— Unde te duci, Thome ?
— Să văd dacă-i pot scoate din rahat !
349
Edgard Thomé – Parasutati in infern
37
ULTIMA LUPTA
Cei douăzeci de timpiţi stau lungiţi cu nasul în pământ, la cinci sute de metri de pădure. Opt sute de metri mai departe, adăpostite de obiectivele oferite de marginea satului, trei puşti mitraleră nemţeşti îi ţin la sol. Ce boi ! Cum au putut ajunge într-o situaţie ca asta ?
Au o singură şansă să iasă din încurcătură: pajiştea în care stau cu nasul vârît alcătuieşte un soi de adâncitură, patruzeci de centimetri mai jos decât terenul de pe care nemţii îi ochesc. Poate că s-ar putea descurca, dar numai cu condiţia ca nimeni să nu înalţe capul.
Protejat de ridicătura providenţială alcătuită de denivelarea dintre cele două ogoare, mă tîrăsc până la omul din coadă. E
Pantalacci. De data asta, abia dacă se bîlbîie !
— Transmite în faţă că toată lumea se va replia spre mine târâş
şi de-a-ndăratelea... Şi mai cu seamă să stea lipiţi de pământ precum căpuşele !
Îmi număr turma răzleţită.
— Toată lumea e aici ?
— Toată... afară de Puydupin.
— Atâta pagubă ! Şi-acum ascultaţi atent: o să efectuaţi o întoarcere pe loc, dar tot lipiţi de pământ. Nu încercaţi să înţelegeţi ce se înîtmplă şi târâţi-vă după mine. Faceţi exact ca mine, şi nu care cumva să ridicaţi capul. Şi în tăcere absolută !
Inainte de-a ajunge la băieţi, am băgat de seamă că un şanţ de drenaj taie pajiştea. Paralel cu liziera pădurii, dă într-un canal mai 350
Edgard Thomé – Parasutati in infern
mare, care la rândul lui duce spre locuri adăpostite : dacă putem ajunge la şanţ, iar de-acolo la canal, ne vom putea întoarce in tabără
fără să fim văzuţi.
Tirul nemţilor se apropie. Pesemne că înaintează foarte repede spre noi, ca să încerce să ne descopere.
— Târâţi-vă mai repede... Mai repede... Faceţi ca mine... şi linişte !
— Uf !... În sfirşit m-am strecurat în şanţ. E cotropit de măceşi şi lăstăriş aproape de nepătruns. Sunt cu capul gol, ca deobicei, iar spinii mi se amestecă prin păr.
― Daţi-mi o cască.
Andree Le Nabour, cu nasul în cizmele mele, îmi dâ casca lui.
Protejat, acum pot înainta ca o cîrtiţă în tunelul ei, tăind ...crengile cele mai mari cu pumnalul, înaintez, iar restul oamenilor mă urmează...
Pitulaţi pe fundul şanţului, suntem la adăpost de orice privire.
Nemţii au încetat tirul, iar noi aproape că am ajuns la canal, înainte de a mă strecura în el, aş vrea ca pentru o clipă să nu mă mai mişc orbeşte. Trebuie să ştiu ce au de gând friţii.
Îi dau casca lui Andre, îmi pun pe capi fileul de camuflaj mă
adun încetişor şi, centimetru cu centimetru, fără ca aparent să fac vreo mişcare, scot capul din hăţişul de măceşi.
Ce fericire că băieţii mă ascultă întocmai, iar când am ordonat
„Tăcere !", asta însemna că într-adevăr nu trebuia să ni se audă nici respiraţia; la cinci metri în faţa mea, un căpitan SS scrutează pădurea cu binoclul! Infanterişti şi tiraliori înaintează spre noi, la cincizeci de metri în spatele lui. Sunt mai bine de patruzeci !
Ar trebui să fiu pierdut de spaimă. De fapt, mi-e tutuna. Sunt 351
Edgard Thomé – Parasutati in infern
încredinţat că responsabilităţile cele mai grave sunt totdeauna însoţite de anumite stări de binecuvantare necesare • • a Îmi amintesc că, în chiar clipa când în mod normal ar fi trebuit să fiu cuprins de panică, eram hipnotizat de binoclul neamţului: am să
i-l iau... Şi-aveam să i-l iau. Il am şi acum !
Curioasă fantezie a circuitelor memoriei, în acelaşi timp mi-a venit în minte un poem de-al lui Paul Valery : Calm : „Calm... calm...
Ramai calm. Cunoaşte greutatea unui calm purtîndu-şi profunzimea".
Bineînţeles, îl repetasem la nesfârşit, de vreme ce-mi servise la cifrarea mesajelor pe vremea când eram „agent secret" dar, logic vorbind, ar fi trebuit să am alte imagini în minte.
M-am lăsat în şanţ cât se poate de încet, ca o broască în carapacea ei. Totul se va juca într-un perimetru cât o batistă de mare.
— Andre ?
-Da !
— Comunică mai departe... Fiecare să pregătească un exploziv Gammon... Friţii sunt aici aproape, în faţă. Când eu o să sar din şant, voi să zvîcniţi cu urlete şi să azvârliţi încărcătura... Pe urmă... foc cu tot ce aveţi la voi.
Când plecasem din pădure, luasem la întâmplare o mitralieră
grea, Thomson. Mă pregătesc să-l dau gata pe căpitanul SS cu o, rafală.
Dar pesemne că îngerul meu păzitor m-a bătut pe umăr. Las arma jos şi pun mâna pe o grenadă.
Un... Doi... Trei... Patru... Grenada explodează exact în clipa cind îşi atinge ţinta, iar noi zvîcnim din şanţ scoţînd strigătul nostru de război.
Explozibilele Gammon, burduşite cu lanţuri de bicicletă, îi culcă
352
Edgard Thomé – Parasutati in infern
