bat privirea în jur. Era, fără doar şi poate, o adunătură anodină.
Pe doi dintre oaspeţi nu-i văzuse niciodată şi în rest erau Ernest Harrowden, una dintre mediocrităţile acelea între două vârste, comună cluburilor londoneze, care nu are duşmani, dar e total 1 Spirit (fr.).
232
antipatizată de prieteni; Lady Ruxton, o femeie înzorzonată, în vârstă de patruzeci şi şapte de ani, cu un nas coroiat, care încerca mereu să o facă pe dama compromisă, dar era atât de plată, încât, spre marea ei deznădejde, nimeni nu putea crede nimic rău despre ea; apoi doamna Erlynne, un nimeni băgăcios, foarte atractiv peltică şi cu un păr de un roşu veneţian; Lady Alice Chapman, fiica gazdei, o femeie lipsită de strălucire şi de gust la îmbrăcăminte, cu una din feţele acelea caracteristic englezeşti, pe care, dacă ai văzut-o o dată, nu ţi-o mai aminteşti niciodată, şi soţul ei, o creatură cu obraji roşii şi favoriţi albi, care, asemenea multor din cate goria lui, credea că o jovialitate gălăgioasă poate ţine locul unei totale lipse de idei.
Dorian regreta că venise, până când Lady Narborough, pri vind la ceasul de bronz aurit care-şi etala curbele vulgare pe poliţa căminului drapată în mov, a exclamat:
— Ce urât din partea lui Henry Wotton că întârzie atâta!
I-am trimis la întâmplare o invitaţie azi-dimineaţă, dar mi-a promis sincer că n-o să mă dezamăgească.
Era o consolare că urma să vină şi Harry şi, când s-a des -
chis uşa şi a auzit vocea înceată, melodioasă, dând farmec unei scuze nesincere, a simţit că-i trece plictiseala.
Dar la cină n-a putut mânca nimic. Farfuriile cu mâncare rămâneau neatinse una după alta. Lady Narborough îl mustra întruna pentru ceea ce numea ea „o jignire adusă bietului Adolphe, care a compus un meniu special pentru dumneata“; Lordul Henry îi arunca din când în când câte o privire pe deasupra mesei, mirat de tăcerea lui Dorian şi de atitudinea lui distrată. Majordomul îi umplea mereu paharul cu şampanie. O sorbea febril, şi setea lui părea să se înteţească.
— Dorian, i s-a adresat în cele din urmă Lordul Henry, în timp ce se servea chaud-froid 1, ce-i cu tine în seara asta?
Nu eşti în apele tale.
1 Carne sau peşte în aspic (fr.).
233
— Cred că e îndrăgostit, a strigat Lady Narborough, şi se teme să spună ca să nu fiu eu geloasă. Şi are dreptate. Cu sigu -
ranţă că aş fi geloasă.
— Scumpă Lady Narborough, a intervenit Dorian zâm -
bind, nu am mai fost îndrăgostit de o săptămână – de fapt, de când Madame de Ferrol a plecat din oraş.
— Cum puteţi voi, bărbaţii, să vă îndrăgostiţi de fe meia aceea! Pur şi simplu nu pot să înţeleg, a exclamat bătrâna doamnă.
— Pur şi simplu pentru că îşi aminteşte de dumneavoastră
pe când eraţi o fetiţă, a lămurit-o Lordul Henry. Ea e singura legătură dintre noi şi rochiţele dumneavoastră scurte.
— Nu-şi aminteşte ea rochiţele mele, Lord Henry. Dar eu îmi amintesc foarte bine cum arăta ea la Viena, acum treizeci de ani şi ce décolletée era.
— E décolletée şi acum, i-a răspuns Lordul Henry, luând o măslină în degetele sale lungi, şi când poartă o rochie foarte elegantă arată ca o édition de luxe a unui roman ieftin franţu -
zesc. E realmente minunată şi plină de surprize. Posedă o extra -
ordinară capacitate de afecţiune faţă de familie. Când i-a murit cel de-al treilea soţ, părul i-a devenit auriu de durere.
— Harry, cum poţi spune aşa ceva? l-a întrerupt Dorian.
— E o explicaţie cât se poate de romantică, a comentat gazda râzând, Dar, Lord Henry, cel de-al treilea soţ? Doar nu vrei să spui că Ferrol e al patrulea?
— Cu siguranţă, Lady Narborough.
— Nu cred o iotă din ce spui.
— Bine, atunci întrebaţi-l pe domnul Gray. El e cel mai intim prieten al ei.
— E adevărat domnule Gray?
— Aşa mă asigură ea, Lady Narborough. Am întrebat-o dacă, asemenea frumoasei Marguerite de Navarre1 le-a îmbăl -
1 Marguerite de Navarre (1553-1615), celebra curtezană, pentru o vreme soţia regelui Henric al IV-lea al Franţei.
234
să mat inimile şi le-a atârnat la brâu. Mi-a răspuns că nu, pentru că nici unul dintre ei nu a avut inimă.
— Patru soţi! Pe cuvântul meu, asta-i trop de zèle 1.
— Trop d’audace 2 îi spun eu, a intervenit Dorian.
— E destul de îndrăzneaţă ca să fie în stare de orice, dragul meu. Şi cum arată Ferrol? Nu-l cunosc.
— Soţii femeilor foarte frumoase aparţin categoriei delincvenţilor, i-a răspuns Lordul Henry sorbindu-şi vinul.
Lady Harborough l-a lovit uşor cu evantaiul.
