Dorian i-a aruncat o privire fugitivă şi s-a încruntat.
— Nu, Harry, am ajuns acasă pe la trei noaptea, i-a răs -
puns în cele din urmă.
— Ai fost la club?
— Da, i-a răspuns şi apoi şi-a muşcat buzele. Nu, am vrut să spun altceva. Nu am fost la club. Am umblat brambura.
Am uitat ce-am făcut… Ce curios eşti, Harry. Mereu vrei să ştii ce-au făcut alţii. Iar eu vreau mereu să uit ce-am făcut.
Am sosit acasă la două şi jumătate, dacă vrei să cunoşti ora exactă. Îmi uitasem cheile şi valetul meu a trebuit să-mi des -
chidă uşa. Dacă doreşti dovezi care să-mi susţină spusele, n-ai decât să-l întrebi.
Lordul Henry a înălţat din umeri.
— Dragul meu, crezi că-mi pasă? Haide să urcăm în salon.
Nu vreau sherry, mulţumesc domnule Chapman. Dorian, s-a petrecut ceva cu tine. Spune-mi despre ce-i vorba. În seara asta nu eşti tu.
— Nu mă lua în seamă, Harry. Sunt iritabil şi îmi ies lesne din fire. Trec mâine pe la tine să te văd, sau poate că
239
poimâine. Scuză-mă tu faţă de Lady Narborough. Nu urc în salon. Mă duc acasă. Trebuie să merg acasă.
— În ordine, Dorian. Îndrăznesc să sper că o să te văd mâine la ora ceaiului. Vine şi ducesa.
— O să încerc să vin, Harry, i-a promis în timp ce ieşea din cameră. În trăsura care-l ducea acasă şi-a dat seama că
spaima, pe care credea că o înăbuşise, îl copleşise din nou.
Întrebările întâmplătoare ale Lordului Henry îl făcuseră să-şi piardă pe moment stăpânirea de sine, or el se voia calm. Lu -
crurile periculoase trebuiau distruse. A tresărit. Îi repugna să
le atingă măcar.
Şi totuşi trebuia s-o facă. Era conştient de acest lucru, aşa încât, după ce a încuiat uşa bibliotecii, a deschis nişa secretă
în care înghesuise paltonul şi geanta lui Basil Hallward. Un foc uriaş duduia în şemineu. A mai aruncat o buturugă pe foc. Mirosul de stofă pârlită şi de piele arsă era dezgustător.
A durat trei sferturi de oră până s-a consumat totul. La urmă
s-a simţit vlăguit şi îngreţoşat şi, după ce a aprins câteva pas -
tile algeriene într-un arzător de aramă traforată, şi-a înmuiat mâinile şi faţa într-un oţet răcoritor cu mireasmă de mosc.
Deodată a tresărit. În ochi i s-a aprins o lucire stranie şi a început să-şi sugă nervos buza de jos. Între cele două ferestre se găsea un scrin mare, florentin, din abanos cu intarsii de sidef şi lapislazuli. Dorian îl privea fix de parcă era un obiect care te putea hipnotiza şi înspăimânta totodată, sau ca şi cum ar fi conţinut un lucru după care tânjea, dar pe care îl şi detesta. Respira agitat. Simţea cum îl încinge o dorinţă ne -
bună. Şi-a aprins o ţigară, dar a aruncat-o pe dată. Pleoapele i s-au lăsat, până ce genele lungi şi întoarse i-au atins aproape obrazul. Dar continua să fixeze scrinul. În cele din urmă s-a ridicat de pe canapea, l-a descuiat şi a atins un arc ascuns. Un sertar triunghiular a alunecat încet, venind spre el. Dege tele i s-au înfundat instinctiv în sertar şi s-au încleştat pe ceva.
240
Pe o cutiuţă chinezească din lemn negru şi auriu lăcuit, minuţios lucrată, cu un model ondulat pe margini şi cu pan -
glici de mătase de care atârnau boabe rotunde de cristal şi ciucuri împletiţi din fire metalice. A deschis-o. Conţinea o pastă verde, cu lustru de ceară şi un miros greu şi persistent.
A şovăit câteva clipe, cu un surâs straniu de imobil pe buze.
Apoi, tremurând tot, deşi camera era încinsă de fierbinţeală, s-a oprit şi s-a uitat la ceas. Douăsprezece fără douăzeci. A pus cutiuţa la loc, a încuiat scrinul şi s-a dus în dormitor.
Când miezul nopţii îşi lansa bătăile de bronz în beznă, Dorian Gray, îmbrăcat în haine comune, cu un fular gros înfăşurat în jurul gâtului, s-a strecurat pe tăcute afară din casă.
În Bond Street a găsit o trăsură cu un cal. I-a indicat, cu glas şoptit, birjarului adresa. Omul a clătinat din cap.
— E prea departe pentru mine, a mormăit.
— Uite un suveran de aur, l-a momit Dorian. Şi mai ca -
peţi unul, dacă mă duci repede.
— Bine, domnule, ajungem într-o oră, şi după ce pasa -
gerul a urcat în trăsură, a întors calul şi a pornit în grabă în direcţia fluviului.
Capitolul 16
