— La bătrâneţe auzul slăbeşte.

— A fost vreodată gelos?

1 Coroana de ducesă e împletită din frunze de fragi din aur.

268

— Aş fi dorit să fie.

Lordul Henry s-a uitat în jur, ca şi cum căuta ceva.

— Ce cauţi? a întrebat ea.

— Butonul de apărare al floretei tale. L-ai pierdut.

Ducesa a râs.

— Dar port încă masca.

— Sub care ochii tăi apar şi mai frumoşi.

A râs din nou. Dinţii ei păreau seminţe albe într-un fruct roşu.

Sus, în camera lui, Dorian Gray zăcea întins pe o canapea; fiecare fibră din trup îi zbârnâia de panică. Viaţa devenise brusc o povară prea hidoasă pentru el. Îngrozitoarea moarte a nefericitului gonaş împuşcat în pădure ca un animal sălbatic i se părea că prefigurează moartea lui. Aproape leşinase când Lordul Henry făcuse, întâmplător, acea glumă cinică.

La ora cinci şi-a sunat valetul şi i-a dat dispoziţii să-i pre -

gătească valiza pentru expresul de noapte spre Londra, şi trăsura să-l aştepte la uşă la opt treizeci. Hotărâse să nu mai petreacă încă o noapte la Selby Royal. Era un loc de rău augur. Moartea păşise pe acolo în plină zi. Iarba din pădure fusese împroşcată cu sânge.

După aceea i-a scris o notă Lordului Henry, informându-l că se întoarce în oraş să-şi consulte medicul şi rugându-l să

preia el misiunea de amfitrion în absenţa lui. În timp ce in -

troducea scrisoarea în plic, s-a auzit o bătaie în uşă şi valetul l-a anunţat că şeful paznicilor doreşte să-i vorbească. Dorian s-a încruntat şi şi-a muşcat buza.

— Trimite-l aici, a spus după o pauză.

De îndată ce a intrat omul, Dorian a scos dintr-un sertar carnetul de cecuri şi l-a aşezat în faţa lui.

— Bănuiesc că ai venit să discuţi despre nefericitul acci -

dent de azi-dimineaţă, nu-i aşa, Thornton? l-a întrebat, luând în mână un condei.

— Da, domnule.

269

— Sărmanul om era căsătorit? Are o familie care depindea de el? a întrebat Dorian cu o mină plictisită. Dacă da, n-am să-i las să se zbată în sărăcie şi o să le trimit orice sumă de bani consideri că e necesară.

— Nu ştim cine e, domnule. De asta mi-am luat îngădu -

inţa să vin să vă spun.

— Nu ştii cine e? Ce vrei să spui? Nu era unul dintre oa -

menii dumitale?

— Nu, domnule. Nu l-am văzut în viaţa mea. Pare să fie un marinar, domnule.

Dorian a scăpat condeiul din mână şi a simţit că inima a încetat o clipă să-i mai bată.

— Un marinar? a strigat. Ai spus că-i marinar?

— Da, domnule, pare să fi fost un soi de marinar, cu amân -

două braţele tatuate şi felul ăsta de chestii.

— Aţi găsit ceva asupra lui? a întrebat Dorian, aplecân -

du-se în faţă şi uitându-se la om cu ochi sfredelitori. Ceva care să indice numele lui?

— Nişte bani, domnule, nu prea mulţi, şi un pistol. Nici un fel de nume. Pare însă un om cumsecade, domnule, dar cam necioplit. E marinar, aşa credem.

Dorian a sărit în picioare. O speranţă sălbatică încolţise în el. Se crampona nebuneşte de ea.

— Unde-i cadavrul? a întrebat. Repede! Trebuie să-l văd!

— E într-un grajd gol de la fermă. Oamenii nu vor să

ţină aşa ceva în casă. Zic că un cadavru aduce ghinion.

— La fermă! Du-te acolo rapid şi aşteaptă-mă. Cere-i unui băiat de la grajduri să-mi aducă imediat calul. Nu! Mă duc eu singur la grajduri. Economisim timp.

În mai puţin de un sfert de oră, Dorian Gray galopa cât putea de repede. Copacii păreau să alunece pe lângă el într-o procesiune spectrală şi umbre fantastice i se aşterneau în cale.

La un moment dat, iapa a sărit speriată într-o parte în faţa 270

unui stâlp de barieră, cât pe-aici să-l trântească. A şfichiuit-o pe grumaz cu biciuşca. Spinteca aerul amurgului ca o săgeată.

Pietrele zburau de sub copitele ei.

În cele din urmă a ajuns la fermă. Doi oameni trebăluiau prin curte. Dorian a sărit din şa şi a aruncat frâiele unuia din ei. În grajdul cel mai îndepărtat clipea o lumină. Ceva îi spunea că acolo trebuie să fi fost depozitat cadavrul şi a alergat într-un suflet până la poarta grajdului şi a încercat închizătoarea.

Pe urmă a rămas o clipă nemişcat, simţind că se află pe mu -

chia unei descoperiri care avea să-l fericească sau să-i năruie viaţa. În cele din urmă a împins uşa şi a intrat.

Pe un maldăr de saci, în colţul cel mai îndepărtat, zăcea cadavrul unui bărbat îmbrăcat într-o cămaşă ieftină şi nişte pantaloni albaştri. Faţa îi era acoperită cu o batistă murdară.