Ce o fi fost respingătoarea boare roşie care strălucea, jilavă
şi lucioasă, pe una din mâini, de parcă pânza ar fi transpirat sânge? Ce oribil! I s-a părut mai dezgustător decât lucrul acela încremenit pe care-l ştia prăbuşit peste masă, lucrul a cărui nefericită umbră grotescă proiectată pe covorul pătat îl asigura că nu se urnise din loc, ci rămăsese nemişcat, aşa cum îl lăsase.
229
A respirat adânc, a deschis uşa puţin mai larg şi, cu ochii pe jumătate închişi şi capul întors, a intrat pripit în cameră, hotărât să nu arunce nici măcar o privire spre omul mort.
Apoi s-a aplecat, a ridicat cuvertura purpuriu-aurie şi a arun -
cat-o peste tablou. După care a rămas locului, temându-se să se întoarcă, fixând modelul complicat al draperiei din faţa lui. Îl auzea pe Campbell trăgând înăuntru lada grea, cu scu -
lele de fier şi celelalte obiecte pe care le ceruse pentru înfio -
rătoarea lui misiune. Se întreba dacă Alan şi Basil Hallward se cunoscuseră vreodată şi dacă da, ce gândiseră oare unul despre celălalt?
— Acum lasă-mă singur, a rostit o voce severă din spa -
tele lui.
S-a răsucit şi s-a grăbit să iasă, conştient că mortul fusese îndreptat în scaun şi Campbell privea acum la o faţă galbenă, sticloasă. În timp ce cobora scările, a auzit cheia răsucindu-se în broască.
Trecuse mult de orele şapte când Campbell a revenit în bibliotecă. Era palid, dar perfect calm.
— Am executat ce mi-ai cerut, a spus. Şi acum, bun-ră -
mas. Fie să nu ne mai vedem niciodată.
— Alan, m-ai salvat de la pierzanie. E ceva ce nu voi putea să uit, i-a răspuns Dorian cu simplitate.
De îndată ce Campbell a plecat, Dorian s-a repezit sus. În cameră plutea un miros îngrozitor de acid nitric. Dar ceea ce zăcuse aplecat peste masă pierise cu desăvârşire.
Capitolul 15
În aceeaşi seară, la opt şi jumătate, foarte dichisit, cu un bucheţel de violete de Parma la butonieră, Dorian Gray era condus, cu plecăciuni ale valeţilor, în salonul lui Lady Nar -
borough. Nervi înnebuniţi îi zvâcneau în frunte şi, în general, se simţea foarte tulburat, dar când s-a înclinat peste mâna gazdei, părea degajat şi plin de graţie, ca de obicei. Poate că
niciodată nu te simţi atât de în largul tău ca atunci când joci un rol. Oricine l-ar fi văzut pe Dorian Gray în seara aceea n-ar fi putut crede că trecuse printr-o tragedie la fel de oribilă ca toate tragediile secolului nostru. Degetele acelea fin modelate n-ar fi putut niciodată să se încleşteze pe un cuţit destinat păcatului, şi nici buzele acelea surâzătoare n-ar fi putut să implore îndurarea Dumnezeirii. El singur se minuna de calmul comportamentului său şi, o clipă, a încer -
cat acuta plăcere că ar avea o viaţă dublă.
Era o reuniune mai mică, încropită în grabă de Lady Narborough, o femeie inteligentă, care păstrase – după cum se exprima Lordul Henry – vestigiile unei remarcabile urâţe -
nii. Se dovedise a fi excelenta soţie a unuia dintre cei mai plicti coşi ambasadori ai noştri şi, după ce-şi îngropase cu -
viin cios soţul într-un mausoleu de marmură, pe care-l pro -
iec tase chiar ea, şi îşi măritase fiicele cu nişte soţi bogaţi şi mai bătrâiori, se dedicase plăcerilor romanelor franţuzeşti, 231
bucătăriei franceze şi franţuzescului esprit 1, acolo unde îl putea găsi.
Dorian era unul dintre favoriţii ei şi îi declara mereu că
e extrem de bucuroasă că nu l-a cunoscut în tinereţea ei.
„Ştiu, dragul meu, că m-aş fi îndrăgostit nebuneşte de dum -
neata şi mi-aş fi pierdut capul de dragul dumitale“, îi spunea ea. „Mare noroc că pe vremea aceea nimeni nu se gândea la dumneata. Pe atunci purtam bonete care nu ne veneau bine, şi lumea era atât de preocupată să prindă vântul prielnic ca să poată avansa, încât n-am avut nici măcar un flirt vreodată.
Oricum, vinovatul era Narborough. Era îngrozitor de miop şi nu-i nici o bucurie să ai un soţ care nu vede niciodată nimic.“
Musafirii din acea seară erau cam anoşti. De fapt, i-a expli -
cat ea lui Dorian pe după un evantai foarte uzat, una dintre fiicele ei măritate venise pe neaşteptate să o viziteze şi, colac peste pupăză, îşi adusese şi soţul.
— Găsesc că e un gest foarte inoportun din partea ei, dragă, i-a şoptit. Desigur că eu stau la ei în fiecare vară după ce mă
întorc de la Homburg, dar e normal ca o femeie în vârstă să
aibă nevoie de aer curat. În plus, îi mai înviorez un pic. N-ai idee ce existenţă duc ei acolo. Viaţa de ţară sănătoasă şi de nimic atinsă. Se scoală cu noaptea-n cap, pentru că au atâtea de făcut, şi se culcă odată cu găinile, pentru că n-au la ce să
se gândească. N-a mai existat pe acolo vreun scandal de pe vremea reginei Elisabeta, şi în consecinţă, imediat după cină
adorm cu toţii. Să nu te aşezi la masă lângă vreunul din ei.
Aşază-te lângă mine şi amuză-mă.
Dorian a bolborosit un compliment curtenitor şi şi-a plim -
