picioarele în domeniul nostru. Ne instalăm fără complexe, ca într-o ţară străină şi cucerită. Nu ne purtăm ca nişte soldăţoi, neciopliţi, dimpotrivă, dar am fixat dintr-o dată limitele pe care nu îngăduim să
le încalce nimeni.
328
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Compania şi-a regăsit fără dificultate vechea ei disciplina de pe timpul şederii în Anglia : cultură fizică dis-de-dimineaţă, antrenament în timpul zilei, baie sâmbăta seara, şi, în plus, permisii de lungă
durată, dând fiecăruia posibilitatea să se ducă să-şi liniştească familia.
M-am dus şi eu să-mi văd părinţii. Micuţa mea verişoară Anne-Marie e studentă la Sorbona şi ne vedem în fiecare săptămână. În est, frontul rămâne îngheţat. Ne instalăm pentru iarnă, fără altă grijă decât să trăim de pe-o zi pe alta cât mai confortabil cu putinţă : Capua în...
Champagne !
Capua, da. În fine, nu trebuie exagerat nimic. Trăim într-un ţinut nu foarte ostil, preţul şampaniei a devenit decent, intendenţa ne aprovizionează aproape corect, şi completăm hrana obişnuită cu carne de mistreţ vânat. Dacă am sta zi de zi în Champagne, viaţa noastră ar fi netedă ca-n palmă... Dar mai sunt şi permisiile de sfârşit de săptămână... şi Parisul la mai puţin de două sute de kilometri !
Şi n-avem benzină. Şi, incă de la începutul campaniei în Franţa, n-am primit solda. Se pare că ofiţerul-casier care veghează asupra paralelor noastre la Londra e extrem de pedant cât priveşte chestiunile de etică financiară : se teme ca, plătindu-ne în lire engleze, să nu ne dedâm traficului de devize. Bravul de el ! Nimănui dintre noi nu-i trece aşa ceva prin minte, în timp ce lui, dimpotrivă, ii trec, şi încă prea multe, încât va sfârşi războiul în faţa unui tribunal militar, pentru deturnare de fonduri publice.
Până una alta trebuie să trăim şi, când descindem în Paris fără
un sfanţ, ne vedem siliţi să recurgem la expediente. Cel mai simplu şi cel mai elegant e să ne instalăm cite trei-patru într-un restaurant pentru grangurii de la bursa neagră, escroci, peşti şi alţii de teapa asta.
329
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Comandăm ce ne convine, fără să exagerăm. Când maître d'hotel ne prezintă nota, noi am şi pus ochii pe clientul a cărui mutră ne displace cel mai mult, şi-i spunem să i-o ducă lui. Merge de fiecare dată.
Mai trebuie asigurată şi solda oamenilor. Pentru asta recurgem la o tehnică ceva mai elaborată, dar de-aceeaşi speţă : am fost învăţaţi la şcoala militară engleză, să pornim fără cheie orice fel de maşină, şi nu ne lipsim de exerciţiul ăsta. Alegem, din faţa localurilor de noapte categorie grea, maşinile cele mai gomoase, şi le ducem la Ay.
În câteva ore, mecanicii le îmbracă în kaki, imprimă cu şablonul sigla oficială a celei de-a 21-a Divizii Aeropurtate şi, timp de-o săptămână, maşinile bişniţarilor, peştilor, traficanţilor şi ale altor paşale noptatice devin nişte respectabile vehicule militare în tranzit prin garajele noastre.
În timpul ăsta, doi dintre vechii noştri subofiţeri, foşti luptători în Legiunea străină, pentru care lumea interlopă pariziană nu are nici un mister, îmi procură legitimaţii gri. Când le avem, maşinile spălate cu jetul, îşi recapătă aspectul, civil... şi iau drumul Parisului, unde sunt vîndute vreunui alt bişniţar, peşte ori traficant, care cu prima ocazie va fi păcălit de alţii de-ai noştri. Subofiţerii ne dau banii, iar noi îi distribuim oamenilor. E simplu, aproape moral şi, în orice caz, un sistem care funcţionează ca pe roate..
Cât despre benzină, se descurcă fiecare. Americanii fac bucuros troc cu ea pe şampanie. Când negoţul ăsta convenţional, dar prea adesea arbitrar nu corespunde aşteptărilor noastre, suntem nevoiţi cu moartea în suflet, să recurgem la procedee mai puţin clasic mercantile.
Camioanele-cisternă sunt inviolabile, pe când cele de aprovizionare, pline cu canistre, ni se oferă cu largheţe : e de ajuns să
330
Edgard Thomé – Parasutati in infern
ne lipim jeepul de ultimul camion din convoi, la înălţimea uşii practicate în spate.
De pe capota jeepului, un paraşutist îndemânatic sare pe camion şi aruncă în şanţ cele douăzeci de canistre pe care le luăm de obicei ca taxă de trecere. Apoi, în acelaşi fel, băiatul care-i de jurnă
vine în maşina noastră, noi facem cale-ntoarsă, ne adunăm prada şi ne îndreptăm spre penaţii noştri.
Şi trăim aşa, „fericiţi ca bunul Dumnezeu în Franţa", până prin preajma Crăciunului.
Permisiile de destindere sunt gata semnate la biroul companiei, ţinuta de ieşire aşteaptă grijuliu aşezată sub saltea, iar băieţii pufăie de nerăbdare, aşteptând să se năpustească spre Paris.
— Permisiile sunt suprimate.
— Cum ?
— Ordin de la colonel !
— De ce ?
― Nu ştiu !...
— E vreo notă de serviciu ?
— E pe drum.
Eu unul n-am auzit nimic şi expediez in permisie toată suflarea din subordinele mele până la gradul de sergent. În cazul când colonelul face urît, vedem noi. Incă una din măgăriile celor de la Statul Major ! Ne iau drept caraghioşi cu ordinele lor fără cap şi coadă !
N-avem noroc. De data asta... motivul e serios : Von Runstedt şi-a început contraofensiva în Ardeni şi, in ora care urmează plecării in permisie a troop-ei mele, primesc ordin să ne instalăm pe două poduri de pe Marna ca să le apărăm de paraşutiştii nemţi.
331
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Ordinul e ordin : păzim podurile o săptămână ofiţerii, subofiţerii mei şi cu mine, ajutaţi de Câtiva caporali nefericiţi care n-au alergat destul de repede.
Colonelul care-şi face inspecţia noaptea nu vede din fericire decât zel peste tot. Ba chiar găseşte, aşa se pare, că „oamenii din compania a 2-a" îşi cunosc remarcabil de bine meseria ! Trebuie spus, spre scuza colonelului Bollardière, că e cu noi de nici o lună şi că încă
