Ea rămânea complet nemișcată, cu excepția mâinii care îl mângâia pe Duff. Cu un picior vârât sub ea, părea să fie bine familiarizată cu fotoliul de pluș, ca și cum mai stătuse acolo și înainte. Aprinsese o lumânare și flacăra dansa răsfrântă pe chipul ei, dând încăperii aerul unei ședințe de spiritism.

Fața îi devenea tot mai vizibilă în timp ce ochii mei se obișnuiau cu lumina.

La sală nu mă prea uitasem cu adevărat la ea, niciodată, chiar dacă imaginea ei în oglindă fusese de atâtea ori alături de a mea.

Avea o gură frumoasă și ochii cât niște farfurioare, chiar și atunci când îi mijea. Era subțire și lucioasă, ca o jucărie nouă și strălucitoare. Avea părul impecabil coafat cu foehnul și îi puteam distinge nuanța închisă a rujului, pe care am recunoscut-o ca fiind aceea pe care eu o foloseam, de regulă. Purta o rochie fără mâneci, mai degrabă o costumație decât o ținută. Era o ocazie specială.

Îmi vorbise rar și în șoaptă.

— Să – Nu – Îl – Trezești.

Încă nu-mi dădeam seama pe cine venise să împuște. Am încuviințat din cap.

— Nu poate să aibă chiar totul.

Am înclinat iar capul, mi-am scos o mână de sub pătură și cu cealaltă m-am proptit de pat, ca să mă ridic în capul oaselor. Nu a protestat.

— Aveam atât de mult. Atât de mult. Și acum nu mai am nimic. Am pierdut totul. Mai întâi, pe soțul meu. Apoi casa și prietenii. Pe urmă pe Paul.

Iar acum a dispărut și Molly.

Începuse să plângă încet. Nici nu-mi puteam imagina cine era Molly.

Femeia era psihic instabilă, trecuse dincolo de furie, fiecare tremur din trupul ei arăta ceva profund dezarticulat. Un iureș delirant.

— Sunt terminată. Nu mai pot face asta. Nu mai pot trăi cu sentimentele mele.

Speram ca tonul ridicat și emoția din voce să-l scuture pe Paul din somn, VP - 79

dar voiam și să-i păstrez calmul, pentru că își așezase pe patul pistolului mâna agitată.

— Bărbatul tău mi-a spus că are de gând să mă distrugă.

Am lăsat reacția organică de pe chip să vorbească în locul meu. Șocul pe care îl simțeam părea să îi dea putere.

— N-o să-l las să se folosească de mine și pe urmă să mă arunce. Nu poate să pretindă că n-am existat și să mă amenințe când îi reamintesc de noi. Nu poate să aibă totul și să scape nepedepsit.

M-a lovit un val de furie și m-a luat cu călduri, pe dinăuntru și pe dinafară.

Și mie îmi venea să-l omor pe Paul. Pentru că m-a înșelat, pentru că a mințit, pentru că m-a înșelat și m-a mințit pentru o femeie atât de vădit instabilă.

Pentru că mi-a pus viața în pericol.

S-a oprit din vorbă și a început să bată repede din picior. Duff îi ținea și el ritmul, dând din coadă. Paul nu s-a mișcat. Femeia era în dormitorul nostru, ca o bombă cu ceas pe care el o activase, și acum tot el zăcea în nesimțire.

Într-un târziu am zis, precaută:

— Te înțeleg. Și pe mine m-a rănit. Hai să o facem împreună.

Vocea îmi era surprinzător de calmă, ținând cont cât de speriată și de furioasă eram. Improvizam, agățându-mă de viață cu tot ce puteam.

Nu era nevoie să-i văd expresia de pe chip la lumina zilei, ca să știu că

răspunsul meu a surprins-o. Știam că nu am prea mult timp și nici cine știe ce șansă ca ea să-mi dea pistolul; la capitolul arme eram clar în dezavantaj și aveam nevoie de un răgaz să gândesc, nu să intru în panică.

Apoi mi-am reamintit ce pusesem sub pat cu câteva luni în urmă, atunci când Paul plecase într-o călătorie. Mi-am băgat mâna în spațiul dintre saltea și tăblia patului, în spatele pernelor mele și ale lui Paul.

Zgomotul a fost mai puternic decât îmi aminteam din copilărie. M-a lovit o explozie de durere în umăr și, la doar câteva clipe după aceea, ciocanul din mâna mea a luat contact cu craniul ei.

* * *

Am simțit mâna lui Paul apăsând tricoul înfășurat în jurul umărului meu mai înainte de a-i auzi vocea. Îmi repeta mereu numele, apăsându-mi umărul tot mai slab, în timp ce pata de sânge de pe cămașa lui înflorea tot mai mult. Durerea amenința să mă îngenuncheze, dar m-am luptat să rămân în picioare.

Ea era căzută grămadă la podea, cu fața în jos, în dreapta fotoliului. Avea lângă ea pistolul, care semăna suspect de tare cu arma lui Paul. Nu puteam să-mi iau ochii de la sângele împrăștiat pe jos, între ea și mine. Greu de spus cui îi aparținea sângele; era atât de mult…

Duff îi adulmeca prin păr, lătra și schelălăia intermitent. Ciocanul pe care VP - 80

îl ascunsesem sub pat, ca mijloc de apărare în cazul apariției unui intrus, când Paul era plecat, stătea pe jos, între noi. Paul m-a dus să mă așez în fotoliul unde stătuse ea, în urmă cu doar câteva minute sau ore. Pierdusem noțiunea timpului sau eram cel puțin confuză.

— Ai pierdut mult sânge. Ești în stare de șoc. Ține strâns aici.

Mi-a pus mâna în locul mâinii lui și am tresărit din cauza durerii atroce, atunci când presiunea a slăbit o clipă și apoi a revenit. Am încuviințat din cap, calmă, deși, în sinea mea, traversam cu greu vijelia iscată de șoc și de furia mocnită împotriva soțului meu.

— Stai aici.

A dispărut în bezna băii noastre și zgomotul pe care îl făcea în timp ce scotocea pe sub chiuvetă nu reușea să îmi distragă atenția de la părul ei încâlcit, răsfirat pe podea. Îmi aduc aminte cum mă gândeam că are un păr frumos și că nu observasem asta până atunci, pentru că o văzusem doar la sală, cu el strâns bine în coc.

Paul a revenit repede, mi-a scos cu grijă cămașa năclăită de sânge și a înlocuit-o cu un mare ghemotoc de vată. Durerea cruntă provocată de apa oxigenată turnată pe rană și împrejurul ei mi-a provocat un puseu neplăcut de greață. Paul mi-a curățat cu pricepere rana și odată ce sângele s-a oprit destul cât să o poată examina, a dat din cap ușurat.

— Nu e prea grav. Glonțul te-a zgâriat doar. E o rană superficială.

Mi-a pus un bandaj curat peste zona de impact și a înfășurat strâns împrejur un tifon, ca să îl fixeze. Înainte insuportabilă, durerea devenise acum atroce.

— E umărul meu rănit.

— Probabil că ar trebui să iei un analgezic.

Vedeam că ezitase să o spună. Reușisem să-mi micșorez substanțial dozele, de când el avea iar de lucru, așa că am ezitat. Dar aveam nevoie de un analgezic, mai mult ca orice.

Când m-am dus să scot din dulapul de medicamente flaconul de Hydrocodone, l-am auzit rostind de câteva ori, repetat, „Sheila”, de fiecare dată mai tare, ca și cum lipsa volumului vocii era motivul pentru care ea rămânea nemișcată. Vocea lui rostindu-i numele m-a făcut să mă cutremur.

Am deșurubat sticluța și am scos două pastile mari, pe care le-am înghițit fără apă.

M-am întors în dormitor cu flaconul în mână și am rămas în picioare, lângă Paul. Pentru niciunul din noi nu era prima dată când vedeam un cadavru, dar el se purta ca și cum așa ar fi fost.

După un moment de nemișcare, a îngenuncheat lângă ea și i-a dat la o parte părul de pe umăr. Gestul de delicată intimitate și mâinile soțului meu VP - 81

atingând o altă femeie mi-au provocat un junghi adânc în inimă, până când l-am văzut punându-i sobru și expert degetele pe gât, fără pic de tandrețe. Le-a ținut apăsat, așteptând, cu fața împietrită. Și-a luat pe urmă mâna și părul ei a căzut înapoi, în valuri. Paul s-a ridicat în picioare, palid și șocat.