— Da, suntem separaţi, dar în timp am rămas cei mai buni prieteni, zise el, oferindu-i un clişeu întru simplificarea situaţiei. Nu-i musai să ne ciondănim numai pentru faptul că, întâmplător, convieţuirea noastră n-a mers tocmai şnur.
Meg ne privi ba pe unul, ba pe celălalt şi mi-am dat seama ce-i în mintea ei, îşi imagina că de vină o fi fost vreuna din acele misterioase nepotriviri de caracter despre care lumea refuză aproape întotdeauna să discute deschis, eschivându-se şi lansându-se în calomnii mărunte. De fapt, se înşela.
Dacă nu m-aş fi potrivit cu Felix din punct de vedere sexual, căsătoria noastră n-ar fi rezistat nici atâta.
Intrând în salon împreună cu ea, am spus:
— Şi-acum, să bem ceva. Preferi whisky? Xeres? Mă tem că
altceva n-am.
Ea optă pentru Xeres. I-am spus lui Felix că vreau whisky şi i-am amintit, în caz că a uitat-cumva cum îmi place, că nu vreau decât un pic de apă la el. Aduse băuturile, iar pentru sine îşi turnă un whisky lung, mult diluat cu apă. Fusese dintotdeauna un băutor prudent. Era în stare să se aşeze la băut cu amici ce erau băutori pătimaşi şi să golească un singur pahar într-o seară. Pesemne simţea că îi e de-ajuns să
bea doar cu un strop mai mult ca să-şi piardă controlul şi aşa fragil asupra realităţii.
39
— Meg este în posesia unor informaţii destul de bizare cu privire la doamna Arliss, i-am spus eu. Hai, Meg, spune-ne despre ce-i vorba.
Meg îl privi oarecum nehotărâtă pe Felix, în timp ce se aşeza, şi sorbi o înghiţitură de Xeres.
— E-n regulă, n-are decât să audă şi el, am zis eu. Dacă-l dăm afară, o să tragă cu urechea de după uşă.
— Cred că nu există motive să n-audă toată lumea în clipa asta, răspunse ea. Pur şi simplu n-am avut timp să
cântăresc situaţia. Doamna Arliss a insistat mereu să nu spun nimănui nimic. Zicea că o latură importantă a slujbei mele este aceea de-a nu discuta niciodată cu nimeni despre afacerile ei. Şi bine-nţeles că am priceput asta şi m-am conformat rugăminţii ei. Şi nu m-a deranjat să fac un secret din pariurile ei, fiindcă ele-mi păreau a fi singura bucurie de care mai avea ea parte, şi eram sigură că dacă ar şti ceva, domnişoara Dale şi domnul Tustin ar încerca s-o oprească
Dar cealaltă chestiune era cu totul altceva. Simţeam că-i de datoria mea să-i spun domnului Huddleston cum stau lucrurile. Ştiam că se simte răspunzător pentru soarta ei şi ori de câte ori mă vedea, se interesa de ea şi mă-ntreba cum merge treaba şi aşa mai departe. Chiar ţinea la ea. Şi iată că
ea a făcut treaba asta extraordinară, iar eu n-am avut voie să-i suflu un cuvânt. M-am simţit îngrozitor.
— Te referi la investirea banilor ei într-o rentă viageră, am intervenit eu. Dar cum de-a putut face asta fără ştirea lui?
— Vedeţi, el nu s-a ocupat niciodată de investiţiile ei, răspunse ea. Există o firmă de contabilitate care se ocupă de ani şi ani de impozitul pe venitul ei şi această firmă are un serviciu de investiţii, şi pe ei i-a rugat ea să se ocupe de-aceste formalităţi. Mi-a spus că au sfătuit-o să renunţe, dar ea chibzuise că prin renta viageră putea obţine cele mai mari venituri din capitalul de care dispunea şi cele mai scăzute impozite pe venit, aşa că a insistat şi şi-a dus planul la bun sfârşit, într-un rând mi-a dat a înţelege că nu-i pasă dacă n-o să-i rămână nimănui nicio moştenire de pe urma ei, dar cred că până la urmă au ajuns-o regretele, fiindcă acum câteva zile mi-a spus că vrea să-i facă dreptate domnişoarei Dale, 40
fata surorii ei, dar nu ştiu ce-a vrut să spună cu asta.
— O clipă, o întrerupse Felix, cu băutura lui aproape incoloră în mână. Am pierdut prima parte a acestei discuţii.
Vrei să spui că toţi banii doamnei Arliss sunt investiţi în rente viagere care bine-nţeles că se blochează la moartea ei şi, astfel, rudelor nu le mai rămâne nimic?
Meg încuviinţă, din cap.
— Şi sunt sigură… acum sunt sigură că… ar fi trebuit să-i spun asta domnului Huddleston, el ar fi putut s-o oprească.
Nu ştiu, zău, cum o să mai dau ochii cu el acuma. A crezut că ea are încredere în el, ştiţi, ei îi era vădit dragă compania lui. Vizitele lui îi făceau plăcere. Dar mi-a spus că nu se compară cu taică-său şi că ea nu-l consideră demn de încredere. Eu… mie dintotdeauna mi s-a părut că se-nşală în privinţa lui şi i-am şi spus asta, dar mi-a spus că-s… deh, nu contează cum. Înclin să cred că m-am înşelat, probabil că
nu-i vrednic de încredere. Dar, cu toate astea, am senzaţia că
ar fi trebuit să-l ţin la curent cu intenţiile ei.
— Ce nu înţeleg – am zis eu – este de ce-a făcut ea asta.
Chiar dacă-şi plasa banii într-un singur cont de depuneri, acesta i-ar fi asigurat sume cu mult mai mari decât îi trebuiau ca să se întreţină,
— Ah – făcu Felix, afişându-şi un zâmbet de cunoscător –, din ură, fireşte. Numai şi numai din ură pentru scumpa ei nepoată şi scumpul ei nepot, pentru care niciodată n-a însemnat altceva decât bani. Pesemne că se simţea excelent, zăcând pe moarte şi ştiind că i-a tras pe toţi pe sfoară. Nu pot să n-o admir Le-a jucat o festă grozavă.
— Nu cred câtuşi de puţin să fi fost asta la mijloc, zise Meg, Cred că, de fapt, în sinea ei se speriase de această
patimă a ei pentru jocurile de noroc şi şi-a zis c-ar putea rămâne brusc fără niciun ban. Nu li se-ntâmplă asta câteodată bătrânilor? Sunt absolut convinşi că-s săraci, deşi în realitate sunt încă foarte bogaţi. Aşa că a vrut să-şi pună
banii la loc sigur, acolo unde să n-aibă nici ea acces la ei, dar unde să fie sigură că vor continua să-i aducă un venit frumuşel, constant.
— Nu, draga mea, spuse Felix. Acesta este un fel 41
cumsecade de-a privi lucrurile şi sunt sigur că e-n firea ta să
gândeşti frumos despre alţii, spre deosebire de scumpa mea nevastă, care de fiecare dată vede tot ce-i mai rău la alţii sau, în orice caz, la mine. Dar adevărul este că doamna Arliss le-a jucat rudelor ei o festă a-ntâia, menţinându-le atenţia trează
tot timpul, deşi ştia bine că n-or să se aleagă cu nimic de pe urma ei. Poate că ură e mult spus, dar răutate este sigur.
Uite, de pildă, pe Virginia, la care ţinea foarte mult, n-a amăgit-o niciodată c-o să-i lase ceva. Cu ea a fost toarte sinceră şi cinstită. Dar preocuparea asta a ei pentru jocuri de noroc e o noutate pentru mine. Am lipsit şi la această parte a discuţiei.
— Îi plăcea să parieze la cursele de cai, atâta tot, i-am zis.
Şi se temea că dacă or să afle Imogen şi Nigel, vor obţine o împuternicire legală prin care-i vor bloca accesul la propii ei bani
— Înţeleg. Mda, i-ar fi scos patalama că nu-i zdravănă la cap. Ce mai tura-vura, e-o greşeală să te apuci de pariuri la peste optzeci de ani Mi-e limpede că ei aşa ar fi procedat., La fel aş fi făcut şi eu în locul lor. Dar ei n-au prins de veste, nu-i aşa?
