Vreo şase cadavre zac în mijlocul drumului... Civili !
Gilles a înnebunit de-a binelea!
— Fii liniştit, Thome, erau friţi ! Veneau pe biciclete, l-am oprit pe primul, şi i-am cerut actele; era un tip din Gestapo ! Când ceilalţi au înţeles că şi eu am înţeles, au vrut s-o şteargă... aşa că i-am împuşcat.
Recuperăm armele, actele, hrana rară din bagajele lor si hotărăsc dintr-o dată să tragem maximum de folos de pe urma întâmplării ce s-a ivit.
— Aliniaţi cadavrele şi pe cei doi soldaţi morţi de-a curmezişul drumului, ca şi cum ar fi fost executaţi intenţionat !
Valizele desfăcute, cadavrele, sângele, bicicletele răsucite, camionul ars... Totul alcătuieşte un spectacol destul de îngreţoşător: o punere în scenă ca la circ.
75 Strict secret(ger.)
345
Edgard Thomé – Parasutati in infern
— Şi-acum, îndărăt în pădure !
Trece o oră. Instalat la liziera taberei noastre, mă uit cu binoclul la porţiunea de drum unde-am îngrămădit cadavrele. Doi motociclişti nemţi se apropie.
― Interzis să trageţi !
Cele două ştafete descăleca, contemplă pentru o clipă
spectacolul, apoi pornesc iar la iuţeală. Mai trec încă zece minute... De data asta e o maşină de-a comandamentului, cu cinci ofiţeri la bord. Se opresc, coboară, se apropie de cadavre şi fac cale-ntoarsă şi ei.
— Şi-acum, Thome ?
—Acum ?... o să aşteptăm : am vrut ca-ofiţerii nemţi să poată
constata pe îndelete ceea ce prezintă toate aparenţele unui asasinat premeditat. Ei şi-au permis atâtea altele prin părţile noastre, pe vremea când se credeau invincibili. Şi invers, vâzând că am procedat aşa, vor crede că avem motive să ne simţim foarte puternici, la rândul nostru.
― Crezi că o să meargă ?
— Cred că există şanse să meargă...
Se pare că „a mers": până la sosirea celor dintii canadieni, trei zile mai târziu, drumul rămâne gol precum kipiul unui jandarm.
Georges, agentul „nostru" de legătură, vine să ne anunţe că
două vapoare importante au fost semnalate pe canal: un remorcher, încărcat, parese, cu muniţii, şi un şlep cu propulsie proprie; încărcătură necunoscută.
Dacă nu avem ocazia sa le oferim canadienilor podul pe care trebuie să-l luăm pentru ei, mă gândesc că două bastimente scufundate în canale le vor oferi, în lipsă de ceva mai bun,o posibilitate 346
Edgard Thomé – Parasutati in infern
de trecere practicabilă.
Obişnuita rutină a ambuscadelor: nemţii aflaţi pe platformele de lângă borduri, cad în apă ca sacii. Se prăbuşesc gata morţi în canal ori se îneacă în el. Unii, mai fericiţi, sar pe mal şi aleargă spre noi cu braţele ridicate. Vor fi prizonierii noştri şi ne vor duce raniţele.
Mai fericiţi ?... Nu toţi: am în faţa mea, cu mâinile ridicate la ceafă, un plutonier din Wehrmacht si un sergent SS. Acesta din urmă
poartă pe tunică o insignă destul de rară, cea a combatanţilor de elită
de pe frontul rusesc. Colecţionar în timpul lui liber, Klein întinde mâna stângă spre insignă. Celălalt, arogant, se dă îndărăt cu o mişcare bruscă, îşi ia mâinile, de la ceafă şi-l face porc pe subofiţerul meu, mirat.
Din nefericire pentru neamţ, Klein are reflexe... fulgerătoare: nici nu şi-a apucat carabina aşa cum trebuie, că SS-istul se răsuceşte pe jos, gemând. Un glonte tras în plin stomac, nefericitul, vor trece ore până să moară.
— Omoară-l acum, Lucien, de vreme ce-ai început. Şi Lucien îl omoară cu un glonte în cap.
— Credeţi că e bine ce faceţi, domnule ? mă întreabă liniştit plutonierul prizonier.
Rareori am văzut un tip curajos cu atâta simplitate.
— Nu, nu e bine, dar, în ciuda aparenţelor, e un accident, nu un asasinat. Din Bretania încoace, nu mai facem prizonieri dintre SS-işti.
Ştii, desigur, cum se poartă ? După cum ştii, desigur, că domnul Hitler al vostru a dispus printr-un ordin de zi ca paraşutiştii francezi să fie consideraţi franctirori şi să fie împuşcaţi. Colegul dumitale avusese noroc... Dar şi-a pierdut norocul prosteşte.
347
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Am scufundat cele două vapoare de-a curmezişul canalului. Şi-n felul ăsta am făcut un pod improvizat. Daca meşterii genişti canadieni ştiu să se descurce un pic, ar putea face din ele o pasarelă
acceptabilă..
Îi împingem spre pădure pe cei făcuţi prizonieri. Adjutantul, foarte demn, merge lângă mine. Impart cu el un baton de şocolata, spre marele scandal al băieţilor mei. Dacă ar şti în ce măsură mă
