Spunând aceste cuvinte, Glenarvan începu să zgârie stratul de piatră ce acoperea gâtul sticlei; îndată apăru dopul, mâncat însă în bună parte de apa mării.

— Prost lucru, constată Glenarvan. Dacă se află înăuntru vreo hârtie, apoi trebuie să fie roasă şi de nedescifrat.

— Ne putem aştepta la aşa ceva, fu de părere şi maiorul.

— Voi adăuga, reluă Glenarvan, că sticla aceasta prost astupată trebuia fără doar şi poate să se ducă la fund, şi noroc că a înghiţit-o rechinul care ne-a adus-o pe Duncan.

Glenarvan scoase hârtiile cu băgare de seamă

— Fără îndoială, răspunse John Mangles. Totuşi, ar fi fost mai bine s-o pescuim în mare, la o longitudine şi latitudine precise. Atunci am fi putut recunoaşte drumul parcurs, după curenţii atmosferici şi marini respectivi; dar cu rechinii aceştia, care înoată împotriva vântului şi a fluxului, nu mai poţi şti despre ce e vorba.

— Vom vedea imediat, îi linişti Glenarvan.

Scoase dopul cu cea mai mare grijă şi un puternic miros de sare se răspândi pe punte.

— Ei? întrebă lady Helena.

— Da, spuse Glenarvan, nu m-am înşelat! Sunt hârtii

înăuntru.

— Documente, documente! exclamă lady Helena.

— Numai că, o întrerupse Glenarvan, documentele par roase de umezeală şi sunt cu neputinţă de scos pentru că sunt lipite de pereţii sticlei.

— S-o spargem atunci, propuse Mac Nabbs.

— Aş vrea mai degrabă s-o păstrez neatinsă, replică Glenarvan.

— De aceeaşi părere sunt şi eu, răspunse maiorul.

— Fără îndoială, vorbi lady Helena, dar conţinutul e mai preţios decât sticla; mai bine-o sacrificăm pe ea decât documentul.

— Milord, să-i spargem numai gâtul, sugeră John Mangles, şi asta ne va îngădui să scoatem nevătămat şi documentul.

— Chiar aşa, dragul meu Eduard! strigă lady Glenarvan.

Era greu să procedezi altfel şi, cu orice risc, lordul se hotărî să spargă gâtul preţioasei sticle. Trebui să se folosească însă de un ciocan, căci substanţele depuse se întăriseră ca piatra. În curând, cioburile căzură pe masă; înăuntrul sticlei zăriră mai multe bucăţi de hârtie, lipite unele de altele. Glenarvan le scoase cu băgare de seamă, le dezlipi una de alta şi le întinse pe masă, în timp ce lady Helena, maiorul şi căpitanul se înghesuiau în jurul lui.

Capitolul II

Cele trei documente

Pe aceste petice de hârtie, pe jumătate distruse de apa de mare, se puteau vedea doar câteva cuvinte, resturi indescifrabile ale unor rânduri aproape în întregime şterse.

Timp de câteva minute, lordul Glenarvan le cercetă cu atenţie: le întorcea când pe o parte când pe alta, le ridica la lumină, căuta cele mai mici urme de litere neatinse de apă. Apoi îşi privi atent prietenii care-l urmăreau cu nelinişte.

— Sunt aici, spuse el, trei texte deosebite, probabil trei copii ale aceluiaşi document, traduse în trei limbi, una în engleză, alta în franceză şi a treia în germană. Cele câteva cuvinte care au rezistat nu lasă nicio îndoială în această privinţă.

— Dar cuvintele acestea au măcar vreun înţeles? întrebă lady Glenarvan.

— Greu de spus, draga mea, cuvintele scrise în documente sunt departe de a fi complete.

— Poate că documentele se completează între ele? îşi dădu părerea maiorul.

— Aşa ar fi normal, răspunse John Mangles. Nu se poate ca apa să fi ros rândurile exact în acelaşi loc; şi atunci, apropiind frânturile de frază, le vom găsi un înţeles.

— Aşa o să şi facem, hotărî lordul Glenarvan, dar să procedăm metodic. Priviţi întâi documentul englez.

Rândurile şi cuvintele erau aşezate, în primul document, astfel:

— Aceasta nu spune mare lucru, rosti maiorul cu un aer dezamăgit.

— Orice-ar fi, răspunse căpitanul, e scris în englezeşte.

— Nu încape nicio îndoială, spuse lordul Glenarvan, cuvintele sink, aland, that, and, lost au rămas intacte; skipp formează cu siguranţă cuvântul skipper şi e vorba de un domn Gr… probabil căpitanul unui vas naufragiat².

— Să mai adăugăm, spuse John Mangles, şi cuvintele monit şi ssistance³, al căror înţeles e evident.

— Ei, atunci avem ceva, se bucură lady Helena.

— Din păcate, răspunse maiorul, ne lipsesc rânduri întregi. Cum să aflăm numele vasului scufundat şi locul naufragiului?

— Le vom găsi, îi asigură lordul Eduard.

— Desigur, replică maiorul, care era totdeauna de părerea tuturor, dar cum?

— Completând un document cu altul.

— Să încercăm! exclamă lady Helena.

Al doilea petic de hârtie, şi mai ros decât cel dintâi, nu prezenta decât câteva cuvinte izolate şi aşezate în felul următor:

— E scris în nemţeşte, spuse John Mangles, de îndată ce-şi aruncă ochii pe hârtie.

— Cunoşti această limbă, John? îl întrebă Glenarvan.

— La perfecţie, milord.

— Spune-mi atunci, ce înseamnă aceste câteva cuvinte?

Căpitanul cercetă documentul cu atenţie şi spuse: