— Nicăieri... rămân în tabără. De ce să mă duc mai departe să
văd dacă iarba e mai verde ? Am cortul meu, un pat bun, cărţi, două
sticle de Scotch... şi câtă vreme voi sunteţi plecaţi, nimeni care să-mi mănânce zilele. Am sa fac plajă, o să înot cit oi pofti... şi-am să dorm !
Hai, ştergeţi-o, destul v-am văzut în faţa ochilor !
De când mă ştiu, totdeauna am avut necazuri cu permisiile mele, totdeauna am fost rechemat înainte de-a le fi consumat reglementar : sau regimentul se deplasa la o dată neprevăzută, sau idiotul de inamic îşi deplasa pionii şi, de fiecare dată, solicitudinea îngrijorată a armatei franceze mă smulgea din plăcuta-mî trândăveală.
Pe cât se pare, niciodată nu s-a putut dispensa de prezenţa mea !
...Nici englezii, de altfel : abia patruzeci şi opt de ore au trecut de când ne-am întors din Franţa ; abia dacă am apucat să trag un somn ca lumea... că mă şi pomenesc cu un planton care-mi întrerupe odihna
:
— Căpitanul Sicaud vă caută la telefon, domnule locotenent.
— Alo, Thomé ? Suntem chemaţi la Londra, la statul major al trupelor aeropurtate. Iţi trimit o maşină.
— De acord... dar daţi-mi timp să-mi aranjez puţin hainele pe mine. Acum sunt în pielea goală, iar generalul Mac Leod e pedant când e vorba de ţinută. Bineînţeles, nu vă întreb de ce ne cheamă la Londra. Cum ştiu cât de prudenţi sunt englezii, la telefon trebuie să ne fi poftit pur şi simplu să luăm ceaiul împreună, dacă nu avem nimic împotrivă.
— Chiar aşa... Mac Leod ne aşteaptă la ceai. Pe curând.
Nu de-o ceaşcă de ceai e vorba, ci de-o baie, o adevărată baie de 281
Edgard Thomé – Parasutati in infern
mulţime...
De mai multe săptămâni, cei care luptă în Rezistenţă în masivul Jura s-au adunat în număr de peste două mii în jurul fortului Lomont, foarte aproape de graniţa elveţiană. SS-iştii aflaţi pe valea Doubs se pregătesc să-i atace şi să ocupe din nou crestele, indispensabile armatei germane ca să poată opri înaintarea Armatei 1 Franceze. Debarcată în Provenţa, aceasta a urcat în valea Ronului şi intenţionează acum să se strecoare prin spărtura de la Belfort. Cine ocupă furtul Lomont va deţine o situaţie strategică privilegiată, iar nemţii par cât se poate de hotărâţi să facă orice ca să-l ocupe ei.
Mac Leod mă întreabă dacă aş accepta să fiu paraşutat împreună cu troop-a mea ca să-i susţinem şi să-i însufleţim pe machisarzi. Restul companiei ni se va alătura peste câteva zile, după ce vom fi făcut dovada că operaţia e viabilă.
Se înţelege de la sine că accept. Numai că ne aflăm în 25 august, oamenii, sunt în permisie de două zile, încât trebuie să-i adun.
— La ce dată ar trebui să sărim ?
— În principiu, în noaptea de 27.
E un preaviz foarte strâns, dar cu cât operaţia devine mai urgentă, cu atât nu ne putem permite să pierdem timpul. Inutil să mai prelungim întrevederea... şi ne despărţim de general ca să punem lucrurile pe roate.
Pierre Sicaud va sări şi el cu stick-ul lui de comando în acelaşi timp cu noi, cea ce ne va asigura prezenţa a două aruncătoare de optzeci si unu de milimetri şi mă va scuti de bătaia de cap impusă de legăturile radio. câteva arme antitanc individuale vor completa armamentul obişnuit. Cât priveşte restul... o să vedem la faţa locului.
282
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Pentru moment, trebuie chemaţi oamenii. Unii dintre ei au plecat până-n nordul Scoţiei : nimica toată sâ-i aduc de acolo ! Dacă ar fi fost vorba de „Mărginirile Lor" de la Statul Major francez, cred că aş
fi lăsat pe seama lor să rezolve chestiunea.... şi să se facă de ruşine, dar, fiind vorba de britanici, nu se cade să ne facem de râs cerând de pomană.
Faţă de incuria birocraţilor, scepticismul resemnat al oştenilor bătrâni a proclamat o lege de aur : „Articolul 22 : descurcă-te cum poţi
!" Exact ce-mi rămâne şi mie de făcut.
Miracol al unităţilor unde prietenia nu-i doar un cuvint, unde legea clanului e o artă de a trăi şi unde se stabilesc telepatii magice ; în după-amiaza de 27, troop-a mea completă a sosit la Fairford. câteva telefoane la ofiţerii care, conform regulamentului, şi-au lăsat adresa, şi telefonul fără fir s-a pus în funcţiune.
— Nu lipseşte nimeni, domnule locotenent !
Pînă şi Philippe Dubosc, pe care-l lăsasem în Bretania cu un picior în ghips, e prezent.
— Nu mă puteţi lăsa aici, domnule locotenent ! Ghipsul trebuie să-mi fie scos peste trei zile.
Nebunie curată, dar e gata să-i dea lacrimile, el n-a putut să se lupte cu noi în Bretania... A şi făcut, îmi dau seama, un complex de frustrare. Nu pot să-i impun o nouă umilinţă.
— OK, Philippe, o să-ţi punem echipamentul într-un container, iar cât priveşte saltul, n-ai decât să te descurci.
În principiu, vom fi lansaţi în mijlocul unei formaţii de-a machisarzilor şi sper să putem răsufla câteva zile înainte ca nemţii să
atace... Pe 30 august, o să ţi se scoată ghipsul. Deşi tare mi-e teamă că
283
Edgard Thomé – Parasutati in infern
fac o prostie îngăduindu-ţi să vii ! Dar pun o condiţie categorică : orice-am face, oriunde ne-am duce, să stai mereu lângă mine !
— Mulţumesc, domnule locotenent !
