Şi iată că după patru ani o luăm de la capăt. Atîţia oameni îşi vor risca viaţa, iar altii şi-o vor pierde, executînd ordinele unor imbecili vârîţi în birourile lor şi care, dacă s-ar afla la faţa locului, s-ar vârî ca guzganii în bortă, dezonorându-şi nădragii.
Fireşte, am luat podul din Clerval. Atacaţi la ora cinci dimineaţă
de o sută cincizeci de machisarzi şi patruzeci de paraşutişti, cei două
sute de nemţi din garnizoană ni-l cedează către ora zece dimineaţa : Suntem stăpâni pe sat şi, la îngrămădeală, şi pe un tren de mărfuri care a avut ghinionul să pice în gară în toiul luptei. Locomotiva, ciuruită de gloanţe perforante, scuipă jeturi de vapori prin zeci de orificii neprevăzute.
Machisarzii au multe victime şi vreo treizeci de răniţi grav. Toţi paraşutiştii mei sunt teferi şi, fericire cu adevărat miraculoasă, Philippe Dubosc îşi găseşte părinţii. Se ocupau cu exploatarea forestieră în Normandia, iar de un an de zile s-au instalat în masivul Jura. Nu ştiau, bineînţeles, că copilul lor minune e paraşutist, iar el, la 301
Edgard Thomé – Parasutati in infern
rândul lui, se aştepta la orice în afară de faptul că-şi va îmbrăţişa mama.
Iată, prin urmare, totul e simplu : aşa cum a decis Statul-Major, ocupăm Clerval şi deminăm podul... apoi aşteptăm ca blindatele Armatei 1 să ne facă nemaipomenita onoare de a utiliza cucerirea noastră.
Sicaud, plecat după ştiri, vine pe la amiază. A luat legătura cu elementele de recunoaştere ale generalului de Latrre de Tassigny. Vai !
Logistica, pe cât se pare, a fost cu un strop sub nivelul aşteptării... iar drăgălaşii din armata regulată se află în pană de benzină la cincisprezece kilometri de noi, cu tancurile, tunurile, automitralierele şi tot minunatul lor armament greu.
Bravo ! Am cîştigat. Faptul că am prevăzut cele întâmplate nu mă face să bat monedă pe chestia asta. Tot greul cade pe umerii mei : Sicaud a plecat să caute mine antitanc, machisarzii s-au deplasat din motive ce-mi scapă, iar eu sunt singurul comandant al unui amplasament lipsit de orice apărare în afară de cei patruzeci de paraşutişti ai mei, foarte obosiţi din cauza luptelor din cursul dimineţii.
Tabla de şah se prezintă rău. Nu avem de partea noastră decât un avantaj destul de şubred : râul Doubs ne protejează spatele, iar dacă nemţii atacă, n-o vor face decât venind dinspre nord-est.
Singurul drum pe care o pot apuca este cel a cărui barieră se află în dreptul podului. Interzicându-le accesul aici, putem ţine în condiţii nu tocmai critice, dacă suntem în proporţie de unul la cinci.
La unul contra zece, n-am mai avea nici o şansă şi, dacă
întâmplarea agravează disproporţia, vom fi morţi cu toţii înainte de 302
Edgard Thomé – Parasutati in infern
lăsatul serii.
Am pus sub presiune de bine de rău cazanul locomotivei şi, pornind-o cu viteză foarte mică, am adus-o in dreptul barierei, împreună cu două vagoane cisternă, pe care le-am golit de petrol. E un baraj improvizat, dar îndeajuns de solid pentru a le interzice nemţilor să treacă.
Aveam două scule antitanc, PIAT71-uri englezeşti, strămoaşe lipsite de strălucire ale americanei bazooka, zece proiectile ca să le alimentam, trei puşti-mitralieră, carabinele noastre, grenadele... şi curajul nostru de soldaţi încercaţi, precum şi încrederea ce-o avem unul în altul, sporită de prietenie.
Patruzeci de oameni cu un armament de infanterie uşoară, ca să apere o breşă de opt sute de metri... şi n-avem speranţă în ajutorul nimănui.
Incă de la ora cinci după-amiază, infanteriştii nemţi încep să se infiltreze prin nord-estul satului. Sunt cam la opt sute de metri şi-i urmăresc prin binoclu, nepierzând nici una din mişcările lor. N-am dat decât un ordin : „Lăsaţi-i să vină până în clipa când sunteţi siguri că
fiecare din proiectilele voastre îşi va face efectul".
Nemţii procedează ca la exerciţiu, deplasind alternativ, la modul clasic, când armele automate, când trupa. Foarte circumspecţi la pornire şi desfăşuraţi pe-o mare lărgime, ca să deruteze tirul nostru, cu fiece metru parcurs încep să devină ceva mai imprudenţi : la opt sute de metri, înaintează ca tiraliorii, îndoiţi aproape până la pământ şi făcând salturi de câte zece metri. La jumătatea drumului, cum noi încă
n-am tras, mulţi dintre ei s-au liniştit : s-au ridicat din şale şi merg fără
71 Proiector infantry anti-tank. (N.a.)
303
Edgard Thomé – Parasutati in infern
grabă, ca nişte vânători amatori.
Tăcuţi şi invizibili, aşteptăm ca primii dintre ei sâ ajungă la cincizeci de metri.
― Încă nu... Încă un pic... Încă un pic... OK !
Prinşi în focurile noastre încrucişate şi de-a dreptul surprinşi, nemţii se răzleţesc. Cei care mai sunt în stare fac cale-ntoarsă şi se duc să se ascundă ; ne-am cîştigat un răgaz de cel puţin două ore.
Dacă n-am fi ţintuiţi în afurisitul ăste de sat, ca să apărăm podul, am putea manevra şi noi, la rândul nostru, şi să-i hăituim ca să
le piară definitiv cheful de luptă.
— Au încasat-o din plin, domnule locotenent.
- Da, dar dacă ofiţerii lor îşi cunosc meseria, acum ştiu cam caţi suntcm şi că tot armamentul nostru greu consta în puşti-mitirlieră.
Vor sta pitiţi atât cât să-şi lingă rănile şi să pună la cale un nou atac, şi iar or să ne pice-n spate. Ei au rezerve, iar noi suntem patruzeci. Sper doar să nu aibă artilerie mobilă de sector. Altminteri, puteţi... să vă pregătiţi fundul.
Pe la ora şapte seara, după două ore de aşteptare insuportabilă, cu nervii întinşi de să plesnească, primim un mizilic din ceea ce ne aşteaptă : primele proiectile de tanc germane şuieră pe deasupra barajului nostru.
Dăm gata, una după alta, două automitraliere şi o mină de infanterişti... Apoi se dezlănţuie o luptă necruţătoare, obuzele incendiare perforează din plin vagoanele, cisternă, care explodează şi ard cu puţinul petrol nămolos ce-l mai au pe fund.
Clement e ucis lângă puşca-mitralieră, nici măcar nu-i putem scoate leşul din pălălaia de care nu ne putem apropia. Klein îl va 304
Edgard Thomé – Parasutati in infern
