VP - 63
Rahat.
— Știu, e ciudat. De obicei nu e așa. Dar proprietatea asta chiar e de vis.
Fac tot ce pot ca să-i susțin privirea fixată asupra mea, în ciuda faptului că
ochii îmi ard groaznic în cap. Nu-mi doresc nimic mai mult decât să clipesc.
— Dar știi, de obicei își păstrează cumpătul în prezența clienților. Când nu-l vede nimeni, se mai încinge și el.
Te străduiești prea mult. Încetează să mai bați câmpii, maimuțoi cretin. O
să strici tot.
— Mda.
— Aha, zice Rebecca, având aerul să cântărească spusele mele. Înțeleg.
În timp ce amiaza lasă locul serii, am reușit în sfârșit să-mi limpezesc mintea destul cât să mă relaxez și să ajung la o oarecare senzație de normalitate sau cel puțin la o aparență de normalitate. Îi trimisesem deja mesaj lui Wes, să-i spun că am nevoie să mă sune la momentul potrivit, când pregăteam cina. Cum mă oferisem să mă ocup eu de pregătirea mesei în seara aceea, mi-am imaginat că puteam să-mi las telefonul pe tejghea, cât am mâinile ocupate, și să-i permit Rebeccăi să vadă numele lui Wes pe ecran, atunci când acesta va suna. Sincronizarea a funcționat perfect și o clipă, chiar am crezut că scăpasem.
Apoi a apărut un nou val de mesaje.
Paul, chiar păreai fericit astăzi. Mă bucur pentru tine. Fără resentimente, ok?
Mi-au rămas amintiri foarte dragi cu noi doi. Hai să lăsăm lucrurile așa cum sunt.
Hai să lăsăm cerberul să doarmă, ipocritule. Bucură-te de somn, lângă
nevasta ta, de data asta.
Nu-mi amintesc să fi pus gura pe vreo îmbucătură din tot ce am pregătit în seara aceea. Furia îmi clocotea în priviri și îmi amorțea toate celelalte simțuri. Mi-am dat toată silința să răspund bine la toate întrebările Rebeccăi legate de proprietatea pe care se presupunea că Wes mi-o prezentase mai devreme, dar eram atât de distrat, încât tot ce am reușit să fac a fost să
încropesc un soi de șablon pe baza altor case pe care le vândusem. Eram atât de profund scufundat în propria mea minte, că nici nu mi-am dat seama dacă Rebecca s-a lăsat sau nu prinsă în pânza de minciuni pe care o țeseam.
Următorul lucru de care îmi aduc aminte e sexul. A fost o partidă atât de hămesită, cum nu mai trăisem împreună cu soția mea de ani buni. Brusc revenisem în prezent. Rebecca mă mușca de lobul urechii în timp ce îmi scotea pantalonii și începea să mi-o frece cu mâna. Ce a urmat a fost un adevărat taifun de pasiune primitivă, animalică. Îmi amintesc cum m-am năpustit asupra ei ca o fiară, ca și cum aș fi putut să mă exorcizez de amantă, VP - 64
dacă îmi cuceream iar soția. Îmi aduc aminte cât de îngrozit am fost când m-am surprins și mi-am dat seama cât de tare mă lăsasem în seama unui abandon nesăbuit. Dar ce îmi aduc aminte cu maximă claritate – lucrul care m-a îngrozit cel mai mult – a fost privirea Rebeccăi; privirea care mă
încuraja, care mă îmboldea mai departe, care se delecta cu toată durerea și barbaria și demența. Jur că în clipa aceea am surprins în ochii ei o sclipire latentă de ură pură și nu aveam habar cui îi era destinată.
În noaptea aceea, soția mea a dormit lemn.
Când am fost sigur că adormise de-a binelea, mi-am subtilizat telefonul de pe noptieră și m-am furișat afară din dormitor, pe hol. Musteam de mirosul sexului, eram ambalat și pe jumătate nebun. Sigur că ar fi trebuit să o las baltă, dar am cedat tentației.
Am băgat de seamă că nu purtai verigheta, mai devreme. Ei, te-a părăsit în sfârșit, demento?
Îndată ce am apăsat pe „trimite”, adrenalina mi-a luat-o razna. Mă
simțeam amețit și aiurit. A trebuit să-mi sprijin spatele de perete, ca să-mi mențin echilibrul. Mi s-a părut că au trecut ore, așteptând răspunsul.
De ce ești așa de sigur că EL m-a părăsit pe MINE?
* * *
A doua zi dimineață m-am trezit primul. M-am strecurat jos din pat și am coborât, să pun de cafea. L-am scos pe Duff și i-am umplut castronul de hrană și pe cel de apă. Mi-am găsit telefonul și am citit mesajul în așteptare de la Wes, care mă întreba dacă lucrurile ieșiseră bine în seara trecută. După
ce i-am răspuns, am băgat telefonul în adaptor să-i încarc bateria aproape goală, și i-am dat drumul lui Duff în casă. S-a repezit glonț la castron și am luat asta ca pe un semn că trebuie să trec la maldărul de vase nespălate rămase din seara trecută.
Am curățat cratițele și le-am pus în scurgător, în timp ce mintea a început să revină la evenimentele din seara anterioară. Imaginile se ițeau și îmi dispăreau din creier ca o peliculă editată în grabă. Exact când priveam în gol, vibrațiile telefonului pe blat m-au trezit și m-au adus înapoi, în actualitate.
M-am întins după el, anticipând un răspuns de la Wes. Ce am primit, de fapt, m-a scuturat definitiv din reveria mea diurnă.
O avalanșă de imagini venite de pe numărul cel nou al Sheilei. După o clipă de ezitare, am deschis mesajele și am văzut fotografiile făcute pe când eram împreună. Erau fotografii cu mine pe plajă, cu câinii, o poză în care câinii alergau împreună în curtea ei și un selfie, poate inocent, al ei, cu mine în fundal.
Cel care mi-a atras atenția, totuși, a fost un instantaneu pe care nu știam că îl făcuse. Eram la ea acasă, după sex, și eu fusesem fotografiat în drum VP - 65
spre baie, gol. Fața îmi era ascunsă, în pana mea, dar evident că mi-am recunoscut silueta. Cu ochii ațintiți pe fotografie, am simțit că mi se taie respirația. Privirea mi s-a dus din reflex spre scări, să mă asigur că Rebecca nu coborâse într-un moment cu totul inoportun.
Mintea a început să-mi galopeze. Ce vrea nebuna dracului de la mine? De ce a trimis fotografiile? De ce acum? Le are de ceva vreme. Ăla a ieșit din peisaj. Poate faptul că ne-a văzut a făcut-o să-și piardă firea. Frate, cât de dusă a ajuns oare? Și cât de multe e dispusă să distrugă odată cu ea?
Îmi calculam toate combinațiile și permutările, când telefonul a vibrat iar.
Am deschis acel singur mesaj, ultimul pe care aveam să-l primesc, înainte ca ea să devină straniu de tăcută.
Cum ți-ai așternut, așa o să dormi.
* * *
