— Domnule Jacques Paganel, spuse lordul Glenarvan, după un moment de tăcere, e desigur o călătorie frumoasă şi ştiinţa vă va fi recunoscătoare; dar nu vreau să vă las mai departe în necunoştinţă de cauză: pentru moment măcar, trebuie să renunţaţi la plăcerea de a vizita Indiile.

— Să renunţ? De ce?

— Pentru că peninsula indiană se află în urma, nu înaintea noastră.

— Cum? Căpitanul Burton…

— Eu nu sunt căpitanul Burton, răspunse John Mangles.

— Dar Scoţia?

— Vasul acesta nu e Scoţia!

Mirarea lui Paganel nu se poate descrie. El privi pe rând la lordul Glenarvan, care continua să fie serios, la lady Helena şi la Mary Grant, ale căror trăsături exprimau compătimire, la John Mangles, care zâmbea, şi la maior care nici nu clipea; apoi, ridicând din umeri şi coborându-şi ochelarii de pe frunte pe nas, spuse:

— Ce glumă!

Dar în clipa aceea privirea îi căzu pe roata cârmei, pe care erau scrise aceste două cuvinte, în formă de inscripţie:

— Duncan! Duncan! strigă el deznădăjduit.

Apoi, coborând în grabă scara dunetei, se repezi în cabina lui.

De îndată ce nefericitul savant dispăru, nimeni, în afară de maior, nu-şi mai putu ţine râsul care se întinsese, molipsind şi pe marinari. Să greşeşti trenul mai merge! Să iei vagonul de Edinburgh în locul celui de Dumbarton, haide! Dar să te sui pe alt vas, să pleci în Chile când vrei să ajungi în Indii, asta-i prea de tot!

— De altfel, nu mă miră din partea lui Jacques Paganel, spuse Glenarvan. E vestit pentru asemenea păţanii. Într-o zi a publicat o hartă celebră a Americii, pe care desenase Japonia. Asta nu-l împiedică să fie un savant distins şi unul din cei mai buni geografi ai Franţei.

— Dar ce-o să facem cu bietul om? spuse lady Helena. Nu-l putem lua în Patagonia.

— De ce nu? răspunse Mac Nabbs. Nu suntem noi răspunzători de zăpăceala lui. Închipuiţi-vă că s-ar fi suit din greşeală într-un alt tren. L-ar putea opri din drum?

— Nu, dar ar putea coborî la staţia următoare, protestă lady Helena.

— Ei, spuse Glenarvan, o va putea face, dacă va vrea, la prima noastră oprire.

În acest moment, Paganel, după ce se încredinţă că bagajele lui erau pe bord, ruşinat şi nenorocit, urca iar pe punte. Tot timpul repeta cuvântul fatal pentru el: Duncan! Duncan! fără a mai găsi un altul în vocabularul său. Umbla în sus şi în jos, cercetând catargele vasului şi scrutând în tăcere orizontul. În sfârşit, se întoarse iarăşi spre lordul Glenarvan, spunând:

— Şi Duncan merge spre…

— America, domnule Paganel.

— Mai precis?

— La Conception.

— În Chile! În Chile! strigă nenorocitul geograf. Şi misiunea mea în Indii! Dar ce va spune domnul de Quatrefages, preşedintele Comisiei centrale! Şi domnul d’Avezac! Şi domnul Cortambert! Şi domnul Vivien de Saint-Maftin! Cum să mă mai prezint la şedinţele societăţii?

— Ei, domnule Paganel, răspunse Glenarvan, nu deznădăjduiţi! Totul se poate aranja şi nu veţi suferi decât o neînsemnată întârziere: Yaru-Dzangbo-Ciu vă va mai aştepta în munţii Tibetului. Noi ne vom opri în curând la Madera, unde veţi găsi un vapor care vă va duce înapoi în Europa.

— Vă mulţumesc, milord, trebuie să mă resemnez. Dar vă pot spune, e o aventură extraordinară şi numai mie mi se poate întâmpla una ca asta. Şi cabina mea, pe care am reţinut-o pe Scoţia…

— Ei, la Scoţia vă invit să renunţaţi pentru moment.

— Dar, spuse Paganel, după ce cercetă din nou vasul, Duncan e un iaht de plăcere?

— Da, domnule, răspunse John Mangles, şi aparţine lordului Glenarvan.

— Care vă roagă să-i fiţi oaspete, îl invită Glenarvan.

— Mii de mulţumiri, milord, răspunse Paganel. Sunt într-adevăr mişcat de politeţea dumneavoastră, dar îngăduiţi-mi să fac o simplă observaţie: India e o ţară frumoasă, ea oferă vizitatorilor surprize minunate; doamnele cu siguranţă că n-o cunosc… Omul de la cârmă n-ar avea decât să întoarcă puţin roata şi iahtul Duncan ar pluti tot atât de uşor înspre Calcutta ca şi înspre Conception; şi, de vreme ce e o călătorie de plăcere…

Clătinatul din cap, care întâmpină propunerea lui Paganel, nu-i mai îngădui să şi-o continue. Se opri.

— Domnule Paganel, spuse atunci lady Helena, dacă n-ar fi vorba decât de o călătorie de plăcere, v-aş răspunde: haidem cu toţii în Indii. Şi lordul Glenarvan nu s-ar împotrivi. Dar Duncan pleacă să aducă în patrie nişte naufragiaţi părăsiţi pe coasta Patagoniei şi nu-şi poate schimba drumul pe care-l face dintr-o datorie omenească…

În câteva clipe, călătorul francez fu pus la curent cu totul; el află, nu fără oarecare emoţie, descoperirea providenţială a documentelor, povestea căpitanului Grant, propunerea generoasă a lady-ei Helena.

— Doamnă, exclamă el, îngăduiţi-mi să admir atitudinea dumneavoastră, şi s-o fac fără nicio rezervă. Iahtul să-şi continue drumul, m-ar mustra cugetul dacă l-aş face să întârzie măcar o singură zi.

— Vreţi să vă asociaţi cercetărilor noastre? îl întrebă lady Helena.

— Mi-e cu neputinţă, doamnă, trebuie să-mi îndeplinesc misiunea. Voi debarca la prima escală…

— Atunci, la Madera, spuse John Mangles.

— Fie, la Madera. Nu voi fi decât la o sută optzeci de leghe depărtare de Lisabona şi voi aştepta acolo mijloace de transport.

— Ei bine, domnule Paganel, vorbi lordul Glenarvan, va fi precum doriţi. În ce mă priveşte, sunt fericit să fiţi câteva zile oaspete pe vasul meu. Numai să nu vă plictisiţi în tovărăşia noastră!

— Vai, milord, spuse savantul, mă socotesc încă fericit că m-am înşelat într-un chip atât de plăcut! Totuşi, e o situaţie tare ridicolă: un om care se îmbarcă pentru India şi merge în America!

În ciuda acestui gând melancolic, Paganel făcu haz de necaz, arătând că nu se sinchiseşte de întârzierea pe care n-o mai putea împiedica. Se arătă amabil şi vesel, încântă doamnele cu buna sa dispoziţie; chiar din prima zi deveni prietenul tuturor. La cererea sa, i se arătă documentul. Îl studie cu atenţie. Îndelung, cu grijă. Nicio altă interpretare nu îi apăru cu putinţă! Mary Grant şi fratele ei îi inspirară cel mai viu interes. El le dădu speranţe. Felul în care prevedea evenimentele şi succesul neîndoielnic pe care îl prezise Duncan-ului o făcură pe Mary să zâmbească. Zău că, dacă nu ar fi avut o misiune de îndeplinit, ar fi pornit-o şi el în căutarea căpitanului Grant!

Când auzi apoi că lady Helena era fiica lui William Tuffnel, Paganel nu-şi mai conteni exclamaţiile pline de admiraţie. El îi cunoscuse tatăl. Ce savant îndrăzneţ! Câte scrisori nu-şi scriseseră pe când William Tuffnel era membru corespondent al Societăţii! Chiar el îl prezentase domnului Malte-Brun! Ce întâlnire şi ce plăcere să călătorească tocmai cu fiica lui William Tuffnel!

În cele din urmă, îi ceru lady-ei Helena îngăduinţa s-o îmbrăţişeze. Lady Glenarvan consimţi, deşi considera aceasta cam nepotrivit.

Capitolul VIII

Încă un om de ispravă la bordul Duncan-ului

În acest timp, iahtul, împins de curenţii de nord ai Africii, înainta repede spre Ecuator. La 30 august atinse insulele Madera. Glenarvan, credincios făgăduielii date, îi propuse oaspetelui să-l lase pe ţărm.

— Scumpul meu lord, răspunse Paganel, nu voi face nazuri cu dumneavoastră. Înainte de a fi venit eu pe bord, aveaţi intenţia să vă opriţi la Madera?

— Nu, răspunse Glenarvan.