fi avut chef. Aș fi putut să mă împac cu Meghan, dacă aș fi sunat-o și mi-aș fi cerut scuze, dar pur și simplu am preferat să mă duc în fiecare dimineață în stația de autobuz, lăsând-o să fie supărată pe mine, până
când i-a părut rău de ce mi se întâmpla și m-a luat din nou cu mașina.
Puteam să le fi sunat pe Cricket sau pe Nora. Puteam să-i fi spus mai des adevărul lui Jackson, puteam să fi insistat să ne uităm și la altceva, nu doar la plicticoasele alea de desene animate. Să fi dormit sâmbăta dimineața, în loc să mă duc la întâlnirile celor din echipa de cros. Să fi refuzat să-mi pierd vremea cu Matt. Să nu fi răspuns la telefon, dacă
Jackson suna abia la cinci după-amiaza, când spusese că mă va suna de dimineață. Puteam să-l fi invitat eu la bal. Puteam să-i fi dat eu pantalonii jos, dacă asta voiam.
— Continuați, i-am spus doctoriței Z.
— Vreau să te întreb, observi vreun tipar comun la comportamentul tău și cel al mamei tale?
Ce? Mama era persoana cea mai puțin pasivă pe care o știam.
— Elaine Oliver! Simte zgomotul! Exprimă-ți furia! am țipat eu.
Glumiți?
— Amândouă sunteți niște vorbitoare excelente, asta-i clar, a spus doctorița Z.
Nu m-am gândit niciodată la mine în felul ăsta: eu semănând cu mama în această privință. Chiar credea doctorița Z că eram o vorbitoare excelentă? Eram o vorbitoare excelentă? Hmmm. Ruby Oliver, vorbitoare excelentă.
— De ce credeți că are un comportament pasiv? am întrebat.
— Tu să-mi spui.
Ah. De ce nu-ți dau psihologii ăștia un răspuns, dacă ei deja îl știu?
— Ăăă..., am spus eu, văzându-mi pusă la grea încercare excelența în ale vorbitului.
Tăcere.
M-am gândit cât de mult am putut. Nimic.
— Nu mi-ai spus tu o poveste despre un costum de taco? m-a îmboldit doctorița Z.
— Ba da.
— Şi de o dietă macrobiotică?
— Îhî.
Am mai stat în tăcere încă un minut.
— Crezi că la tine acasă are loc vreo luptă pentru putere? m-a întrebat ea în cele din urmă.
— Poate. Da.
Apoi m-a năpădit o avalanșă de amintiri. Mama: rupând șervețele și așteptând lângă telefon, când tata era plecat într-o călătorie de afaceri și nu suna. Mama: petrecându-și tot weekendul la o expoziție de plante și înnebunind de plictiseală. Mama: mergând la petrecerea aia de Halloween cu aceeași pălărie caraghioasă de anul trecut, după ce muncise toată ziua la costumul de taco. Mama: făcând curat prin casă în timp ce tata participa cu niște prieteni la un cros de zece kilometri, apoi certându-se două ore cu el pe tema politicii educaționale a primarului, când ei de fapt puțin îi păsa de chestia asta. Mama: trecând la o dietă
macrobiotică după ce tata a hotărât să-și petreacă weekendurile transformând partea sudică a terasei într-o seră, când ea ar fi voit să
meargă în drumeții de o zi și în vacante cu familia. Mama: nemaiplecând în turneu în momentul de față, cu ultimul ei spectacol, pentru că tata nu s-a putut duce cu ea.
Mama: mereu „exprimându-și furia”, dar fără să obțină vreodată ceea ce-și dorește.
Face o mie de lucruri mărunte, pe care speră că el le va aprecia – taie articole din ziar, îi pune câte o vază cu flori pe birou, lasă bilețele de fiecare dată când iese în oraș –, dar el nu le vede cu adevărat decât atunci când îi atrage ea atenția. Iar ea nu se oprește niciodată din a le face, și nici din a se enerva că el n-o apreciază destul.
Analiza totul-e-legat-de-mama-ta a fost corectă – dar și foarte
enervantă. Urăsc ca doctorița Z să aibă dreptate, mai ales când zice despre mine că sunt un clișeu: Ruby Oliver, cea care urmează tiparele mamei sale. Totuși, am decis să-l întreb pe Shiv Neel ce s-a întâmplat anul trecut. După ce i-am spus doctoriței Z toată povestea, numai la asta m-am gândit: cum am flirtat săptămâni întregi, în timpul repetițiilor pentru piesa de teatru, cum și-a pus brațul în jurul umerilor mei la una dintre întâlniri, cum ne-am sărutat în clasa goală, cât de frumoși erau ochii lui, cât de bine m-am simțit ca iubită a lui, chiar dacă asta a durat doar o după-amiază.
Apoi... cum a dispărut de lângă mine.
Shiv e popular. Ştiam că n-aveam să dau vreodată de el singur la sala de mese sau pe peluză. E întotdeauna însoțit de iubitoarea Ariel sau de niște jucători gălăgioși de rugby. Dar face parte și din comitetul celor de clasa a zecea – care e un fel de variantă Tate a mesei rotunde, cu șefi de clasă și trezorieri –, iar asta însemna că stă până târziu în fiecare miercuri.Am chiulit de la antrenamentul la lacrosse și am stat să-l aștept după ore, până s-a terminat întrunirea comitetului. Mi-am făcut de lucru cu o carte, lângă ușa clasei unde avea loc ședința. Palmele îmi erau lac de transpirație, eram extrem de agitată, dar am tras aer adânc în piept, evitând astfel un nou atac de panică. În cele din urmă, a ieșit. M-am ridicat în picioare.
— Hei, Shiv, ai un minut?
— Bănuiesc că da, a spus el. Care-i treaba?
— Păi, probabil știi deja că Jackson m-a părăsit.
— Îhî.
— Şi... ăăă... eu... putem să mergem undeva?
Doi membri ai comitetului, cu un aer intelectual, stăteau chiar lângă
noi, pe hol.
