— Atunci, luminează-mă.
Vocea îi era plină de venin.
— Nu poți să faci chestii cu prietenul altcuiva, Roo, a spus ea. E
împotriva regulilor.
— Poftim?
— Regulile întâlnirilor într-o școală mică... Nu chiar tu le-ai scris?
— N-am făcut nimic, am spus eu. A fost doar un sărut.
(Asta era legat de dezastrul cu Jackson. E o poveste lungă. Pentru moment, trebuie doar să știți că a fost vorba și de un sărut cu fostul alteia, și că Jackson e atașat de Kim acum, chestie care îl face, practic, intangibil).
— Tot aia, a dat Nora din cap. El îi aparține altcuiva.
— Era Jackson, am spus eu. Ce-ar fi trebuit să fac?
— Nu contează asta.
— E mai degrabă iubitul meu decât al lui Kim.
— Nu-i adevărat.
— Am fost împreună șase luni.
— Păi, nu mai sunteti.
— Mi-a răspuns la sărut.
— Tu ai început, Roo. Te-a văzut lumea.
— Dar există niște circumstanțe atenuante! m-am plâns eu. Îți dai seama cum m-am simțit eu?
— N-am crezut niciodată că ai putea-o trăda pe una dintre noi în halul ăsta. E atât de aiurea!
Nora și-a arătat rapid cardul pentru masa de prânz și a ieșit grăbită din coadă, de parcă ar fi vrut să pună punct conversației. M-am dus după ea.
— Nu vrei nici măcar să asculți versiunea mea?
— Ce altă versiune ai putea avea?
Şi-a răsfirat părul pe umeri și mi-a întors spatele.
— Deci mă lași baltă ca prietenă? Fără măcar să discutăm?
— Nici nu mai știu ce fel de prietenă ești, a spus ea, întorcându-se din nou spre mine.
Nu puteam să cred că a spus una ca asta. După tot ce mi-a făcut Kim mie.
— Şi nici Cricket, a adăugat Nora.
— Poftim?
— Mereu vorbești despre ce e oficial și neoficial, a continuat Nora.
Apoi, când detaliile astea stau în calea lucrurilor pe care ți le dorești tu, uiți pur și simplu de ele. Parcă nici nu-ți pasă ca mai există și alți oameni, care au și ei sentimente.
— Dar Kim cum face? aproape că am țipat eu. Dar sentimentele mele?
— Kim nu a încălcat nicio limită. A respectat toate regulile.
— Asta spune ea.
— Nu, chiar le-a respectat.
— De unde știi?
— Ea nu ar face niciodată lucrurile pe care le-ai făcut tu. Toată lumea te-a văzut când l-ai sărutat. A fost umilitor pentru ea, nu te-ai gândit la asta?
— Pentru ea?
Nu mai aveam aer, iar vederea mi se încețoșase. Mă simțeam în pragul unui nou atac de panică.
— Trebuie să plec, am spus eu și am ieșit ca fulgerul din sala de mese, la aer curat, unde am urmat instrucțiunile doctoriței Z, trăgând adânc aer în piept, de câteva ori, și încercând să mă gândesc la lucruri relaxante, chiar dacă simțeam că o să mor chiar acolo, sprijinită de cărămizile tari ale clădirii.
Întrevederea din acea după-amiază cu doctorița Z chiar mi-a fost un pic de ajutor. I-am spus povestea cu Hutch și puțin despre faptul că
