atât de romantic.46
— Nu știu dacă pentru mine există acel cineva, am spus eu. Mie s-ar putea să-mi placă diversitatea.
În clasa a zecea, sărmanul Finn, deși devenise sexy, tot a trebuit să
concureze cu Tommy Hazard. Lui Kim îi plăcea de Finn, chiar îi plăcea, dar tipul era un mâncător de mâncăruri anoste (nici măcar cu piper) și nu călătorise niciodată în afara zonei Pacificului de nord-vest. Nu era
„alesul”. Era un „deocamdată”.
În orice caz, după ce i-am spus lui Kim toată povestea din clasa a doua cu mine și Finn – privirile drăguțe de copilaș și cântecul cu „stăteau într-un copac” și tot restul –, chiar am făcut un efort să vorbesc cu el ca o persoană normală. Pe lângă ciudățenia faptului că l-am evitat toți acești ani, a fost straniu să încerc să port o conversație când știam atâtea chestii despre el, cum ar fi dacă avea păr pe piept sau nu (nu, doar puțin pe burtă), a ce mirosea (a săpun) și cum arăta camera lui (încă ținea pe pat un urs panda de pluș). Primele încercări pe care le-am făcut s-au soldat cu un eșec.
— Ce faci, Finn?
— Pe-aici. Tu ce faci?
— Bine.
— Bine.
Ceva de genul ăsta.
Tate Prep are tot felul de inițiative caritabile – în fiecare semestru, trebuie să lucrezi un anumit număr de ore în folosul comunității. Pe la sfârșitul lui octombrie, într-o sâmbătă după-amiază, toți elevii de clasa a zecea s-au adunat la unul dintre centrele YMCA pentru a organiza o petrecere de Halloween. Trebuia să venim costumați. Eu am fost pisică: mi-am pus o rochie mini, neagră, ciorapi de plasă, o blană falsă și niște urechi de pisică. Cricket a fost greier, lucru pentru care i-au trebuit niște antene și un body verde, mulat. Nora a fost Medusa. Kim a fost o 46 Mae Yamamoto e neurochirurg. Vorbeşte foarte repede şi mereu face câte şase lucruri deodată. Mergi acasă la Kim, iar mama ei taie legume în timp ce spală pisica în chiuvetă, se consultă cu cineva la telefon legat de o biopsie, curăţă frigiderul, se schimbă din hainele de la muncă şi ţipă la Kim pentru că a cheltuit prea mult de pe cardul de credit, toate în acelaşi timp. Trebuie s-o vezi ca să crezi.
balerină, într-un tutu roz.
Majoritatea băieților erau pompieri sau cowboy sau altceva cât mai masculin, dar Finn a ales să fie tot o pisică neagră – cel puțin așa arăta.
Purta un pulover negru cu guler, niște jeanși negri, o coadă lungă și niște mănuși pe care erau desenate gheare. Avea toată fața acoperită cu vopsea neagră, iar pe cap, o glugă cu urechi ce părea o rămășiță din costumul de batman de anul trecut. Pe scurt, o costumație foarte ne-Tommy Hazard.
Domnul Wallace ne organiza. El își păstrase demnitatea și se costumase în Albert Einstein. Asta însemna că venise la costum (de obicei poartă pantaloni kaki), își albise părul și-și pusese în piept un ecuson pe care scria „E = mc2”, în caz că cineva nu și-ar fi dat seama cine era (și nimeni dintre noi nu și-a dat, până n-am citit ce scria pe ecuson).
— Voi, pisicuțelor, a spus el, arătând spre mine și Finn la scurt timp după ce-am ajuns la YMCA, voi o să vă ocupați de masa pentru pictatul fețelor.
Așa că eu și cu Finn ne-am așezat la o masă plină cu mărunțișuri pentru machiat furate din magazia secției de teatru.
— Mi-a spus „pisicuță”! Tu ți-ai dat seama că sunt o panteră, nu? m-a întrebat Finn. Uită-te la ghearele mele.
Finn și-a ridicat mâinile.
— Va trebui să ți le dai jos ca să-i pictezi pe copii, am zis eu. .
— La naiba. Atunci chiar că o să arăt ca o pisică.
— Ce nu-ți convine la pisici? Şi eu sunt o pisică.
— Fără insulte la adresa pisicilor! a spus Finn, zâmbind. Doar că nu în asta m-am costumat. Eu sunt panteră.
— Trebuie să-ți mărturisesc, am zis eu, că mie chiar mi se pare că arăți a pisoi.
— Hei, știai că pantera e de fapt un leopard negru? m-a întrebat el.
Dacă te uiți de aproape, poți chiar să vezi petele de sub blana neagră.
— Pe asta o știi de la mine, i-am zis eu. Din cartea aia despre natură.
— Nu prea cred. Am ținut-o minte de când mă uitam la Discovery Channel.
— Finn! Eu ți-am spus asta! În clasa a doua! Nu-ți aduci aminte? În bibliotecă...
Finn a schimbat subiectul.
— Cum pot să semăn mai mult cu o panteră? a spus el, pe un ton
meditativ, uitându-se la fardurile de pe masă. Crezi că am nevoie de mustăți?
— Ai fața neagră. Nu poți să-ți pui mustăți.
Kim și Nora erau peste drum de noi, montând o masă de sculptat dovleci.
— Roșii. Ce zici de niște mustăți roșii? Atunci aș fi fioros.
Şi-a dat jos mănușile și a luat un ruj de pe masă.
— Unde e oglinda?
I-am dat-o. El a deschis tubul de ruj și a început să-și deseneze pe față
niște linii groase și roșii. Nu avea nici cea mai vagă idee cum să facă. Era un dezastru.
