44
nicio reţinere atâta încredere.
— Ai vreo secretară – l-am întrebat eu – demnă de încredere sau suficient de făţarnică?
— Am o fată minunată, o cheamă Clementine, îmi răspunse el înţepat. Dacă n-aş avea, sau dacă i-aş găsi vreun cusur, aş oferi postul acestei fete fermecătoare, şi aş
nădăjdui sincer c-o pot convinge să-l ocupe. O admir teribil de mult pentru loialitatea şi scrupulozitatea ei. Dar Clementine e foarte potrivită şi îşi dă tot interesul, aşa că n-ar fi drept s-o concediez. Nu, draga mea, te sfătuiesc să-i spui totul lui Huddleston şi să te bizui pe bunul lui simţ, că
n-o să te acuze de nimic.
Bine-nţeles că-n ochii mei acesta nu era decât Felix în rolul său de om de afaceri împovărat de răspundere, uns cu toate alifiile şi gata oricând să-mpărtăşească din experienţa lui unei tinere aflate în încurcătură. Mi-era de mult familiar acest rol şi mi-am zis că până şi o tânără la ananghie ca Meg poate să-şi dea seama cu cine are de-a face. Uitam însă
faptul că odinioară mă păcălisem şi eu. M-am întrebat dacă
eu eram pe vremuri mai prostuţă sau dacă tehnica lui devenise între timp mai directă? Asta nu avea importanţă, în niciun caz. Pe Meg o îmbărbătase cu un gest bine intenţionat şi nu împinsese mărinimia până la a-i oferi postul acelei Clementine în mod aproape sigur inexistente.
— Vă mai torn un rând până pun masa, spuse el. Am un pic emoţii din cauza tocăniţei, fiindcă n-am găsit piperul. Nu prea ştiu rânduiala din bucătăria Virginiei şi, din câte-nţeleg, n-are deloc piper şi, din nefericire, nu mi-a dat prin minte să
cumpăr azi-dimineaţă, când am făcut piaţa. Dar sper c-o să-mi treceţi cu vederea unele neajunsuri, în temeiul faptului că
nu-s la curent cu mediul înconjurător.
Se sculă şi ne umplu paharele, apoi dispăru la bucătărie.
Curând am şi mâncat acolo, iar mâncarea pe care, în modestia lui, Felix o numise tocăniţă s-a dovedit a fi la fel de delicioasă ca şi miresmele care inundaseră casa. Întâi am crezut că nu mi-e foame şi n-o să fiu în stare să mănânc ceva atât de consistent şi de condimentat, dar m-am înşelat. Era exact ceea ce-mi trebuia. Vinul de Burgundia cumpărat de el 45
a contribuit la rândul lui la instalarea unei atmosfere calme, somnolente. Ne-am încheiat masa cu diferite brânzeturi interesante pe care n-am idee unde le putuse descoperi în Allingford.
Cel mai mult vorbi el, îi povesti lui Meg că pe vremuri a lucrat la o companie petrolieră din Iran ducând o viaţă plină
de greutăţi, dar şi de satisfacţii notabile. Această poveste n-o mai auzisem niciodată şi am ascultat-o cu o curiozitate impregnată cu visare. Mi-am zis că de curând o fi întâlnit, probabil în vreo cârciumă londoneză, un petrolist întors din Iran şi acum ne oferă versiunea, prescurtată a relatării respectivului. După aceea Felix se oferi s-o ducă pe Meg cu maşina la reşedinţa familiei Arliss. Se vedea că lui Meg i-ar fi plăcut să rămână la noi toată seara, dar Felix aruncă pastila că-s foarte obosită şi că ar trebui să mă bag imediat în pat, iar ea înţelese aluzia, ne mulţumi c-am lăsat-o să-şi spună
oful şi plecă. Au fost nevoiţi să ia maşina mea, căci Felix sosise cu autobuzul, după presupusa livrare a maşinii la mâna a doua către un client din împrejurimi Aş fi vrut să
ştiu dacă chiar se întâmplase aşa ceva sau totul fusese o scorneală de-a lui, menită să ascundă cine ştie ce.
În absenţa lui am umplut spălătorul de vase, am urcat sus, mi-am pus cămaşa de noapte şi capotul, iar când Felix s-a întors, m-a găsit întinsă pe canapeaua din salon, răsfoind alene un ziar.
Se aşeză, îşi aprinse o ţigară şi mă-ntrebă:
— Fata asta s-a-ndrăgostit de Huddleston, nu-i aşa?
— Aşa mi se pare, am răspuns.
— Şi el ce simte pentru ea?
— Nu cred c-a aflat de existenţa ei.
— Păcat. E fermecătoare.
I-aş fi putut povesti scena dintre Patrick şi Imogen, la care fuseserăm martore Meg şi cu mine, dar renunţasem de mult la obiceiul de a-i povesti lui Felix prea multe. Era în stare să
sucească pe toate părţile cele mai nevinovate afirmaţii, dându-le sensuri la care nu se gândise nimeni vreodată.
Simţeam, totuşi, nevoia să fiu cu el mai prietenoasă decât de obicei. Mărinimia pe care i-o arătase lui Meg, tocăniţa şi vinul 46
lui mă făcuseră să recunosc în sinea mea că are şi unele virtuţi. Constatam că-mi face chiar plăcere să văd o fiinţă, şi pe deasupra un bărbat, şezând pe scaunul din faţa mea, în loc să mă bucur de una singură de liniştea camerei.
Scutură scrumul ţigării în farfuria de la picioare, de pe duşumea.
— Zău că arăţi groaznic de obosită, spuse el. De ce nu te duci la culcare?
— Mă duc imediat, i-am răspuns. Am vrut să verific dacă
ai încuiat bine.
Era o atmosferă foarte casnică.
— E-n regulă, am pus zăvoarele, spuse el încruntându-se la mine. Când te-am văzut ultima oară, sunt sigură că aveai deja acest capot.
— Probabil că da, am zis eu. Îl am de mult.
— De ce nu-ţi iei unul mai interesant?
— Ce rost ar avea, dacă în afară de mine tot nu-l vede nimeni?
— Ştii de ce l-ai pus pe tine-n seara asta şi ai coborât şi te-ai întins aici? Ca să-mi arăţi că nu însemn nimic pentru tine.
