dormi.
16 Robert William Barker (n. 1923) — producător american și animator de televiziune, cunoscut ca gazdă a concursului Prețul Corect între 1972 și 2007.
VP - 129
Taci din gură, tâmpitule.
— Ești un dulce, zice Rebecca, uitându-se la mine gânditoare. S-a întâmplat ceva?
— Nu. De ce?
Mă fixează cu privirea.
— Credeam că Wes ți-a fixat o vizionare azi dimineață, devreme?
— Mda, aia de dimineață a fost o țeapă, ceea ce a fost bine, pentru că
trebuia să duc jeepul să-i schimb uleiul. Totuși, Wes mi-a pasat una peste douăzeci de minute. De fapt, chiar trebuie să fac un duș rapid și să-mi pun un costum.
— Ok. Și eu mă duc la doctor peste puțin timp. A anulat cineva programarea, așa că am loc, și sunt multe cazuri de infecții streptococice faringiene. Vreau să-mi fac un control.
— Te-ai gândit bine.
În drum spre baie, am îmbrățișat-o scurt și am sărutat-o pe frunte. Mă
surprinde cât de rece e când o ating.
— După vizionare am întâlnire cu Wes și mergem să vedem o proprietate, pe urmă mâncăm ceva. Iar are scandal acasă.
— Doamne. Ăștia doi sunt ceva…
— Știu. Dă-mi un mesaj când termini la doctor și o să vin acasă mai târziu, să am grijă de pacienta mea superbă.
— Mersi, dragule. Du-te să vinzi o casă.
Când mă îndepărtez de ea, îmi trage una peste fund. Are o sclipire în ochi.
— Ne simțim mai bine, nu?
— E un început.
* * *
Fac un duș, mă îmbrac și ies pe ușă, nu mai am nicio clipă de pierdut. Cu puțin noroc, o să fac ceva treabă cu proprietatea aia și o să mă pot întoarce la soția mea inocentă cu vești pozitive: cu posibilitatea unei vânzări babane la orizont. Vești care îi vor garanta că soțul ei devotat își vede de afacerile lui și că nu e implicat într-un joc de-a alba-neagra cu proprietăți, joc în care ea se uită la o casă, în timp ce el e ocupat să imagineze destinul alteia.
Douăzeci și cinci
SILVESTRI
— Terenul.
VP - 130
Telefonul arată ora 2.37 a.m. Pe sub pleoapele abia deschise, lumina îmi arde globul ochilor.
— Ce rahat tot bați câmpii acolo, Wolcott?
— Când l-am interogat pe Paul Campbell, a pomenit că are în lucru un proiect de construcții, pe un teren pe care îl deține de câțiva ani.
Vocea partenerului meu este prea limpede și prea energică pentru ora asta din noapte. Mă scoate din sărite.
— Unde ești?
— La secție.
— Ce mama dracului cauți acolo? E toiul nopții.
— N-am putut să dorm. Mă sâcâia ceva și nu reușeam să-mi dau seama ce.
Și brusc, m-am luminat. Două femei sunt date dispărute și, ce să vezi, unul dintre suspecți construiește tocmai acum pe un teren pe care îl are de ani de zile?
Mă trezesc instantaneu.
— Ce ai aflat?
— Am căutat după actele de proprietate. Paul Campbell deține o parcelă
de pământ în Cold Spring Harbor, pe care a cumpărat-o acum aproape douăzeci de ani.
— Al naibii.
— Pare o coincidență formidabilă, nu?
— Mă îmbrac imediat. Vrei să vii să mă iei și să mergem să aruncăm o privire pe acolo?
— Du-te și te culcă, zice partenerul meu, chicotind. O să fac și eu la fel.
Dar dimineață, la prima oră, vino să ne întâlnim aici. O să mergem să ne băgăm puțin nasul, să vedem dacă nu reușim să ne dăm seama ce pune la cale tipul ăsta.
— Bine, copoiule, ne vedem atunci.
Închid telefonul și știu că nu voi mai dormi în noaptea asta.
* * *
Stăm în mașina de patrulă, la doar o stradă distanță de proprietatea din Cold Spring Harbor a lui Paul Campbell. Wolcott privește cu interes cum Campbell și echipa lui pun bârnele pe cadrul de structură.
— Deci, te gândești la fundație? întreb eu.
