— Dumneata ce părere ai, domnule Gray? l-a întrebat.

Dorian a şovăit o clipă, pe urmă şi-a lăsat capul pe spate şi a râs:

257

— Eu sunt întotdeauna de acord cu Harry, ducesă.

— Chiar când nu are dreptate?

— Harry are întotdeauna dreptate, ducesă.

— Şi filozofia lui te face fericit?

— Eu n-am căutat niciodată fericirea. Cine are nevoie de fericire? Eu nu caut decât plăcerea.

— Şi ai găsit-o, domnule Gray?

— Adeseori. Chiar prea des.

Ducesa a oftat:

— Eu, una, caut liniştea, a spus ea, şi dacă nu mă duc să

mă îmbrac pentru cină, nu o să am linişte în seara asta.

— Dă-mi voie să-ţi aduc nişte orhidee, i-a propus Dorian ridicându-se şi îndreptându-se spre seră.

— Flirtezi cu el în mod scandalos, i s-a adresat Lordul Henry verişoarei sale. Ar trebui să fii mai prudentă. E foarte fascinant.

— Dacă n-ar fi, n-ar exista bătălie pe el.

— Deci grecii se luptă cu grecii?

— Eu sunt de partea troienilor. S-au luptat pentru o femeie.

— Şi au fost înfrânţi.

— Există şi lucruri mai rele decât prizonieratul.

— Galopezi cu frâul liber.

— Ritmul dă viaţă, a ripostat ea.

— Diseară o să-mi notez replica asta în jurnalul meu.

— Ce anume?

— Că un copil care s-a ars iubeşte focul.

— Eu nici măcar nu m-am pârlit. Aripile mele sunt neatinse.

— Pentru că le foloseşti la orice în afară de zbor.

— Curajul a trecut de la bărbaţi la femei. E o experienţă

nouă pentru noi.

— Ai o rivală.

— Pe cine?

258

Lordul Henry a râs.

— Pe Lady Narborough, a şoptit el. Pur şi simplu îl adoră.

— Îmi creezi aprehensiuni. Apelul la antichitate e fatal pen tru noi, romanticele.

— Romantice! Deţii toate metodele ştiinţei.

— Bărbaţii ni le-au predat.

— Dar nu vi le-au explicat.

— Ne-au privit doar ca sex, l-a provocat ea.

— Sfincşi fără secrete.

S-a uitat la el, zâmbind.

— Ce mult întârzie domnul Gray! Hai să ne ducem să-l ajutăm. Încă nu i-am spus ce culoare are rochia mea.

— Ah, trebuie să-ţi asortezi rochia după florile lui, Gladys.

— Ar însemna o capitulare prematură.

— Arta romantică începe cu punctul ei culminant.

— Trebuie să-mi las o portiţă de scăpare, pentru retragere.

— Aşa cum procedau parţii1?

— Parţii s-au adăpostit în deşert. Eu n-aş face-o.

— Femeile nu au întotdeauna de ales, a răspuns Lordul Henry. Dar chiar în clipa aceea s-a auzit din partea mai înde -

părtată a serei un geamăt înăbuşit şi zgomotul surd al unei căderi grele. Toată lumea a sărit în picioare. Ducesa a rămas împietrită de groază. Lordul Henry, cu spaimă în ochi, şi-a făcut drum printre palmierii stufoşi şi l-a găsit pe Dorian Gray prăbuşit cu faţa în jos pe dalele de piatră, într-un leşin vecin cu moartea.