— Spune-i Înălţimii Sale că vin îndată acasă, a răspuns cu răceală.

Omul a făcut cale întoarsă, apoi s-a îndreptat rapid în direcţia casei.

— Ce le mai place femeilor să facă lucruri hazardate! a comentat Lordul Henry. E una dintre calităţile lor pe care o admir cel mai mult. O femeie e în stare să flirteze cu cine vrei sau nu vrei, atâta timp cât e un altul care s-o vadă.

— Ce-ţi mai place ţie, Harry, să spui lucruri hazardate. În cazul de faţă greşeşti amarnic. Îmi place ducesa foarte mult, dar nu o iubesc.

— Şi ducesa te iubeşte foarte mult, dar te place mai puţin, aşa că vă completaţi de minune.

— Asta-i bârfă curată, Harry, şi nu există nici un temei de bârfă.

— Temeiul fiecărei bârfe este certitudinea existenţei unei imoralităţi, a răspuns Lordul Henry, aprinzându-şi o ţigară.

266

— Harry, tu eşti gata să sacrifici pe oricine de dragul unui paradox.

— Lumea merge la altar de bunăvoie, a sunat răspunsul.

— Aş dori să pot iubi, a oftat Dorian Gray cu o adâncă

notă de patos în glas. Dar se pare că mi-am pierdut pasiunea şi am uitat cum e dorinţa. Sunt prea concentrat asupra pro -

priei mele persoane. Personalitatea mea a devenit o povară

pentru mine. Aş dori să evadez din mine, să plec, să uit. A fost o prostie din partea mea că am venit aici. Cred că o să-i trimit o telegramă lui Harvey să-mi pregătească iahtul. Pe un iaht eşti în siguranţă.

— În siguranţă împotriva cui, Dorian? Ai vreun necaz?

De ce nu-mi spui despre ce e vorba? Ştii bine că te-aş ajuta.

— Nu pot să-ţi spun, Harry, i-a răspuns cu tristeţe în glas.

Presupun că-i doar un rod al imaginaţiei mele. Accidentul acela nefericit m-a răsturnat. Am un presentiment îngrozitor că ceva de felul ăsta o să mi se întâmple şi mie.

— Ce aiureală!

— Sper să fie aşa, dar nu pot să mă împiedic să simt ce simt.

Ah, uite-o pe ducesă arătând ca zeiţa Artemis într-o toaletă

făcută la comandă. Ai văzut că ne-am întors acasă, ducesă?

— Am aflat totul, domnule Gray. Bietul Geoffrey e teribil de deprimat. Şi se pare că i-ai cerut să nu împuşte iepurele.

Ce curios!

— Da, e foarte curios. Nu ştiu ce m-a făcut să-i cer să nu tragă. O simplă toană, probabil. Iepurele era una din cele mai drăgălaşe vietăţi. Regret că ţi s-a spus despre omor. E un subiect respingător.

— Un subiect plictisitor, a intervenit Lordul Henry. Nu are nici o conotaţie psihologică. A, dacă Geoffrey ar fi făcut-o deliberat, cât de interesant ar fi fost! Aş vrea să cunosc pe ci -

neva care a comis o crimă adevărată.

267

— Oribil din partea ta, Harry, a protestat ducesa. Nu-i aşa, domnule Gray? Harry, domnul Gray se simte din nou rău. E pe punctul să leşine.

Dorian s-a ţinut în picioare cu efort şi a zâmbit.

— N-am nimic, ducesă, nervii mei sunt la pământ. Asta-i tot. Cred că am mers prea mult în dimineaţa de azi. N-am auzit ce a spus Harry. Era ceva foarte rău? Va trebui să-mi po vesteşti altă dată, pentru că acum mă duc să mă întind puţin. Mă scuzaţi, da?

Ajunseseră la scara mare care lega sera de terasă. Când uşa de sticlă s-a închis după Dorian, Lordul Henry s-a întors şi a privit-o pe ducesă cu ochii lui lascivi.

— Eşti foarte îndrăgostită de el? a întrebat-o.

Nu i-a răspuns pe loc, ci a continuat să contemple peisajul.

— Aş vrea şi eu să ştiu, a răspuns după un timp.

Lordul a scuturat din cap.

— Cunoaşterea ţi-ar fi fatală. Nesiguranţa dă tot farmecul.

Ceaţa face ca lucrurile să fie frumoase.

— În ceaţă poţi rătăci drumul.

— Toate drumurile duc în acelaşi loc, dragă Gladys.

— Care anume?

— Deziluzia.

— În viaţa mea a însemnat un début.

— Ţi-a venit cu coroană pe cap.

— M-am săturat de frunzele de fragi1.

— Îţi vin bine.

— Numai în public.

— Ţi-ar lipsi dacă le-ai pierde?

— Nu m-aş despărţi nici măcar de o frunză.

— Monmouth are urechi.