— Haide, mie poți să-mi spui.
— Vorbesc serios, omule. N-am pus mâna pe ea.
— Are țâțe mișto, totuși. Nu-i așa?116
— Clar.
116 Voiam să-l omor. Cum să-i spună altui tip că mi-a pipăit sânii? Ce chestie libidinoasă şi scârboasă! Acum însă nu mai cred că e ceva foarte diferit faţă de ce le-am spus eu prietenelor mele despre Shiv şi Jackson, sau faţă de ce ştiu despre Kaleb, Finn şi Pete.
— Crezi că era vorba de Billy Krespin, atunci? a întrebat Cabbie.
— S-ar putea. De ce nu-l întrebi?
Asta a fost tot. Restul îl știți.
Partea bună a acestui episod cu Cabbie a fost că mi-am dat seama că
mi-ar putea plăcea să fiu atinsă și de altcineva în afară de Jackson. Vreau să spun că pipăiala e o chestie destul de intimă, iar înainte să ies cu Cabbie credeam că nu voi mai avea chef să fac așa ceva cu nimeni, niciodată.
A fost plăcut, nu pot să mint.
Poate că n-o să rămân cu inima frântă până la sfârșitul vieții.
Eu și doctorița Z am epuizat lista. Acum pur și simplu stăm de vorbă.
Mi-a mai dat ceva de lucru pentru acasă – să fac un desen cu familia mea
–, așa că am confecționat o dioramă cu casa noastră plutitoare, folosind o cutie veche de pantofi. A ieșit destul de ca lumea. Am decupat o siluetă
mică a mamei care făcea cu mâna și una a tatei care îmbrățișa o tufă de bujori și una care mă reprezenta pe mine, purtând ciorapi de plasă.
Am început din nou să-mi port ciorapii de plasă.
Doctorița Z zice că aceștia sunt o formă sănătoasă de exprimare a sexualității mele.
Mie pur și simplu mi se pare că arată bine.
În afară de asta, îi povestesc despre viața mea. N-am mai avut atacuri de panică, deși uneori mi se întețesc bătăile inimii și mai fac câte o pauză, ca să mă concentrez pe respirație.
— Acum pot să primesc o adeverință de om sănătos sau ceva? am întrebat-o eu.
— Tu ce crezi?
Doamne! Chiar că mă înnebunește cu genul ăsta de întrebări!
— Ăăă... nu știu.
— Tu ai vrea ceva de genul ăsta?
Am oftat.
— Nu vreau să fiu bolnavă psihic pentru totdeauna.
— Adică ai vrea să nu mai vii la ședințe, Ruby?
— Ăăă...
— Nu trebuie să întrerupi, dacă nu vrei. Poți să vii aici cât vrei tu.
— Nu vă plictisiți să-mi ascultați problemele?
— Nu.
— Probabil că aveți o grămadă de anorexici și dependenți de sex, care sunt mult mai interesanți.
— Nu e treaba ta să mă distrezi pe mine, Ruby.
Destul de corect. De-asta sunt psihologii diferiți de prieteni. Nu trebuie să-i faci să te placă.
Așa că am continuat să mă duc la ea.
Şi bănuiesc că mi-a plăcut.
Şcoala s-a terminat. Jackson e în continuare cu Kim. Nu pare să-și fi dat seama că mă iubește. De fapt, pare să fi uitat tot ce s-a întâmplat între noi.
În afară de faptul că mă saluta pe holuri când era absolut necesar, nici el, nici ea n-au mai vorbit cu mine până la sfârșitul anului școlar – iar în tot acest timp, până în ziua examenelor finale, radarul pentru Beth & Ann & Courtney & Heidi & Kim mi-a funcționat continuu, oricât de prostească
ar fi chestia asta. Pe holuri încă se mai vorbea în șoaptă despre mine, dar nimeni nu a mai scris nimic pe peretele băii. Mi-am ținut privirea în pământ. Am stat cu Noel la cursul opțional de desen, iar la prânz, cu Meghan. La un moment dat, după un meci, am mers la o înghețată cu mai multe fete din echipa de lacrosse. În B&O n-am mai pus niciodată
