dezgustă măcelul făcut de noi în ultimele două zile, ar avea cu totul alte motive să fie scandalizaţi...
Am cerut un paraşutaj de material. Acţiunea va avea loc mâine.
Nu ne rămâne decât să aşteptăm... Şi iată că are loc mai devreme, în afara perimetrului prevăzut, şi nimeni nu-i la faţa locului ca să preia materialul. Inutil sa înmulţim riscurile : pornim singuri, Gilles şi cu mine, in căutarea containerelor.
După amiaza e pe sfârşite, iar noi ne învârtim în cerc de câteva-ceasuri fără sa fi descoperit nimic, în afară de un jandarm olandez care, pe cât ne spune, pornise în căutarea taberei noastre.
Nefericitul a scăpat ca prin urechile acului: cu uniforma lui neagră, seamănă perfect cu ucigaşii SS-işti. Când l-am zărit, m-am azvârlît la pământ, aşteptând să-mi fie la îndemână. Daca ar fi avut de-a face cu un maniac ai trăgaciului, ar fi putut fi împuşcat de zeci de ori
! Aflăm de la el că nemţii au ocupat Diever-ul cu tancuri, artilerie şi infanterie SS.
— Repede la tabără, Gilles !
Spre Diever, împuşcăturile izolate alternează cu lungi rafale. În tabără nu mai găsim decât patru paznici îngrijoraţi, pe Geen şi ceata noastră de prizonieri.
348
Edgard Thomé – Parasutati in infern
- Unde Sunt ceilalţi ?
— Plecaţi la Diever, domnule locotenent... împreună cu locotenentul Puydupin.
— Cuum ?...
— Da... Am auzit rafale dinspre sat. Locotenentul Puydupin a spus că sunt canadieni şi a luat pe toată lumea să le iasă în întâmpinare.
— Chiar şi stick-ul meu ?
— Da !
Tîmpiţi !... Nici n-au fost în stare să recunoască acel staccato atât de specific totuşi, al puştilor mitralieră nemţeşti ! Şi Puydupin ! Ah ! ce ţie şi cu omul ăsta... Corcitură între Robin Hood şi-un corsar vîndut la rabat, cu fizicul lui de june prim trecut, se crede obligat să dea mereu reprezentaţii. El personal nu-i lipsit de curaj, cât priveşte glagoria însă, are goluri îngrijorătoare. Un ciclotimic derutant, care trece în aceeaşi jumătate de oră de la o exaltare delirantă la prostraţia cea mai morbidă
în perioada de optimism, are un talent unic să seducă un auditoriu tînăr, iar oamenii lui îl urmează încrezători, prea neştiutori ca să
discearna falia în argumentele lui specioase. Curajos şi inconştient, Puydupin se năpusteşte în fruntea lor şi, prea adesea după placul meu.
Îi duce drept spre prăpăd, fără teamă şi mulţumit de sine. Gilles Anspach mă apucă de braţ:
— Unde te duci, Thome ?
— Să văd dacă-i pot scoate din rahat !
349
Edgard Thomé – Parasutati in infern
37
ULTIMA LUPTA
Cei douăzeci de timpiţi stau lungiţi cu nasul în pământ, la cinci sute de metri de pădure. Opt sute de metri mai departe, adăpostite de obiectivele oferite de marginea satului, trei puşti mitraleră nemţeşti îi ţin la sol. Ce boi ! Cum au putut ajunge într-o situaţie ca asta ?
Au o singură şansă să iasă din încurcătură: pajiştea în care stau cu nasul vârît alcătuieşte un soi de adâncitură, patruzeci de centimetri mai jos decât terenul de pe care nemţii îi ochesc. Poate că s-ar putea descurca, dar numai cu condiţia ca nimeni să nu înalţe capul.
Protejat de ridicătura providenţială alcătuită de denivelarea dintre cele două ogoare, mă tîrăsc până la omul din coadă. E
Pantalacci. De data asta, abia dacă se bîlbîie !
— Transmite în faţă că toată lumea se va replia spre mine târâş
şi de-a-ndăratelea... Şi mai cu seamă să stea lipiţi de pământ precum căpuşele !
Îmi număr turma răzleţită.
— Toată lumea e aici ?
— Toată... afară de Puydupin.
— Atâta pagubă ! Şi-acum ascultaţi atent: o să efectuaţi o întoarcere pe loc, dar tot lipiţi de pământ. Nu încercaţi să înţelegeţi ce se înîtmplă şi târâţi-vă după mine. Faceţi exact ca mine, şi nu care cumva să ridicaţi capul. Şi în tăcere absolută !
Inainte de-a ajunge la băieţi, am băgat de seamă că un şanţ de drenaj taie pajiştea. Paralel cu liziera pădurii, dă într-un canal mai 350
Edgard Thomé – Parasutati in infern
mare, care la rândul lui duce spre locuri adăpostite : dacă putem ajunge la şanţ, iar de-acolo la canal, ne vom putea întoarce in tabără
fără să fim văzuţi.
