeauna fericiţi.
— Ah! Dar ce înţelegi prin a fi bun? a întrebat Basil Hall -
ward.
— Da, a intervenit şi Dorian, lăsându-se pe speteaza scau -
nu lui şi privindu-l pe Lordul Henry deasupra ciorchinilor grei de irişi cu buze purpurii, care tronau în centrul mesei, ce înţelegi prin „bun“, Harry?
— A fi bun înseamnă a fi în deplină armonie cu tine însuţi, a răspuns lordul atingând cu degetele lui fine, palide, piciorul fragil al paharului. Când eşti forţat să fii în armonie cu alţii apare discordia. Propria ta viaţă – ăsta-i lucrul im -
portant. Cât despre vieţile semenilor tăi, dacă doreşti să fii un făţarnic sau un puritan, n-ai decât să-ţi etalezi prin ci piile morale; dar de fapt asta nu-i treaba ta. În plus, Individua -
lismul urmăreşte într-adevăr un ţel mai înalt. Moralitatea 118
