Noaptea ne-am putea strecura destul de uşor până la pod. Să-l 338
Edgard Thomé – Parasutati in infern
luăm şi să-l deminăm n-ar fi cine ştie ce ispravă.. Dar după asta ?
După, va trebui să-l ţinem. Cu treizeci oameni şi trei puşti-mitralieră, l-am putea ţine cam... o oră !
Pentru ca partida să poată fi jucată, ar trebui să avem siguranţa că tancurile canadiene vor sosi la un sfert de ceas după ce dăm noi lovitura.
— Vezi vreo soluţie elegantă, bătrâne ?
— Ce tâmpenie ! Dar tu, ai vreo idee ?
— Dacă aş fi cu-adevărat cinic, aş crede că au făcut-dinadins : ne-au paraşutat de la o înălţime neobişnuită, la voia întâmplării.
Războiul n-are decât să se termine şi făra noi, ca să nu-i mai batem la cap pe timp de pace : daca am dispărea pe tăcute, asta ar aranja multe lucruri... şi poate, şi pe mulţi oameni. De acord că e o ipoteză smintită, dar recunoaşte că ar fi nostim !
— Doar nu crezi serios în cele ce spui, Thome... N-ai juns încă
aici... Nu tu !
― Bineînţeles că nu, prostănacule ! Dar, dat fiind faptul că nu eu sunt răspunzător pentru eroarea de paraşutare, si nici pentru cea de navigare, n-o să-mi pun pielea la bataie ca să-i corijez pe ei cu orice preţ şi să întreprind o deplasare plină de riscuri. Dimpotrivă, sunt răspunzător de viaţa băieţilor. Iar de asta, am eu grijă. Bineînţeles, o sa începem să le dăm bătaie de cap friţilor, şi asta nu mai tirziu decât mâine. Cât priveşte podul, nu vreau să ştiu nimic despre el deocamdată : aşteptăm până om avea certitudinea înaintării canadienilor. Când o să-i vedem pe nemţi hotărâţi să se pregătească
pentru o repliere, atunci am să hotărăsc dacă ne ocupăm sau nu de pod. Vreau bucuros să fac tot posibilul şi să-i ajutăm pe canadieni, dar 339
Edgard Thomé – Parasutati in infern
nu mai vreau să pierd nici un om.
― Băieţii or să se oftice !...
— Şi ce dacă ? Mai bine să se oftice şi să fie vii decât morţi.
— Of să creadă că nu mai ai curaj !
— Şi ce dacă ? Să creadă ce poftesc, puţin îmi pasă. Fii pe pace, or să-şi aibă porţia de încăierare, dar numai când şi cum voi hotărâ eu.
Situaţia nu-i conformă cu enunţul misiunii. E o eroare. Ergo, inversez factorii : mă ocup intîi de friţi, pe urmă de pod... dacă
împrejurările o permit. Doar ştii că, din nefericire, nu prea-mi mai e frică de mare lucru... decât să-l văd murind pe vreunul din puştii noştri pe degeaba. Fii pe pace, aliaţii n-or să aibă de cîrtit asupra performanţelor noastre, şi pe deasupra, le mai şi salvăm o mână de combatanţi... Dar nu mai vreau nici un mort şi nici un rănit printre noi.
Începutul ăsta de aprilie în Olanda e destul de neaşteptat : nici un nor, un cer şi un soare ca-n plină vară.
Pădurea noastră pitică aduce cu un tărîm vrăjit. E o mică lume tăcută şi tainică despre care cu greu ţi-ai inchipui că se află în plină
inimă a războiului. Pentru noi, e calmul desăvârşit, aşa cum există, pare-se, în centrul ori cărui ciclon.
Nemţii se află peste tot în ajurul nostru, dar par a nu şti nimic despre prezenţa noastră. Numai de-ar ţine-o aşa... Nu-i nici timpul, nici locul unde să ne aflămi moartea !
Suntem perfect odihniţi după patruzeci şi opt de ore de siestă.
Dacă rămânem multă vreme inactivi, mai devreme sau mai târziu o recunoaştere inamică tot o să dea peste noi. Şi-atunci va trebui să
luptăm în defensivă, să fugim ca nişte iepuri hăituiţi. Prefer să nu-mi închipui cam care-ar fi sfârşitul.
340
Edgard Thomé – Parasutati in infern
De când oamenii se bat între ei, experienţa i-a făcut să
descopere un principiu indiscutabil : cel mai potrivitt fel de-a te apăra este să ataci... Aşa se face că, din adâncul timpurilor, deşi la început nu aveau nici umbră de şansa rezonabilă, au supravieţuit vesel mamuţilor, rinocerilor lînoşi, fălcoşi şi urşilor cavernicoii, după ce i-au hăcuit. Seducător ori ba, principiul e valabil şi pentru noi. Va trebui să-i urmăm şi să luăm iniţiativa ostilităţilor.
Seducător ori ba, trebuie să trecem prin asta : să le impunem nemţilor ideea că suntem mulţi, siguri pe noi invulnerabili şi necruţători. E singurul mod de-a le reteza orice chef să vină să-şi vâre nasul în rezervaţia noastra de vînătoare.
Şi totuşi... ce bine e să stai întins pe muşchiul cald şi să reciteşti Insula pinguinilor... Bucoavna cu colţuri răsucite zăcea pe-o masă la popotă, şi-am umflat-o în trecere, in clipa când plecam să ne îmbarcăm.
— Avem o vizită, domnule locotenent.
E un olandez şchiop, ţigănos ca un meridional şi cu privirea vioaie. Locuieşte la trei kilometri de tabăra noastră, la liziera pădurii, şi spune că e agent de legătură al Rezistenţei locale.
În chip de ofrandă mijlocitoare ne aduce o găleata plină cu cartofi fierţi, aburind ! E cit se poate de ispititor, după două zile de raţii deshidratate...
- Interzis să vă atingeţi, deocamdată !
- Oh !...
- Nici un „oh !" Şi dacă ar fi vorba de-o capcană ? Bine v-ar sta după ce-aţi înghiţi o doză de somnifer ori de otravă, nu-i aşa ?
