Ci îşi va pierde-obişnuinţa
Din floare-n floare-a mai zburda.
Dar ţi-ai găsit: la Clémentina
Aflat-a şi roze şi crini,
Şi-acum culege, bată-l vina,
Ca-n ale Chiprului grădini.
Lumea aplaudă mult această poezie demodată, însă bietul colonel zâmbea trist, vorbea puţin, şi nu se ameţea deloc. Omul cu urechea ruptă
nu se consola că e dat la reformă. Luă parte la distracţiile zilei, dar nu mai era tovarăşul de petrecere care însufleţea totul cu veselia lui virilă.
Mareşalul îl luă de o parte în cursul serii şi îi spuse:
— La ce te gândeşti?
— Mă gândesc la cei bătrâni care au avut fericirea de a cădea la Waterloo, cu faţa îndreptată spre inamic. Acel bătrân imbecil de neamţ, care m-a conservat pentru posteritate, urât serviciu mi-a mai făcut. Vezi tu,
Leblanc, un om trebuie să trăiască împreună cu epoca lui. Mai târziu, înseamnă prea târziu.
— Ei, haide, Fougas, fără prostii! Nu s-a dus orice speranţă, ce naiba!
Am să mă duc mâine la împărat; o să vedem, o să încercăm ceva; oameni ca tine, Franţa nu are cu duzinile ca să-i arunce la rufe murdare.
— Mulţumesc. Eşti un om de nădejde, un vechi prieten, un om adevărat!
Eram cinci sute de mii la fel ca tine, în 1812; n-au mai rămas decât doi, sau mai bine zis unul şi jumătate.
Pe la ceasurile zece seara, domnul Rollon, domnul du Marnet şi Fougas îl conduseră pe mareşal la gară. Fougas îşi îmbrăţişa camaradul şi-i făgădui că va fi cuminte. Trenul plecă cei trei colonei se întoarseră pe jos în oraş.
Trecând prin faţa casei domnului Rollon, Fougas îi spuse succesorului său:
— Nu sunteţi deloc ospitalier astăzi; nu ne oferiţi un păhărel din acel straşnic rachiu de Andaye!
— Credeam că nu aveţi chef de băut, spuse domnul Rollon. N-aţi luat nimic la cafea şi nici după aceea. Dar să urcăm!
— Setea mi-a revenit la aer curat.
— E semn bun.
El ciocni melancolic şi abia de-şi muie buzele în pahar. Se opri câtva timp lângă drapel, mânui lancea, desfăşură mătasea, numără găurile pe care gloanţele şi ghiulelele le lăsaseră în ţesătură, şi nu vărsă o lacrimă.
— Hotărât lucru, zise, rachiul îmi stă în gât; nu sunt bărbat astăzi. Bună
seara, domnilor!
— Aşteptaţi! vă conducem.
— O! hotelul meu e la doi paşi.
— N-are a face. Dar ce idee aţi avut să rămâneţi la hotel, când aveţi aici două case la dispoziţie?
— De fapt, mă mut mâine dimineaţă.
A doua zi dimineaţa, către orele unsprezece, fericitul Léon îşi făcea toaleta când i se aduse o depeşă telegrafică. O deschisei fără să vadă că era adresată domnului Fougas, şi scoase un strigăt de bucurie. Iată textul laconic care îi aducea o atât de dulce emoţie: Domnului colonel Fougas, Fontainebleau.
Ies cabinet împărat. Tu general brigadă în calitate străin aşteptând
mai bine. Mai târziu corp legislativ va modifica legea.
Leblanc
Léon se îmbrăcă în grabă, alergă la hotelul Cadran-Bleu, urcă la colonel şi îl găsi mort în patul său.
Lumea povesti în Fontainebleau că domnul Nibor făcuse autopsia şi constatase unele dezordini grave cauzate de deshidratare. Câteva persoane asigurară că Fougas se sinucisese. Sigur este că maestrul Bonnivet primi prin poşta locală un fel de testament astfel conceput: Las moştenire inima mea patriei, amintirea mea naturii, exemplul meu armatei, ura mea perfidului Albion, o mie de scuzi lui Gothon şi două sute de mii de franci regimentului 23 de linie. Trăiască împăratul, totuşi!
FOUGAS
Înviat în ziua de 17 august, între ceasurile trei şi patru după-amiază, el muri în ziua de 17 a lunii următoare, fără apel. A doua viaţă a sa durase ceva mai puţin de treizeci şi una de zile. El îşi folosi însă bine timpul; trebuie să-i facem dreptate. Odihneşte în pământul pe care fiul domnului Renault îl cumpărase pentru el. Nepoata sa Clémentine a părăsit doliul de aproape un an de zile. Este iubită, e fericită, iar Léon n-are nimic să-şi reproşeze dacă ea nu are o droaie de copii.
Bourdonnel, august 1861
Document Outline
bookmark3
bookmark4
bookmark5
bookmark6
bookmark7
bookmark8
bookmark9
bookmark10
bookmark11
bookmark12
bookmark13
