Aud tot mai desluşit mugetul valurilor. Şi cobor la nesfârşit, bătut în faţă de un vânt nesuferit şi rece. La câţi metri sub mine s-o plimba marea ? Mâinile mele învineţite refuză să mai poarte toată
greutatea aceea. La naiba l Dau drumul la tot ! Şi mă pomenesc stând prosteşte în şezut, înconjurat de ferigi : de-un minut, dacă nu mai bine, paraşuta mi se agăţase de singurul copac mai răsărit de pe-o rază de douăzeci de kilometri. Eu credeam că tot mai cobor, în timp ce, idiotul de mine, mă legănam ca o maimuţă la capătul unei liane. Iar resacul, zgomotul valurilor... era doar vantul de nord-vest ce sufla din plin în plantaţiile de pini.
În orice caz, cacealmaua asta destul de derutantă a triplat timpul de regrupare la sol. Ziua a devenit periculos de luminoasă, iar noi încă ne mai căutăm, în timp ce, în mod normal, de mult ar fi trebuit să fim la adăpost, camuflaţi şi stând la pîndă, cât mai departe de zona unde-am fost paraşutaţi. Şi ca din întâmplare, am aterizat la douăzeci de kilometri de locul prevăzut !
Mi-am recuperat troop-a.
Tancuri nemţeşti invizibile se fîţîie pe un dirum din apropiere.
Din fericire, am căzut în interiorul unei păduri tinere, ai cărei pini, abia 74 Vesta de salvare, gonflabila, numita astfel dupa numele celebrei actrite, din cauza asemanarii cu pieptul ei generos.
336
Edgard Thomé – Parasutati in infern
atingând un stat de om, ondulează cit vezi cu ochii.
Gilles Anspach a avut o aterizare cam anevoioasă. E euforic cu drăgălăşenie, si încă nu foarte conştient de realităţile terestre.
— Auzi, Thome !
— Bineînţeles !
— Sunt tancuri !
— Fără-ndoială.... şi cu siguranţă că nu canadiene.
— Ce facem ?
— Nimic. Strângem paraşutele şi ne afundăm în pădure.
— Şi pe urmă ?
— Pe urmă... Dormim.
— Şi pe urmă !
— Pe urmă vedem noi.
— Şi podul de pe canal când îl atacăm ?
— Ascultă, nătărăule ! Ţin mult la tine, dar prea vorbeşti aiurea.
Adună-ţi oamenii, şi la drum ! O să dormim toată ziua, dacă friţii o să
ne lase. Nu ştiu unde suntem, dar în orice caz nu acolo unde-ar fi trebuit să fim. Mai intii trebuie să găsesc coordonatele şi să recunosc terenul. Pe urmă, apreciem noi situaţia. Cât despre podul de pe canal, doar nu arde ! Auzi cum defilează tancurile ? Nu sunt englezeşti. Iar canadienii nici nu mă aştept să pice mai înainte de vreo patru-cinci zile, şi încă sunt optimist, cred. Ţi-aduci aminte de Clerval ? O singură
prostie ca asta e de-ajuns într-o viaţă de om. Mi-am făgăduit să mă
întorc cu voi toţi... şi întregi. Nimeni n-o să se joace de-a Fort Alamo în cursul misiunii ăsteia. Mai întâi o să dormim. Pe urmă, luăm noi o hotărâre, în funcţie de împrejurări.
Gata, iepuraşilor, dispoziţiile obişnuite... Trei oameni stau de 337
Edgard Thomé – Parasutati in infern
veghe şi se schimbă din oră-n oră. O grenadă in cască, la îndemână.
Dezlegaţi-vă la şireturi şi... in saci ! Vise plăcute, dacă vă dă mâna.
Locotenentul Puydupin ramâne pe loc. Locotenentul Anspach mă
însoţeşte în recunoaştere. Vii o dată, Gilles ?
Şi pornim să descoperim ceva.
— Ce părere ai, Thome, mergem de peste un ceas şi tot în pădure suntem!
— Cu-atât mai bine, asta înseamnă că avem noroc. Probabil că e singura zonă reîmpădurită din toată Olanda de Nord. Pe hartă nu figurează ca o pădure, ci doar ca o pepinieră. Mai întâi trebuie să ieşim din ea. Când om ochi vreo clopotniţă-două, vreo şosea ori vreun castel de apă, poate că o să ştiu pe unde ne aflăm. În orice caz, sunt gata să
pun prinsoare pe viitoarea mea soldă că afurisitul nostru de pod nu-i chiar aici, pe dreapta.
― Uite ! Ne apropiem de lizieră... Se vede un drum.
— Da, şi pe drum sunt camioane... dar nu canadiene. Mai e şi un canal, iar la nard-vest, un sat. Ia-ţi harta. Dă-mi busola ta ca să văd dacă e de acord cu a mea. OK ! Ori au luat-o razna amândouă, ori funcţionează normal. Oricum, arată amândouă la fel. Calculează şi tu coordonatele, pe urmă comparăm rezultatele.
Rezultatele sunt identice : canalul care se vede e canalul Assen din Meppel, iar podul „nostru" trece peste el la douăzeci de kilometri de-aici. Satul e Diever, iar drumu duce la Apelsga.
Stăm bine, n-am ce zice; obiectivul nostru se află la patru ore de mers într-o zonă netedă ca-n palmă, zona care, după toate probabilităţile, colcăie de nemţi...
