65 Aluzie la lucrarea scriitorului Xavier de Maistre (1763―1852), Voyage autour de ma chambre. (N. t.)
292
Edgard Thomé – Parasutati in infern
atace Pont-de-Roide, o garnizoană germană de pe malul opus al râului Doubs.
Ideea manevrei e clasică : cele două mortiere de optzeci şi unu de milimetri vor ciurui cazarma nemţilor, în timp ce troop-a mea şi o companie a machisarzilor vor pătrunde în târg.
Nu am autoritatea să mă opun hotărârii superiorului meu şi, în orice caz, nefiind în stare să particip la acţiune, nu-mi pot permite să
sugerez o soluţie diferită, de vreme ce nu mă voi afla la faţa locului, ca să constat totul pe viu.
Personal, n-aş ataca în plină după-amiază un inamic aflat în alertă... şi, avînd ca sprijin doar două mortiere. Aş aştepta noaptea, sau zorii ca să mă strecor la faţa locului, surprinzându-l pe ocupant. Asta aş propune să se încerce şi mi-aş asuma conducerea acţiunii dacă aş fi valid. Dar nu pot pretinde ca orice luptă să înceteze până mă fac eu bine. Increderea în sine trebuie menţinută în limite acceptabile pentru ceilalţi, când eşti constrâns să trăieşti în societate. Altminteri, etichetat drept înfumurat, nu le trezeşti semenilor decât un sentiment de iritare sterilă faţă de efortul comun, chiar dacă la urma urmei iritatea asta nu-i alcătuită decât din gelozie stupidă si invidie nechibzuită.
Dar să trecem... Ideea însă de a-mi vedea troop-ă că se duce să se bată fără mine mi-e greu de suportat, şi nu prevăd nimic bun ştiind-o angajată într-o luptă clasică de infanterie, unde nu va avea avantajul focului, nici al numărului, nici al complicităţii tacite a nopţii.
,,Atacul leului... fuga lupului". Axioma asta dragă lui Bayard66, 66 Pierre du Terrail, senior de Bayard (1470―1524), căpitan
francez, s-a umplut de glorie în campaniile din Italia duse de
Carol al VII-lea, Ludovic al Xll-lea şi Francisc I, supranumit „cavalerul fără teamă
şi fără prihană". (N.t.)
293
Edgard Thomé – Parasutati in infern
ilustrează exact regula esenţială şi intangibilă a unităţilor de gherilă.
Robert Bruce67a aplicat-o ca să-şi recucerească regatul Scoţiei, du Guesclin68 ca să elibereze o parte a regatului Franţei, spaniolii şi ruşii ca să dea lovituri mortale armatei napoleoniene... Niciodată nu e bine să confunzi tactica cu strategia : te expui în mod indiscutabil necazurilor, exact cum se va solda şi atacul de la Pont-de-Roide.
Instalate pe o platformă amenajată în coasta muntelui, cele două
mortiere şi-au început tirul la ora patru după-amiază. Simultan, paraşutişti şi machisarzi au început să înainteze spre oraş, trecând râul Doubs prin vad.
Nemţii, alertaţi i-au lăsat să vină şi, dintr-o dată, au deschis foc compact. Apoi un fericit obuz de mortier a căzut din plin pe cazarma nemţească. Numai că ordinul : „Patru lovituri consecutive, aceleaşi elemente !" care urmează de obicei unui reglaj precis, n-a mai putut fi dat : unui din proiectilele noastre a explodat în tubul numărul unu. Trei servanţi ucişi şi un rănit... Exit artileria noastră de sprijin !
În şase ani de război n-am auzit decât de un singur accident de felul acesta. Dar a transformat un atac indecis în retragere grăbită. Sub o grindină de gloanţe paraşutistii au trebuit să treacă din nou râul Doubs. Printr-un miracol şi datorită sângelui lor rece, nu s-au ales, nici măcar cu o zgârietură.
67 Robert Bruce (1274―4329), rege al Scoţiei sub denumirea de Robert I (1306―1329).
Titlul său de rege şi independenţa Scoţiei au fost recunoscute oficial în 1328. (N. t.) 68 Bertrand, cavaler Du Guesclin (1320―1380), conetabil ai franţei. S-a făcut remarcat în nimicirea „marilor companii” de prădători ca şi în alungarea englezilor de pe teritoriul Franţei. A excelat în luptele de hărţuială ce-i asigurau uzura inamicului şi cruţarea propriilor trupe. Din dorinţa lui Carol al V-lea, a fost îngropat la Saint-Denis, cripta regilor Franţei» (N. t.)
294
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Un agent de legătură vine să anunţe eşecul.
Fireşte, nu pot aştepta să aflu în pat rezultatele amănunţite ale eşecului şi sunt dus cu maşina la platforma de tir. Pe locul mortierului explodat, trei trupuri făcute zob sub o pînză de cort. Sîngele, picătură
cu picătură, se scurge întruna şi pământul îl absoarbe ca un burete.
Bieţii de ei ! Un subofiţer bătrân şi doi tineri servanţi. Abia dacă-i cunoşteam, nu erau din troop-a mea, aparţineau stick-ului de comandă, deci ţineau de Sicaud.
Întors la Montecheroux, aştept toată noaptea venirea ultimului stick : s-a dispersat în timpul retragerii, ca să fie mai puţin vulnerabil.
Doi câte doi, oamenii vin la mine, uzi, frânţi de oboseală, după
o noapte de rătăcire. În cursul dimineţii, mi-am recuperat toţi oamenii.
Încă nu pot merge, dar stau în picioare şi reiau integral, fără s-o împart cu nimeni, comanda oamenilor mei : viaţa lor e prea preţioasă
ca să fie azvârlită în lupte îndoielnice.
― Gata, toată lumea la culcare ! Mai am încă două zile până să
pot merge, care pentru voi nu vor fi prea mult ca să vă veniţi în fire după spaima trasă. Poimâine dimineaţă, ne întâlnim la breakfast69. Pînă
atunci am să cercetez cum stau lucrurile şi vom încerca să luptăm în felul nostru... E mai înţelept.
„Lucrurile", la drept vorbind, nu se prezintă prea bine : încă o dată, e vorba despre obişnuita confuzie „a la francaise", agravată de indiferenţa sau incompetenţa celor alături de care luptăm. Trei mii de machisarzi, se spune, ocupă împrejurimile fortului Lomont. Sînt înarmaţi puţin şi prost, iar nouă zecimi din ei n-au nici un fel de experienţă de război.
69 Micul dejun(engl.)
295
