— Noapte bună.

48

Am urcat la etaj, m-am băgat în pat şi am adormit de cum am pus capul pe pernă.

Dimineaţa Felix îmi servi ceaiul la pat. La aşa ceva se pricepea întotdeauna şi pentru mine asta era o desfătare.

Apoi pregăti micul dejun. Am mâncat în grabă, deoarece era ziua mea de lucru la clinică şi nu mă sculasem suficient de devreme.

Când am plecat de-acasă, m-a însoţit până la maşină, m-a pupat pe-o ureche şi mi-a spus:

— Ei, cu bine, şi mulţumiri pentru ospitalitate. Poate o să

revin într-o bună zi, să văd cum o mai duci. Am senzaţia că

eşti mai singură decât ai fi dispusă să recunoşti.

Am simţit o strângere de inimă, fiindcă, bine-nţeles, nu fusesem ospitalieră. Dar nu eram dispusă să recunosc că

sunt nespus de singură. Cunosc o grămadă de oameni care se autosugestionează că suferă de chinurile singurătăţii, şi care se plâng că semenii lor îi cicălesc şi-i tracasează

ajungând să refuze cu violenţă şi autocompătimire compania altor oameni. Ştiam că şi eu am tendinţa de-a proceda astfel, dar, în general, încercam s-o ţin în frâu. Demarând, i-am făcut semn cu mâna lui Felix, ca să-i demonstrez că-i port sentimente de amiciţie, şi am ajuns la clinică cu o întârziere de numai zece minute,

N-ar fi trebuit să-mi iau rămas-bun. Am ajuns acasă după-amiază pe la cinci şi jumătate după o zi mai grea, mai solicitantă decât de obicei. De îndată ce am deschis uşa, am simţit în nări fumul de ţigară şi l-am găsit, ca şi cu o zi în urmă, întins pe sofa. În afară de faptul că se juca ţinând ţigara între degete, nu făcea nimic. Era meşter mare la leneveală. Uneori petrecea ore-n şir visând fascinat, cu ochii deschişi. M-aş fi mirat să-l găsesc citind o carte sau un ziar.

— M-am răzgândit după ce-ai plecat, se scuză el. M-am gândit că poate merg şi eu la înmormântare. Ştii, am ţinut mult la bătrânică şi cred că şi ea avea o slăbiciune pentru mine.

— Ei, exact asta-mi mai lipsea, am zis exasperată.

Dintotdeauna mi-a fost destul de greu să le explic complicaţiile căsătoriei noastre şi nu vreau să rămână cu 49

impresia că încercăm să salvăm aparenţele.

— Chiar contează dacă-şi închipuie asta?

— Da, mă deranjează şi mă supără ideea că unii or să-nceapă să scormonească în secretele noastre intime, şi cu siguranţă aşa se va întâmpla. Aşa că prefer să nu le dau prilejul să facă mutre mirate, mai ales la o înmormântare.

— Bine, nu mai merg la nicio înmormântare, oftă el. Dar îmi dai voie să mai dorm o noapte aici, nu-i aşa? M-am gândit că poate ieşim să cinăm împreună.

— Am două antricoate în frigider i-am spus. Le-am cumpărat ieri pentru mine şi Meg, înainte de-a afla că te-ai ocupat de bucătărie. Le-am putea mânca. Nu prea am chef să mai ies din casă.

— Bine, o să mă ocup de ele. Şi bănuiesc c-ai bea ceva. Să

fie tot whisky?

— Mersi, în seara asta vreau vin de Xeres!

— Fie, treaba asta mă bucură. Aseară an crezut că eşti pe cale de-aţi face un obicei din consumul de whisky şi ştii că-i periculos când trăieşti singur. Te poţi apuca să tragi la măsea discret, cât e ziua de lungă, şi ajungi alcoolic fără să

prinzi de veste. Cunosc mai multe cazuri. Cazuri deosebit de triste.

— Nu-s

alcoolică

şi

găsesc

absolut

revoltătoare

solicitudinea ta, am spus eu.

— Îmi pare rău, n-am vrut să te jignesc, zise. Hai, aşază-te şi relaxează-te, o să-ţi aduc Xeres-ul.

Ieşi.

M-am aşezat, mi-am scos pantofii, m-am lăsat pe spate şi am închis ochii, am căscat de vreo două ori, mi-am zis că e o virtute să ai pe cineva care să te servească şi-n clipa următoare aş fi adormit, dacă nu m-ar fi trezit la realitate ţârâitul soneriei din faţă

Mi-am băgat picioarele în pantofi m-am sculat şi m-am dus să deschid uşa. În prag era Imogen. Parcase maşina în poartă. Mi-am dat seama că nu e-n apele ei încă înainte de-a o pofti înăuntru. Purta acelaşi costum gri pe care-l purtase cu o zi în urmă, era fardată cu grijă, ca de obicei, avea părul pieptănat, îngrijit. Şi totuşi, părea tulburată. Mă fixa în aşa 50

fel cu privirea, de-ai fi zis c-o să-i sară ochii din cap. Mi-era limpede că ceva nu e-n ordine cu ea şi, lucru deloc surprinzător, mi-am şi dat seama despre ce-i vorbea.

— Îmi pare rău că dau buzna peste tine aşa – îmi spuse ea în timp ce o conduceam în salon –, dar trebuie să stau de vorbă cu tine. Curvuliţa aia parşivă, Meg Randall, a discutat cu tine, nu-i aşa? Vreau să ştiu ce ţi-a spus.

— Ia loc – i-am zis – să bem ceva. Întâmplător, cred că Meg nu-i nici parşivă nici curvă, ci o fată destul de drăguţă.

Imogen nu se aşeză, ci începu să se-nvârtă de colo-colo prin cameră.

— E o curvuliţă parşivă, repetă ea printre dinţi. Fie, dă-mi nişte whisky. Fapt e că ar trebui să putem discuta cu ea întrun fel sau altul. Patrick zice că n-avem cum, că trebuie să

luăm lucrurile aşa cum sunt, dar nu pot să cred una ca asta.

Trebuie să existe o soluţie.

Răguşise în înverşunarea ei. Am lăsat-o singură şi m-am dus în sufragerie unde ţineam băutura. Acolo am dat peste Felix, care-mi turnase deja Xeres într-un pahar şi acum îi turna whisky lui Imogen, fiindu-mi astfel clar c-a auzit tot ce-a spus ea de când a intrat în casă.

— E-n ordine, n-o să dau buzna peste voi, îmi şopti el.

Bănuiesc că nu vrei, nu-i aşa?

— Categoric, am răspuns eu. Şi-aşa are destui draci.

— N-ai ce să-i reproşezi! E foarte neplăcut să pierzi nişte bani pe care ai contat.

Îmi întinse paharele umplute pentru Imogen şi pentru mine, şi le-am luat în salon. Bănuiam că o să tragă cu urechea de după uşă, aşa că a fost o simplă formalitate să-nchid uşa după ce-am pus paharele pe masă, dar Imogen nu trebuia să ştie de prezenţa lui acolo. Ei doi nu fuseseră