Acestea fiind spuse, căpitanul schimbă direcţia pentru a o lua pe la apus de Canare; celebrul vârf fu lăsat în urmă şi Duncan, urmărindu-şi drumul cu repeziciune, tăie Tropicul Racului la 2 septembrie, pe la ora cinci dimineaţa. Timpul se schimbă. Se simţea aerul umed şi greu al anotimpului ploios, „lo tempo des aguas”12, după cum spun spaniolii, un anotimp greu pentru călători, dar folositor locuitorilor insulelor africane unde lipsesc copacii şi deci şi apa. Marea, ridicând valuri înalte, împiedica pasagerii să stea pe punte, dar convorbirile din careu nu erau deloc mai puţin însufleţite.
La 3 septembrie, Paganel începu să-şi adune bagajele pentru apropiata lui debarcare. Duncan înainta printre insulele Capului Verde, trecu prin faţa insulei Sării – un adevărat mormânt de nisip, sterp şi părăsit – şi, după ce merse prin dreptul unor mari bancuri de corali, lăsă pieziş în urmă insula Sfântul Iacob. Aceasta este străbătută de la nord la sud de un lanţ de munţi de bazalt, care se termină cu două vârfuri mai înalte. John Mangles intră apoi în golfuleţul Villa-Praia şi ancoră în curând în faţa oraşului. Vremea era îngrozitoare şi bătaia valurilor foarte violentă, deşi golful era apărat de vânturile din larg. Ploaia cădea cu găleata şi abia se putea vedea oraşul, aşezat pe un podiş în formă de terasă şi rezemat de nişte stânci vulcanice, înalte de trei sute de picioare. Înfăţişarea insulei, prin perdeaua deasă de ploaie, era tristă, descurajantă.
Lady Helena nu-şi putu realiza proiectul de a vizita oraşul; încărcarea cărbunelui se făcea cu destulă greutate. Pasagerii Duncan-ului se văzură siliţi să stea sub dunetă, în timp ce marea şi cerul se amestecau într-un talmeş-balmeş de nedescris. Problema vremii era, fireşte, la ordinea zilei, în convorbirile de pe bord. Fiecare îşi spunea părerea, afară de maior, care ar fi asistat şi la potopul cel mare cu o totală nepăsare. Paganel când cobora, când urca dând mereu din cap.
— Parc-ar face dinadins, spunea el.
— E clar, răspunse Glenarvan, că elementele naturii vi se arată potrivnice.
— Eu le voi înfrânge totuşi.
— Nu puteţi înfrunta o ploaie ca asta, spuse lady Helena.
— Nu, doamnă, fiţi fără grijă. Mă tem numai pentru bagaje şi pentru instrumente. Toate s-ar strica.
— Numai debarcarea e de temut, reluă Glenarvan. Odată ce veţi fi la Villa-Praia, veţi găsi unde să staţi; fireşte, o locuinţă nu prea curată, în tovărăşia maimuţelor şi a porcilor; relaţiile cu ei nu sunt totdeauna plăcute. Dar un călător nu se uită la asemenea fleacuri. Şi, înainte de toate, trebuia să nădăjduim că în şapte-opt luni vă veţi îmbarca pentru Europa.
— Şapte sau opt luni! exclamă Paganel.
— Cel puţin, Insulele Capului Verde nu sunt prea des vizitate de vapoare în perioada anotimpului ploios. Dar veţi putea folosi timpul liber în chip util. Arhipelagul e încă puţin cunoscut; mai e încă mult de făcut în materie de climatologie, de etnografie, de hipsometrie13.
— Veţi avea de descoperit fluvii, spuse lady Helena.
— Nu e niciunul, doamnă, răspunse Paganel.
— Râuri, atunci.
— Nici râuri.
— Albii de ape.
— Nici.
— Bine, spuse maiorul, atunci vă veţi îndrepta cercetările înspre păduri.
— Ca să fie păduri, trebuie să existe copaci, or aici nu sunt copaci.
— Frumoasă ţară! replică maiorul.
— Consolaţi-vă, iubite Paganel, spuse atunci Glenarvan, veţi avea de cercetat cel puţin munţii.
— A, nişte munţi mici şi puţin interesanţi, milord. De altfel, au şi fost cercetaţi.
— Au şi fost! se miră Glenarvan.
— Da, norocul meu, ca de obicei. Dacă în Canare mă aflam în faţa lucrărilor lui Humboldt, aici m-a precedat un geolog, domnul Charles Sainte-Claire Deville!
— Nu se poate!
— Ba da, îl contrazise Paganel, cu o intonaţie în glas care-ţi trezea mila. Savantul acesta se găsea pe vasul La Decidée, în timpul escalei din insulele Capului Verde. El a vizitat vârful cel mai interesant al grupului muntos, vulcanul din insula Fogo. Ce vreţi să mai fac eu după el?
— Iată un lucru într-adevăr regretabil, răspunse lady Helena. Ce are să se întâmple cu dumneavoastră, domnule Paganel?
Paganel tăcu vreo câteva clipe.
— Hotărât, reluă Glenarvan, mai bine aţi fi debarcat la Madera, deşi nu mai e vin pe insulă!
Savantul tăcu din nou.
— Eu aş aştepta, spuse maiorul, cu un ton care părea că spune: eu n-aş aştepta.
— Iubite Glenarvan, reluă atunci Paganel, unde aveţi de gând să faceţi viitoarea escală?
— A, nu înainte de Conception.
— Drace! Asta mă depărtează prea mult de Indii.
— Ba nu, de îndată ce veţi fi trecut de Capul Horn, vă veţi apropia de ele.
— Îmi dau seama de asta.
— De altfel, reluă Glenarvan, cu tonul cel mai serios, când pleci în Indii, e totuna dacă ajungi în Indiile orientale sau occidentale.
— Cum totuna?
— Fără a ne mai gândi că locuitorii pampasului Patagoniei sunt şi ei tot atât de indieni ca şi indigenii din Pundjab14.
— Drace! exclamă Paganel. Iată un fel de a privi problema, milord, pe care nu mi l-aş fi închipuit niciodată!
