— Nu mai e așa, i-am zis eu. În caz că a fost vreodată...
— Visezi, mi-a zis Hutch.
Apoi, de parcă ar fi cântat:
— Dream on!
— Dream on!106 a țipat atunci tata, cu o voce subțire, într-un stupid falset rock'n'roll.
Hutch i s-a alăturat și amândoi au continuat să guițe „Dream on” ca niște purcei înțepeniți într-un tufiș, până când au țipat, în același timp,
„Dream-a make-a dream come true!”107. Apoi s-au oprit pentru un mic duet de chitare invizibile.
Cu această dovadă în plus (1) a tendințelor dubioase ale lui Hutch de a face referințe la piese heavy metal antice, pe care nimeni nu le mai știe, și (2) a faptului că tatăl meu chiar le știe și-i plac, și (3) a unei totale lipse de demnitate de ambele părți, momentul a luat sfârșit. Hutch n-avea să-mi mai facă vreo altă mărturisire. Tata a apăsat pe butonul play al vechiului casetofon, iar întregul doc cu case plutitoare a fost bombardat de metal 105 Un dulap plin de metale. Ha ha ha.
106 Dream on (l-am întrebat pe tata) e un cântec al celor de la Aerosmith, de pe vremea când nu aveau niciun rid.
107 Aşa suna.
retro.
Chiar să fi fost Jackson genul de tip care să umple dulapul cuiva cu bile de rulmenți? Sau care să stea acolo, fără să scoată o vorbă, în timp ce prietenii lui umileau pe cineva? Chiar să fi scris el „Gluma e de mult expirată. Fraiere” pe bilețelul ăla? Nu părea o chestie pe care să fi inventat-o Hutch.
Dar nu părea să fie nici tipul pe care-l cunoșteam eu.
Poate că Jackson a făcut lucrurile astea, dar nu se mai purta așa în prezent. Cu toții creștem și regretăm chestiile răutăcioase pe care le-am făcut în școala generală.
Sau poate că nu l-am cunoscut niciodată atât de bine cum credeam eu.
Mi-am luat bicicleta, am mers până la cel mai apropiat magazin (la zece străzi distanță) și am luat două legături mari de busuioc, niște paste, nuci și un triunghi de parmezan. Apoi am fiert pastele și am făcut sosul pesto cu blenderul, înainte să apuce mama sa se întoarcă și să-mi spună
că nu era o mâncare demnă de dieta macrobiotică.
A doua zi dimineața, în Jeep, am întrebat-o pe Meghan dacă vrea să
mergem împreună la un film. M-am simțit de parcă o invitam la o întâlnire. La Variety era un festival al filmelor lui Woody Allen.
— Pot să-l aduc și pe Bick? a întrebat ea, claxonând un idiot cu un SUV.
— Nu. Mă gândesc să fie o chestie între fete.
Nu voiam să fiu a cincea roată de la căruță, cu Meghan și iubitul ei.
— Teoretic, sâmbăta asta ar trebui să merg cu el la Steve acasă, să
jucăm biliard.
— Aha.
— Dar nu vreau să merg. Tipii ăia beau bere nonstop și nimeni nu vorbește cu mine, a spus ea, după care s-a întors spre fereastra drive thru- ului . Două Vanilia Cappucino! Grande!
Apoi s-a întors spre mine:
— Nu e prea distractiv. De fapt, de obicei, ies de una singură pe verandă.
— Atunci renunță la planurile astea.
Câteva clipe, n-a spus nimic. Am plătit pentru cele două cappucino și am intrat din nou în trafic.
— Da. OK. Pot să mă văd cu el vineri.
— Rămâne așa, atunci?
— Îhî.
S-ar putea să devenim prietene.
14. Noel (dar a fost doar un zvon) Mama a hotărât să plece în turneu, cu one-woman show-ul ei.108
Producătorul a spus că putea vinde toate biletele, chiar dacă festivalul din Seattle cu spectacole de acest gen se terminase în luna octombrie a anului trecut, așa că Elaine Oliver: Întoarce-te și țipă! avea să facă
înconjurul țării, începând cu sfârșitul lunii următoare. (Iunie.) Lui taică-miu nu-i convenea, dar mama i-a spus:
— Kevin, trebuie să-i dau publicului ceea ce-și dorește, în plus, putem folosi banii ca să plecăm într-o vacanță, în august.
— Nu poți s-o lași aici pe Roo.
— Eh, e fată mare.
