Mă privi nedumerită. Era clar că atitudinea mea o încurca, dar renunţă la acest subiect. Se făcuse ora cinci când în sfârşit, am putut porni spre casă.

De data asta aş fi fost bucuroasă să-l găsesc acasă, dar casa era pustie. Nu că aş fi vrut să aflu ce ştie despre soţii Bodwell, dar după stresul acumulat în ziua aceea mi-ar fi plăcut să fiu servită cu un pahar şi să-l las să trăncănească

orice aiureală i-ar fi venit în minte. Dar în afară de şuierul vântului în horn, casa era cufundată în tăcere.

Mi-am zis că-i tot o zi făcută pentru whisky, mi-am turnat într-un pahar, l-am dus în salonaş, am băgat radiatorul în priză, căci era incredibil de frig pentru luna mai, şi m-am aşezat lângă al, întrebându-mă ce să-mi prepar de cină. Un ou fiert părea a fi o idee la fel de bună ca oricare alta. Şi nu trebuia să mă grăbesc cu mâncatul. Puteam să stau, să beau şi să mă relaxez atât cât aveam chef, făcând tot ce-mi stătea-n putinţă pentru a uita de toţi şi de toate. Am început să

simt că, la urma urmei, îmi pare bine că nu-l am pe Felix lângă mine. Ştiam că dacă ar fi fost alături, m-aş fi certat cu el, încercând să aflu adevărul despre soţii Bodwell şi refuzând să-l cred, orice mi-ar fi spus. Singurătatea era mult mai odihnitoare decât genul acela de ceartă exasperantă. Dar n-am apucat să fiu singură nici măcar o jumătate de ceas, căci am auzit soneria de la intrare.

M-am bucurat când am văzut că musafirul era Paul. Chiar 63

dacă nu-l cunoşteam bine, în relaţia dintre noi nu exista nicio complicaţie. Nimic care să implice ocolişuri, prudenţă, reţinere.

— Cum de-ai nimerit aici? – l-am întrebat. Parcă n-aveai maşină, nu?

— Am venit pe jos, răspunse el. Îmi place să umblu pe jos.

L-am condus în salon, i-am oferit o băutură şi am aşteptat să-mi spună de ce-a venit. Bănuiam că dorea să mă consulte în vreo problemă, probabil în legătură cu cărţile pe care i le lăsase doamna Arliss, poate cum să le vândă în Allingford sau vreo altă chestiune neînsemnată.

Am încremenit când, fără veste, m-a întrebat:

— Nu-i aşa că Felix a fost pe-aici?

— M-da, într-adevăr, a fost, am răspuns.

— Mai este?

— Nu, a plecat azi-dimineaţă.

— Sunteţi sigură?

— Da, eu însămi l-am condus la gară înainte de înmormântare. De ce, Paul? Ce nevoie ai de el?

Mă privi stingher, trase grăbit o duşcă, puse paharul jos, îşi împreună mâinile şi-şi trosni degetele. Avea mâini mari, sculpturale, dar în clipa aceea părea să nu ştie ce să facă cu ele.

— A, n-am nevoie de el. Voiam doar să ştiu dacă mai e pe-aproape, răspunse el. Mi-a spus Meg c-a fost pe aici şi desigur, cu toţii ştim ce fel de om e şi ce probleme aţi avut cu el şi mi s-a părut firesc să mă-ntreb… Ei bine, vreau să spun că dacă ar fi fost aici în timp ce eram la înmormântare, apărea o posibilitate… Nu la fel de verosimilă ca aceea care-i incriminează pe soţii Bodwell de furt, dar demnă de luat în considerare. N-am vrut să le spunem nimic poliţiştilor, ca să

nu vă facem necazuri, mă-nţelegeţi. Ne-am gândit că aţi putea sta de vorbă cu el, să aflaţi adevărul.

— Ce drăguţ, i-am răspuns cu o undă de ironie în glas, deşi în realitate era chiar drăguţ. Dar nimeni n-a aflat vreodată ceva credibil dintr-o discuţie cu Felix. Totuşi, după

cum ţi-am spus, l-am dus la gară înainte de înmormântare, aşa că dacă miniaturile n-au dispărut decât după aceea, poţi 64

fi sigur că nu el le-a furat.

Îşi trosni degetele din nou. Plimbarea lui din amurg, pe vânt, îi îmbujorase obrajii şi-i ciufulise părul. Arăta foarte tânăr, puternic şi sănătos.

— Atunci, asta e, răspunse el. Sper că nu vă supăraţi că v-am întrebat toate astea. N-aveam, de gând s-o fac, dar Imogen a zis că cineva trebuie s-o facă, pentru că, la urma urmei, el trebuie să cunoască de departe mai bine valoarea acestor obiecte decât nişte oameni de teapa soţilor Bodwel, care par să fi fost corecţi tot timpul cât au lucrat în slujba mătuşii Evelyn, vreme de un an. Asta nu-nseamnă că Imogen ar băga mâna-n foc pentru corectitudinea lor. Zice că şi-ar fi putut însuşi cu uşurinţă mult peste salariu, fără să bage nimeni de seamă. Dar ştiţi cum e Imogen la mânie. Trebuie să dea vina pe cineva, iar acum e furioasă foc, deoarece nu s-a ales cu un sfanţ. Meg susţine că soţii Bodwell n-au furat niciodată nimic – vreau să zic, până azi –, însă recunoaşte că

întocmeau deconturile legate de cheltuielile gospodăreşti fără

supravegherea ei. Pur şi simplu nu crede că ar fi ei făptaşii.

Îmi place de Meg, dumneavoastră nu vă place? Are ceva care… Nu ştiu, cum să zic… Ceva care te fură, oricum. N-am mai observat până acum, deşi ne-am mai întâlnit de câteva ori. Poate că-n atmosfera unei zile ca aceasta există ceva ce scoate la iveală calităţile oamenilor. Ce credeţi?

— Ah, sunt sigură că aşa-i, am răspuns solemn.

Această zi cu siguranţă îmi dezvăluise în cazul lui Paul nişte calităţi pe care nu i le-aş fi bănuit până atunci. Această

vorbărie tăioasă nu-i era caracteristică.

— Probabil mă credeţi un nătărău, spuse el.

— De ce-aş crede asta? – l-am întrebat.

— Păi din cauza lui Meg. Din cauză că mi s-au aprins din senin călcâiele după ea.

— Se mai întâmplă, am zis.

— Dar în cazul ăsta… Ei bine, e moartă după Patrick, se vede de la o poştă. Aşa că-mi pierd timpul de pomană.

— Te poţi lua oricând la întrecere cu el. Meg s-ar putea să

constate că pasiunea ei pentru Patrick nu duce nicăieri.

— Vreţi să spuneţi că din cauza lui Imogen?

65

Nu mă aşteptam să-mi vorbească aşa pe şleau, dar după o clipă de şovăială, am încuviinţat din cap.

— Dar nu ştiu dac-o să se aleagă mare lucru, am zis. E

ceva între ei şi cred că Meg ia lucrurile foarte-n serios, doar îi cunoşti şi tu pe amândoi. Seamănă foarte bine. Probabil că

uită unul de celălalt de cum pleacă fiecare la casa lui.

— Şi-atunci probabil că Patrick iar o să se joace cu Meg de-a şoarecele şi pisica, numai de-al naibii.

L-am privit încurcată.

— Înseamnă toate astea chiar aşa de mult pentru tine, Paul?

Dădu din umeri, încercând să pară nepăsător.

— Poate că până ajung acasă o să uit şi eu totul, spuse el.

Oricum, nu-mi pot permite să mişun pe-aici, să mă iau la-ntrecere cu nimeni, trebuie să-mi văd de slujbă. Am primit o învoire de câteva zile pentru înmormântare, dar nu pot rămâne aici la nesfârşit. Aşa c-ar fi mai bine să-ncerc să uit totul, nu-i aşa? Doar dacă nu cumva există şansa ca Patrick şi Imogen să aibă intenţii serioase unul cu celălalt. Credeţi că