— Mi-a scris ceva de genul ăsta într-un e-mail. Dar Norei îi e dor de tine. Ştiu sigur că-i e.
— Mă îndoiesc.
— N-a zis nimic în mod explicit, a recunoscut Gideon. Doar că stă
foarte mult pe acasă și pierde vremea. Se mai prostește cu aparatul foto și joacă singură baschet, la coșul din fața casei. Kim și Cricket sunt îndrăgostite până peste cap, știi? Ies tot timpul cu prietenii lor.
— Da, știu.
Nu mă gândisem niciodată la ce făcea Nora cât timp noi, celelalte, ieșeam cu iubiții.
— Ar trebui s-o suni.
— Poate.
Am ridicat din umeri. O vreme, s-a lăsat tăcerea. Am început să mă joc cu fermoarul de la geanta de școală.
— Am fost în Big Sur luna trecută, a spus Gideon în cele din urmă. Ştii unde e? Mai jos de San Francisco, de-a lungul coastei. Au niște izvoare termale pe-acolo, unde apa iese bolborosind din subterane, și intri în ea fără haine; bărbații și femeile stau laolaltă și lenevesc, dezbrăcați, cu aburul ridicându-se în jurul lor.109 Eu m-am apucat acolo de surf.
— Mișto.
— Ai nevoie de un costum de scafandru, fiindcă locul e destul de 109 Următoarele secvenţe ale conversaţiei nu sunt notate cu acurateţe. Nu mai eram atentă, fiind prea ocupată să mi-l imaginez pe Gideon dezbrăcat la izvoarele termale şi înconjurat de aburi.
nordic și-i frig. Dar m-am antrenat, iar acum pot să stau în picioare pe placă și să prind un val chiar al naibii de bine, dacă pot să zic așa.
— Uau!
— Ţi-ar plăcea. Ești înotătoare, nu?
— Da.
— Deci te-ai pricepe la chestia asta. Ai forță în partea de sus a corpului.
Apoi m-am dus cu mașina până la San Francisco, a continuat el. Şi am văzut niște trupe destul de șmechere. Ai fost pe-acolo?
— Nu.
— E grozav. Pe străzi umblă cei mai sălbatici oameni. Bărbați travestiți.
Într-o seară am fost cu chitara la o cafenea și am cântat în deschidere. Nu mi-a prea ieșit, dar m-am dus în fața oamenilor și chiar am cântat, îți vine să crezi?
— Bravo ție, vedetă rock ce ești!
— Eh, a continuat el râzând. M-am simțit ca un bufon. Dar n-o să-i mai văd pe oamenii ăia niciodată, deci cui naiba îi pasă?
— Așa-i.
Era exact opusul a ceea ce ar fi făcut Tommy Hazard – să se ducă și să
cânte prost în fața unei mulțimi –, dar, într-un fel, chestia asta m-a făcut să-mi placă și mai mult de Gideon.
— N-aș fi făcut niciodată ceva de genul ăsta la Tate. Cât am fost aici, toată viața mea însemna sporturi, petreceri și bârfele din sala de mese.
Universul Tate.
— Mda.
Ştiam totul despre universul Tate.
— Vorbesc serios, a spus Gideon. Mâncare chinezească așa cum n-ai mai mâncat în viața ta. Arhitectură. Peisaje. Înainte să ajung în vest, am trecut prin deșertul din Arizona. Am văzut Marile Lacuri. Am făcut o drumeție pe un traseu din Munții Apalași.
Domnul Wallace a întredeschis ușa și a scos capul pe hol.
— Van Deusen! a țipat el, cu fața luminându-i-se. Încă te acomodezi pe-acolo, așa-i?
Apoi l-a invitat pe Gideon înăuntru.
Deja întârziasem la următorul curs pe care-l aveam, dar nu m-am grăbit deloc spre clasă. Mă gândeam în continuare la Gideon – dezbrăcat, la izvoarele termale.
Şi la San Francisco.
Oamenii, de obicei, nu sunt buni la scuze. Nici măcar tata nu e – așa cum se vede din toată vorbăria lui despre iertare. El nu-și cere scuze. El o ia pe mama în brațe, pe la spate, și o sărută pe gât.
— Kevin, încă sunt supărată pe tine, se plânge ea.
— Ah, dar ce frumos miroși, îi șoptește el.
— Kevin!
