La șapte l-am sunat din nou.
— Tocmai l-ai ratat, mi-a spus ea. A venit Matt și l-a luat cu mașina.
Cred că s-au dus la meci.
Păi, aș fi putut să mă duc la meciul de baschet, dacă aș fi dorit, și să mă
văd cu el acolo. Numai că autobuzul spre Tate face cam patruzeci și cinci de minute pe drum și vine doar o dată la o oră, iar mama și tata plecaseră
la cina festivă, la Juana acasă, așa că nu mă puteau duce nicăieri cu mașina. Pe lângă asta, nu credeam că merge niciuna dintre prietenele mele, iar singură ar fi fost ciudat să mă duc. Am sunat-o pe Kim, însă ea se ducea la circ cu Finn; Nora și Cricket erau acasă la Cricket și au spus că
aș putea să mă văd cu ele să bem o cafea la B&O pe la nouă, dar eu m-am gândit că poate mama lui Jackson se înșela, iar Matt îl ducea cu mașina la mine acasă, nu la meciul de baschet. Așa că am rămas acasă să-l aștept.
N-a venit.
Am sunat pe telefonul mobil al lui Jackson, dar nu mi-a răspuns.
Casa noastră pare rece și mult prea tăcută, când e goală. Pentru că e deasupra apei.
Am citit puțin și m-am uitat la televizor, apoi mi-am făcut niște tăieței.
Pare o tâmpenie, dar la ora zece deja plângeam. I-am mai format numărul de încă trei ori, dar n-am lăsat niciun mesaj vocal. În cele din urmă, mi-am dres vocea și am scos din mine, după ton, cea mai relaxată
replică la care m-am putut gândi:
— Hei, sunt Ruby. Din câte știam eu, aveam niște planuri pentru seara asta. Probabil că m-am înșelat. Sună-mă, totuși.
M-a sunat la miezul nopții. Părinții mei nu ajunseseră încă acasă. Mi-a spus că abia atunci primise mesajul, și că păream supărată, ce se întâmplase?
— Nu sunt supărată, am spus eu. Credeam că vii la mine.
— Am fost la meci cu Matt, a spus el. A fost excelent. Cabbie a marcat de șase ori.
— N-ai zis c-o să vii la mine? am întrebat.
— Nu prea cred, Roo.
— Dar așa ai zis, am spus eu. Am vorbit despre asta aseară. Trebuia să
ne uităm la Annie Hall.
— Ne vedem tot timpul, a spus Jackson. Ne vedem cam în fiecare zi.
— Ştiu.
— Şi am nevoie să ies și cu băieții uneori, asta-i tot.
— Foarte bine, am spus eu. Nu-mi pasă. Doar că eu credeam că ne făcuserăm planuri.
— Era un meci absolut esențial. Jucam cu Kingston.
— Am stat să te aștept.
El a oftat.
— Roo. Uneori simt că parcă mă vrei doar pentru tine.
— Nu-i vorba de asta.
— Matt a venit pur și simplu și m-a luat cu mașina, a spus el. M-a răpit, practic.
— Ah, deci ai știut că aveam planuri?
— Chiar voia să merg cu el; Kyle și Bătăușul erau pe bancheta din spate. Jur, m-au băgat în mașină și nu m-au lăsat nici măcar să-mi iau haina cu mine.
— Deci vrei să spui că ai știut că aveam planuri și te-ai dus, totuși, la meci? Fără să mă suni măcar?
— Pur și simplu am uitat.
— Ai uitat să suni sau ai uitat că aveam planuri?
— Ruby.
— Ce?
— De ce ești atât de nesigură pe tine?
— Nu sunt nesigură, am spus eu – deși eram. Mi-am petrecut seara de sâmbătă stând acasă și mâncând tăieței, când aș fi putut să fac altceva.
