— Ei bine, domnule Paganel, vorbi lordul Glenarvan, va fi precum doriţi. În ce mă priveşte, sunt fericit să fiţi câteva zile oaspete pe vasul meu. Numai să nu vă plictisiţi în tovărăşia noastră!
— Vai, milord, spuse savantul, mă socotesc încă fericit că m-am înşelat într-un chip atât de plăcut! Totuşi, e o situaţie tare ridicolă: un om care se îmbarcă pentru India şi merge în America!
În ciuda acestui gând melancolic, Paganel făcu haz de necaz, arătând că nu se sinchiseşte de întârzierea pe care n-o mai putea împiedica. Se arătă amabil şi vesel, încântă doamnele cu buna sa dispoziţie; chiar din prima zi deveni prietenul tuturor. La cererea sa, i se arătă documentul. Îl studie cu atenţie. Îndelung, cu grijă. Nicio altă interpretare nu îi apăru cu putinţă! Mary Grant şi fratele ei îi inspirară cel mai viu interes. El le dădu speranţe. Felul în care prevedea evenimentele şi succesul neîndoielnic pe care îl prezise Duncan-ului o făcură pe Mary să zâmbească. Zău că, dacă nu ar fi avut o misiune de îndeplinit, ar fi pornit-o şi el în căutarea căpitanului Grant!
Când auzi apoi că lady Helena era fiica lui William Tuffnel, Paganel nu-şi mai conteni exclamaţiile pline de admiraţie. El îi cunoscuse tatăl. Ce savant îndrăzneţ! Câte scrisori nu-şi scriseseră pe când William Tuffnel era membru corespondent al Societăţii! Chiar el îl prezentase domnului Malte-Brun! Ce întâlnire şi ce plăcere să călătorească tocmai cu fiica lui William Tuffnel!
În cele din urmă, îi ceru lady-ei Helena îngăduinţa s-o îmbrăţişeze. Lady Glenarvan consimţi, deşi considera aceasta cam nepotrivit.
Capitolul VIII
Încă un om de ispravă la bordul Duncan-ului
În acest timp, iahtul, împins de curenţii de nord ai Africii, înainta repede spre Ecuator. La 30 august atinse insulele Madera. Glenarvan, credincios făgăduielii date, îi propuse oaspetelui să-l lase pe ţărm.
— Scumpul meu lord, răspunse Paganel, nu voi face nazuri cu dumneavoastră. Înainte de a fi venit eu pe bord, aveaţi intenţia să vă opriţi la Madera?
— Nu, răspunse Glenarvan.
— Ei bine, atunci îngăduiţi-mi să profit de urmările nefericitei mele distracţii. Madera e o insulă prea cunoscută. Nu oferă nimic unui geograf. S-a spus şi s-a scris totul despre ea şi, de altfel, e în plină decadenţă din punct de vedere al viticulturii. Închipuiţi-vă că nu mai există podgorii la Madera! Recolta de vin, care în 1813 se ridica la un milion o sută de mii de hectolitri, a scăzut în 1845 la o sută treizeci şi trei de mii patru sute cincizeci de hectolitri. Astăzi nu atinge nici douăzeci şi cinci de mii de hectolitri. E un spectacol dureros. Oare nu v-ar fi indiferent să faceţi o escală la Canare?
— Să vă lăsăm la Canare? Bine! N-o să ne abată din drumul nostru.
— O, ştiu, milord! În Canare, vedeţi dumneavoastră, sunt trei grupuri de insule de studiat, fără să mai vorbim de vârful Tenerife, pe care am dorit totdeauna să-l văd. Iată o ocazie. Am să profit de ea şi, în aşteptarea vreunui vas care să mă ducă în Europa, am să fac o ascensiune pe acest munte vestit.
— Cum vreţi, iubite Paganel, răspunse lordul Glenarvan, care nu se putu abţine să nu zâmbească.
Şi avea dreptate să zâmbească.
Insulele Canare sunt foarte apropiate de Madera. Le despart doar două sute cincizeci de mile, distanţă neînsemnată pentru un vas cu viteza Duncan-ului.
La 31 august, la ora două după-masă, John şi Paganel se plimbau pe punte. Francezul îl tot pisa pe tovarăşul său cu întrebări despre Chile. Deodată, căpitanul îl întrerupse şi, arătându-i un punct înspre sud, îi spuse:
— Domnule Paganel…
— Ce s-a întâmplat, scumpul meu căpitan? îl întrebă savantul.
— Binevoiţi să vă întoarceţi privirile în această direcţie. Nu vedeţi nimic?
— Nimic.
— Nu priviţi unde trebuie. Nu la orizont. Mai sus, în nori.
— În nori? Pot căuta mult şi bine.
— Uitaţi-vă acum! În direcţia vârfului bompresului.
— Nu văd nimic.
— Pentru că nu voiţi să vedeţi. Vârful Tenerife e perfect vizibil deasupra orizontului.
De voie, de nevoie, Paganel trebui să se plece în faţa evidenţei câteva ore mai târziu, afară doar dacă n-ar fi vrut să se declare orb.
— Îl zăriţi, în sfârşit? îi spuse John.
— Da, da, perfect, recunoscu Paganel, şi ăsta, adăugă el cu un ton dispreţuitor, ăsta e vârful Tenerife?
— Chiar el.
— Păi, pare să fie destul de mic.
— Şi totuşi, se înalţă cu unsprezece mii de picioare deasupra nivelului mării.
— A, nu-i cât Mont Blanc-ul!
— Se prea poate. Dar când va fi să vă urcaţi pe el, o să-l găsiţi poate de ajuns de înalt.
— Oh, să mă urc, să mă urc pe el?! Scumpul meu căpitan, la ce bun, mă rog… după domnii von Humboldt şi Bonplan? Ce geniu acest Humboldt! A făcut o ascensiune pe muntele ăsta; l-a descris complet, i-a distins cinci zone: zona vinurilor, zona laurilor, zona pinilor, zona florei alpine şi, în sfârşit, o zonă pustie. A pus piciorul chiar în vârful piscului, unde nu avea nici măcar pe ce să se aşeze. Din vârful muntelui, privirea lui îmbrăţişa un spaţiu mare cât un sfert din Spania. Apoi a vizitat vulcanul până în măruntaie şi a atins fundul craterului lui stins. Ce vrei să mai fac eu după acest celebru om?
— Într-adevăr, recunoscu Mangles, nu mai rămâne nimic de cules. E neplăcut, căci vă veţi plictisi grozav aşteptând un vapor în portul Tenerife. Nu sunt prea multe distracţii pe acolo.
— În afară de ale mele, spuse Paganel, zâmbind. Dar, scumpul meu Mangles, oare insulele Capului Verde nu permit vreo escală?
— Ba da. Nimic mai uşor decât să debarcăm la Villa-Praia.
— Fără a mai pomeni de avantajul, care nu e deloc de dispreţuit, replică Paganel, că insulele Capului Verde sunt foarte aproape de Senegal şi acolo am să găsesc compatrioţi. Ştiu bine că despre insulele Capului Verde se spune că sunt prea puţin interesante, că sunt sălbatice şi nesănătoase; dar pentru un geograf merită să fi văzut orice loc. Să ştii să vezi e o ştiinţă! Sunt oameni care nu ştiu să vadă şi care călătoresc cu tot atâta deşteptăciune cât are un rac. Crede-mă, eu nu fac parte din tagma lor!
— Cum vreţi, domnule Paganel, răspunse John Mangles, sunt sigur că geografia va câştiga de pe urma vizitei dumneavoastră în insulele Capului Verde. Noi trebuie, în orice caz, să facem o escală pentru a lua cărbuni. Deci debarcarea dumneavoastră nu va pricinui nicio întârziere.
