— Avem nevoie de timp, ca să ne gândim la lucrurile astea, a spus el.
Ai nevoie de cineva diferit de mine.
Ăsta este Jackson Clarke, m-am gândit, care odinioară mă plăcea.
Ăsta e Jackson Clarke, care odinioară era al meu.
Ăsta e Jackson Clarke, care m-a sărutat aseară.
Ăsta e Jackson Clarke.
Ăsta e Jackson Clarke.
Ăsta e Jackson Clarke.
— De ce? l-am întrebat.
— Nu e vina ta, a spus el, pur și simplu ne trebuie niște timp de gândire.
— Am făcut eu ceva?
— Normal că nu. Nu mai fi așa sensibilă.
— Tocmai te desparți de mine și vrei să nu fiu sensibilă?
— Prea te aprinzi tot timpul, Roo. Nu mă despart de tine. Nu e chiar așa. Zic doar că ne-ar prinde bine să stăm un timp separați. Ştim amândoi că așa e.64
S-a uitat la ceas.
64 Ce spunea, de fapt? Ne despărţeam sau nu? Exprimarea lui vagă făcea şi mai grea situaţia.
— Trebuie să plec. Trebuie să ajung la chestia aia la șapte. Îmi pare rău.
Mi-am tras nasul.
— Nu poți să suni și să spui că întârzii?
— Chiar nu pot, a zis el.
— De ce nu?
Nu mi-a răspuns.
— O să rămânem prieteni, nu-i așa?
Am încuviințat din cap.
— Ar însemna enorm pentru mine. Chiar îmi place de tine, Roo.65
M-a pupat rapid pe obraz și s-a ridicat să plece.
Am început să plâng.
Jackson se îndepărta deja de-a lungul docului. I-am auzit portiera mașinii trântindu-se. Apoi a pornit motorul și a plecat.
Am mai sunat-o pe Kim de încă trei ori în acea seară, dar n-am putut să
dau de ea. Cricket și Nora erau la film, însă la ora nouă mi-au răspuns amândouă, la telefonul Norei.
— Ah, scumpo, îmi pare rău, repeta întruna Nora, dar când voiam să-i dau detalii ca să-i explice situația lui Cricket, care stătea fix lângă ea, mă
întrerupea mereu cu câte o serie de „Ce? Ce-a făcut?”
— L-aș omorî pe Pete dacă mi-ar face una ca asta, a spus Cricket când, în cele din urmă, a preluat telefonul. Ţi-am zis ce-a spus despre balul de primăvară?
Apoi s-a întrerupt semnalul, pentru că ele erau în mașina tatălui Norei, iar el tocmai traversa un pod.
Părinților mei le-am povestit despre despărțire duminică seara, la cină.
A trebuit să le spun, pentru că mama m-a întrebat de ce aveam ochii atât de umflați.
— Eh, oricum nu mi-a plăcut niciodată de el. (Mama.) 65 A doua zi. Nora mi-a subliniat că era o chestie foarte răspândită. Cel care dă papucii spune întotdeauna că vrea să rămână prieten cu persoana părăsită, încercând s-o facă
să se angajeze într-o prietenie veşnică, după ce mai devreme o făcuse să nu-şi mai dorească decât să se ascundă într-o grotă şi să moară. Bănuiesc că propune treaba asta ca să nu se simtă el vinovat. Iar persoana părăsită acceptă fiindcă, dacă el vrea să
păstreze în continuare o legătură de prietenie, parcă nu se desparte cu totul de ea.
— Elaine, Roo trebuie să afle că lumea știe să ierte. Altfel n-o să treacă
