M-am gândit că n-aveam să-l văd până după-amiază, la cursul de pictură – și habar n-aveam ce urma să-i spun când îl voi vedea sau dacă
ar fi trebuit să-mi pun șevaletul lângă al lui sau ce să fac în general. Dar am ajuns să stau în spatele lui, la coadă, când venise vremea prânzului111, iar el negocia cu doamna din spatele tejghelei, dându-i argumente pentru a-i pune puțin felia de pizza la microunde (ea susținea că încă era destul de caldă; el spunea că era rece); abia dacă mi-a aruncat o privire, că eu m-am și răsucit pe călcâie și am dat să fug afară din sala de mese – însă el s-a întins după mine, m-a prins de mână și m-a strâns de ea, și așa mi-a ținut-o cât a mai durat monologul său despre diferența de textură dintre mozzarella caldă și cea rece, sub privirile ucigătoare ale femeii care servea.
A pierdut până la urmă confruntarea, mi-a dat drumul la mână (după
ce m-a mai strâns o dată), și-a luat felia rece de pizza și s-a dus în capătul celălalt al sălii de mese, ca să se așeze lângă niște boboace pe care nu le mai văzusem pana atunci.
Șimteam că plutesc.
111 Mă dădusem la fund, în general. Fără ciorapi de plasă. Fără haine îndrăzneţe. La prânz stăteam cu Meghan şi cu cei de-a douăsprezecea. Majoritatea mă ignorau, cu excepţia lui Bick, care era destul de ok. Dar, în mod cert, eram în continuare o leproasă. Mă salutam acum cu Hutch pe holuri, iar fetele din echipa de lacrosse se purtau absolut decent — de exemplu, dacă aveam vreo întrebare despre ceva legat de şcoală sau antrenamente sau lucruri de genul ăsta —, dar asta era tot.
15. Cabbie (dar nu m-am decis încă) Acum mi se pare ciudat că l-am trecut pe Cabbie pe lista iubiților, deși e adevărat că am ieșit cu el la o întâlnire în adevăratul sens al cuvântului și că a avut loc și un contact fizic, la un nivel ciudat de avansat.
Deja l-am cam uitat. Cu siguranță nu mă mai simt indecisă în privința lui. Shep Cabot a ieșit din discuție, adio, kaput – iar titlul acestui paragraf ar trebui să fie mai degrabă „Cabbie (dar a fost doar o pipăială)”.
Cabbie e boboc. Joacă rugby și arată destul de drăguț, dar e solid. Nu-i genul meu. Prea masiv. Prea masculin. M-a prins din urmă când plecam de la un meci de lacrosse, după balul de primăvară, și m-a invitat la un film. Din senin. Fix înaintea primei mele programări la doctorița Z.
Bănuiala mea e că a auzit că sunt ușuratică112 – mulțumită discursului bine structurat, împotriva folosirii cuvântului „curvă”, ținut de domnul Wallace la ora de istorie politică – și s-a gândit că ar putea să se distreze puțin dacă-mi plătește un bilet la film.113
Nu mi-a păsat prea mult de ce m-a invitat.
Nu voiam să stau acasă vineri seara.
Voiam ca Jackson să mă vadă cu altcineva – așa cum s-a întâmplat cu Angelo – și să fie gelos, să mă dorească înapoi.
Voiam să nu-mi pese dacă Jackson mă dorea înapoi sau nu, pentru că
aveam un alt tip, mai tare, mai popular și care juca rugby.
Iar din momentul în care nu mi-ar mai fi păsat și aș fi avut treabă cu tipul ăsta nou, Jackson brusc m-ar fi iubit – nu-i așa?
Iar atunci ar fi putut să-mi pese din nou și am fi trăit fericiți până la adânci bătrâneți.114
Am acceptat, iar Cabbie m-a luat vineri seara, pe la opt, cu un BMW. A trecut rapid pe la mine pe-acasă, a dat mâna cu tata și i s-a adresat cu
„domnule”. Am mers cu mașina până în zona universităților, unde sunt câteva cinematografe, și a parcat într-o parcare scumpă.
— Nu pot să las puiul ăsta pe stradă, a spus Cabbie chicotind, în timp 112 Doctoriţa Z: „E imposibil ca el să te fi plăcut ca persoană şi să fi vrut pur şi simplu să meargă la film cu tine?"
Eu: „Da.”
113 Şi a avut dreptate! Ah!
114 O adevărată idioţenie, ştiu.
ce bloca ușile.
Am mers prin aerul răcoros, străbătând câteva străzi și vorbind despre lacrosse și rugby.
— Marți jucăm cu echipa din Sullivan, a spus Cabbie. Ar trebui să vii la meci.
— Mi-ar plăcea.
— Antrenorul e foarte dur. Ne pune să alergăm câte cinci kilometri înainte de antrenament.
— Şi noi alergăm vreo trei, la lacrosse.
— Serios? Voi, fetele?
— Serios.
— O să-ncep să joc și eu din sezonul ăsta, mi se pare destul de tare.
— Marfă.
Am intrat în cinematograf. El a cumpărat biletele, eu am plătit pentru popcorn și suc. Era un film de acțiune, cu efecte speciale – nu genul meu, dar a fost în regulă.
Cam după primul sfert din film, Cabbie și-a pus brațul drept în jurul umerilor mei, iar peste câteva secunde și l-a coborât ușor și mi-a pipăit un sân. Nu ne ținuserăm de mână, nu ne sărutaserăm, nu nimic. Abia dacă purtaserăm o conversație în seara aia – iar el a trecut direct la pipăit, de parcă ar fi fost cel mai firesc lucru din lume.
Eram șocată. Am stat nemișcată și l-am lăsat să mă pipăie.
Era destul de plăcut.
El se uita în continuare la film, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, dar din când în când își mișca degetele, apucându-mă absent de sân.
Trebuia să-mi schimb poziția ca să-i ajungă mâna la nivelul umărului meu? Sau să-i dau mâna deoparte și să-i spun că nu putea să umble cu ea așa, de colo-colo, pe unde voia? Sau să-i mut ușurel mâna la el în poală?
Sau să mă ridic și să mă duc la baie, sperând că la întoarcere o să înceteze cu pipăielile? Sau să fac o criză de nervi, prefăcându-mă indignată?
