— E o adolescentă. Are nevoie ca mama ei să-i fie prin preajmă.
— Tată, sunt chiar lângă tine.
— O să-ți fie dor de mine, Roo? a întrebat mama.
— O să-i fie! a spus tata, aproape țipând. Chiar dacă n-o să recunoască.
— Nu chiar atât de mult, am spus eu. Ar trebui să te duci.
— Poate să vină cu mine, Kevin. După examenele de sfârșit de an.
În niciun caz n-aveam de gând să-mi petrec toată vara urmărind Întoarce-te și țipă! în fiecare seară și mutându-mă dintr-o camera de hotel într-alta.
— Ce? O să-i facă bine. În afară de tabăra aia de vară, n-a fost niciodată
plecată undeva, a continuat mama. O să fie amuzant. În iulie mă duc la San Francisco.
— Elaine!
— Kevin!
— Elaine! N-am mai avut discuția asta o dată? a întrebat tata cu un oftat. Am hotărât că n-o să pleci în turneu decât dacă pot să vin cu tine, iar Roo poate să rămână la bunica Suzette.
(Bunica Suzette, mama tatălui meu, locuiește în apropiere. Dar avea programată o operație la picior, așa că nu puteam să stau cu ea.)
— M-am răzgândit, a izbucnit mama. Refuz să rămân aici și să mă uit la sera ta în fiecare weekend, când bărbații gay din toată țara urlă că vor să-mi vadă spectacolul. În San Francisco au până și tricouri inscripționate 108 Partea despre Noel este la sfârşitul capitolului; pentru început trebuie să povestesc alte chestii, mai importante.
cu „Elaine Oliver”; mi-au trimis niște fani o fotografie.
— Asta s-a întâmplat acum trei ani.
— Şi de-asta e momentul să mă întorc.
— Tată, i-am șoptit eu destul de tare ca să să audă și mama. Cât o să fie plecată, o să putem mânca tot ce vrem noi.
— Două luni înseamnă mult timp, a spus el. Lasă-mă să mă mai gândesc.
— E deja hotărât, a izbucnit mama. Ricki a rezervat deja locațiile.
Tata a ieșit ca din pușcă și și-a petrecut tot restul serii bocănind cu ciocanul prin seră.
N-aveam nici cel mai mic interes să mă duc cu maică-mea în turneu.
Niciunul. Zero. După cum vedeam eu lucrurile, ar fi fost o pierdere de vreme; ea m-ar fi frecat tot timpul la melodie, mi-ar fi dat să mănânc tofu, mi-ar fi cerut să creez o legătură cu ea și nu m-ar fi ascultat nici măcar o secundă. În fiecare seară ar fi trebuit să-i văd spectacolul, iar managerii teatrelor m-ar fi ciupit de obraji, zicându-mi: „O, Ruby! Ştiu totul despre tine. Parcă ieri interpreta mama ta partea aia despre prima ta menstruație!” Ne-am fi închis apoi în camera de hotel și ne-am fi uitat la televizor, când am fi putut să stăm pe pontonul nostru de acasă și să ne bucurăm de vremea caldă. Mi s-ar fi făcut dor să înot în lac și să merg cu bicicleta prin oraș, plus că Meghan pomenise ceva despre o plimbare cu barca cu motor a familiei ei. Aș fi ratat cursul de pictură la care mă
înscrisesem. Aș fi ratat până și momentul în care grădina tatei s-ar fi umplut de flori, iar bondarii ne-ar fi luat cu asalt casa plutitoare, ca în fiecare vară.
Apoi însă, într-o după-amiază, când ieșeam din biroul domnului Wallace, unde fusesem ca să discutăm despre nota pe care o luasem la examenul final de istorie politică, am auzit o voce pe care o cunoșteam:
— Ruby Oliver! A trecut ceva!
Era Gideon Van Deusen. El și încântătoarele lui sprâncene stufoase.
Proaspăt întors de la un maraton.
Purta un tricou cu semnul păcii și o curea cu mărgele. Plus ochelari de soare. Avea părul mai lung ca ultima dată când îl văzusem. S-a așezat lângă mine pe bancă.
— Ce cauți aici? l-am întrebat.
— Cum adică, fără „Îmi pare bine că te vad, Gideon”? Fără „Cum o
mai duci, Gideon”? Doar „Ce cauți aici”? Asta nu-mi sună a salut.
— Ah. Âăa... Scuze, eu...
Cum am putut să fiu așa o ticăloasă?
— Glumesc, Ruby, a spus el râzând. Mai am nevoie de o recomandare pentru Evergreen, de la domnul Wallace. E un curs de istorie pentru avansați la care vreau să mă înscriu și mi-au zis că-mi mai trebuie una.
— Când te-ai întors?
— Săptămâna trecută. Nu ți-a spus Nora?
Mi-am pironit privirea în podea.
— Sau sunteți încă la cuțite? a întrebat Gideon cu un zâmbet în colțul gurii.
— Eu versus tot restul lumii, da.
