O lumânare grosolană, vârâtă în gâtul unei sticle, sfârâia la căpătâi.

Dorian Gray s-a cutremurat. A simţit că nu-i în stare să

înlăture batista cu mâna lui, şi l-a chemat pe unul din grăjdari.

— Dă jos chestia aceea de pe faţa lui, vreau să-l văd, a spus, încleştând un par, ca să nu se prăbuşească.

Grăjdarul s-a executat şi Dorian s-a apropiat. Un chiot de bucurie i-a scăpat de pe buze. Omul care fusese împuşcat în desiş era James Vane. A rămas locului câteva minute, cu ochii fixaţi pe cadavru. Când a călărit înapoi spre casă, ochii îi jucau în lacrimi. Ştia că acum e în siguranţă.

Capitolul 19

— N-are nici un sens să-mi spui mie că ai de gând să devii un om bun, îl contrazicea Lordul Henry, în timp ce-şi înmuia degetele albe într-o cupă de aramă roşie plină cu apă de trandafiri. Aşa cum eşti, eşti perfect. Te rog să nu te schimbi.

— Nu, Harry, a răspuns Dorian Gray scuturând din cap.

Am comis prea multe fapte rele la viaţa mea. Nu vreau să mai fac şi altele. Am început de ieri faptele mele bune.

— Unde ai fost ieri?

— La ţară, Harry. Am locuit într-un mic han, de unul singur.

— Dragul meu, la ţară oricine poate fi om bun. Pentru că

acolo n-ai tentaţii. Asta-i explicaţia de ce oamenii care locu -

iesc în afara oraşelor sunt atât de necivilizaţi. Nu-i deloc uşor să ajungi la civilizaţie. Există doar două căi pe care o poţi dobândi. Prima presupune să fii cultivat, a doua să fii viciat. Oamenii de la ţară nu au posibilitatea să fie nici una, nici alta.

— Cultura şi viciul, a repetat Dorian. Am cunoscut câte ceva din ambele. Acum mi se pare îngrozitor ca aceste două

noţiuni să poată opera împreună. Am un nou ideal, Harry.

Vreau să mă schimb. Cred că m-am şi schimbat.

— Încă nu mi-ai povestit ce faptă bună ai făcut. Sau parcă

ai spus că ai făcut mai multe? a întrebat Lordul în timp ce dărâma în farfuria lui o mică piramidă roşie de căpşuni şi le 272

presăra cu zahăr alb ca zăpada dintr-o lingură perforată, în formă de scoică.

— Ţie pot să-ţi spun, Harry. E ceva ce n-aş putea povesti altcuiva. Am cruţat pe cineva. Sună a vanitate, dar tu înţelegi ce vreau să spun. Era foarte frumoasă şi semăna miraculos cu Sybil Vane. Cred că asta m-a atras în primul rând la ea.

Ţi-o aminteşti pe Sybil, nu? Ce multă vreme pare să fi trecut de atunci! Desigur, Hetty nu făcea parte din clasa noastră.

Era pur şi simplu o fată dintr-un sat. Dar am iubit-o cu ade -

vărat. Sunt convins că am iubit-o. În toată această minunată

lună mai, alergam s-o văd de două, trei ori pe săptămână. Ieri ne-am întâlnit într-o livadă. Merii înfloriţi îşi scuturau petalele în părul ei şi ea râdea. Urma să plecăm împreună în dimineaţa de azi, în zori. Şi dintr-odată m-am hotărât s-o las ca o floare neîntinată, aşa cum am găsit-o.

— Cred că ineditul unei asemenea emoţii ţi-a pricinuit o reală plăcere, Dorian, l-a întrerupt Lordul Henry. Dar pot să-ţi prezic sfârşitul acestei idile. I-ai dat sfaturi bune şi i-ai frânt inima. Ăsta-i începutul transformării tale.

— Harry, eşti îngrozitor! N-ar trebui să spui lucruri atât de urâte. Inima lui Hetty nu s-a frânt. Fireşte că a plâns şi aşa mai departe. În schimb a fost salvată de ruşine. Poate să-şi ducă viaţa, precum Perdita, în grădina de mentă şi gălbenele.

— Şi să plângă după un Florizel1 infidel, a răspuns Lordul Henry, lăsându-se pe speteaza scaunului. Dragă Dorian, astea-s toane de puştan. Crezi că fata asta se va mai mulţumi vreodată cu un bărbat de categoria ei? Bănuiesc că într-o zi o să se mărite cu un căruţaş bădăran sau cu vreun plugar mo -

ro cănos. Ei bine, după ce te-a cunoscut şi te-a iubit pe tine, nu va putea decât să-şi dispreţuiască soţul şi să fie nefericită.

Din punct de vedere moral, nu pot spune că apreciez marea 1 Perdita şi Florizel – perechea de îndrăgostiţi din Poveste de iarnă

de W. Shakespeare.

273

ta renunţare. Chiar ca un simplu început, e precară. Şi apoi de unde ştii că Hetty nu pluteşte în clipa asta într-un heleşteu argintat de stele, înconjurată de nuferi, ca Ofelia?

— Harry, nu mai suport! Tu îţi baţi joc de toate şi pe urmă sugerezi cele mai cumplite tragedii. Îmi pare rău că

ţi-am povestit. Şi nu-mi pasă de cele ce-mi spui. Eu ştiu că

am procedat drept. Sărmana Hetty! Azi-dimineaţă, când am trecut călare pe lângă fermă, i-am văzut faţa albă la fereastră, ca o ramură de iasomie. Hai să nu mai vorbim despre asta şi nu încerca să mă convingi că prima faptă bună pe care am făcut-o de ani de zile încoace, primul mic sacrificiu personal pe care l-am cunoscut vreodată e, în realitate, un soi de păcat.

Vreau să fiu mai bun şi am să reuşesc să fiu bun. Mai bine vorbeşte-mi despre tine. Ce mai e prin oraş? N-am mai fost de zile întregi pe la club.

— Încă se discută despre dispariţia lui Basil Hallward.

— Credeam că s-au săturat de subiectul ăsta, a ripostat Dorian, turnându-şi puţin vin şi încruntându-se uşor.

— Dragul meu, se vorbeşte numai de şase săptămâni, or, publicul britanic nu-i capabil de efortul mintal de a dezbate mai mult de un subiect o dată la trei luni. Totuşi, în ultima vreme au avut noroc. Au fost pe tapet divorţul meu şi sinu -

ciderea lui Alan Campbell. Acum e în prim-plan dispariţia misterioasă a unui artist. Scotland Yard susţine că omul într-un palton de stofă cenuşie care a plecat la Paris, cu trenul de miezul nopţii, la data de nouă noiembrie, a fost sărmanul Basil, iar poliţia franceză declară că Basil nu a sosit la Paris. Presupun că peste vreo două săptămâni o să aflăm că a fost văzut la San Francisco. E o chestie bizară, dar despre toţi cei care dispar se spune ulterior că au fost văzuţi la San Fran cisco. Trebuie să fie un oraş încântător, care posedă

toate atrac ţiile lumii viitoare.

274

— Tu ce crezi că i s-a întâmplat bietului Basil? a întrebat Dorian, studiindu-şi în lumină paharul cu vin de Burgundia şi minunându-se singur de calmul cu care putea discuta despre această chestiune.

— N-am idee. Dacă Basil doreşte să se ascundă nu mă

priveşte pe mine. Dacă-i mort, nu vreau să mă gândesc la el.

Moartea e unicul lucru care mă sperie. O urăsc.

— De ce? a întrebat tânărul, pe un ton apatic.

Lordul Henry şi-a trecut pe sub nări o cutiuţă aurită cu ierburi aromate.

— Pentru că, a reluat el, astăzi poţi supravieţui oricărei stări, în afară de moarte şi de vulgaritate. Moartea şi vulga -