Budinsky îşi reveni din spaima lui, dar lăsă să se vadă
o surprindere de altă natură:
— Dumneavoastră n-aţi observat că asta era şi dorinţa mea?
După ţîrîitul acela îndelung n-aş fi înţeles aşa ceva!
Aproape că mi-era ruşine. Am preferat să tac.
Budinsky intră înăuntru, dar tot fără încredere în faţa unui Karlicek înarmat. De altfel, acesta se retrase, puse cheia la locul ei şi ne urmărea din încăperea din fund.
Şi aşa s-a întîmplat că Jaroslav Lenk primea o vizită
care, în alte condiţii, n-ar fi avut loc niciodată.
Budinsky, liniştit acum şi cu totul degajat, se uita în jurul lui aşa cum se uită un om aflat într-un loc necunoscut, se orientează şi îşi întipăreşte în minte anumite amănunte.
— Ciudată întîmplare! zise el. V-am sunat la telefon şi mi s-a spus că aţi plecat. O iau apoi pe o stradă
lăturalnică şi, la colţ, opreşte automobilul lui Rerich.
Rerich v-a văzut...
Eu continuam să tac. Rerich, directorul trezoreriei, era alt om care ştia dinainte despre transportul banilor la Bratislava.
— Da – explică Budinsky, cu un zîmbet pe care eu nu l-am imitat. I-am spus că am vrut să vorbesc cu dumneavoastră, dar că nu v-am găsit. El a fost plecat din Praga cîteva zile. N-a ştiut ce s-a întîmplat...
Într-adevăr, cel mai bun lucru era să-l las să
vorbească. Nu se încurca de loc.
— V-a zărit cînd a luat-o în jos. Spunea că aţi trecut cu încă un domn spre casa situată exact în faţa restaurantului. Maşina lui se afla la o depărtare de cîţiva zeci de metri în urma dumneavoastră. Aţi dispărut în casă înainte de a vă ajunge. Lui i-a fost mai uşor să vă
recunoască pe dumneavoastră, care eraţi pe trotuar, decît dumneavoastră pe el, la volan. E clar că nu l-aţi văzut. Ei! Şi avînd drum prin părţile astea... m-am oprit o clipă în faţa casei, apoi am intrat înăuntru şi am constatat că aici locuieşte sublocotenentul Lenk.
N-am lăsat să se înţeleagă în ce măsură sînt satisfăcut de această explicaţie.
— Despre ce doreaţi să vorbiţi atît de urgent cu mine?
l-am întrebat.
— Vă spun numaidecît. Budinsky era un domn îmbrăcat corect, cu grijă, pus la punct. Se purta binevoitor şi prietenos. Dar, în primul rînd, sînt obligat să vă expun toate circumstanţele... – continuă el. Am impresia că Lenk e oarecum bănuit... vă rog, nu vă daţi osteneala să confirmaţi sau să infirmaţi, acesta este numai unul din motivele care m-au determinat să
acţionez astfel. De fapt, eu am apreciat faptul după
interesul pe care l-aţi manifestat în legătură cu comportarea lui la bancă. Pe scurt, am intuit cu uşurinţă că vreţi să-i cercetaţi apartamentul...
— Continuaţi – l-am îndemnat.
— Am acasă un băieţel. I-am cumpărat o jucărie... un telegraf pentru copii... şi pentru asta are nevoie de un partener, iar acela sînt eu. Aşa că am un alfabet Morse în miniatură. Dumneavoastră nu mi-aţi deschis cînd am sunat. M-am gîndit că poate aţi plecat sau că nu doriţi ca cineva să ştie de vizita dumneavoastră. Ar fi interesant de ştiut ce-aţi gîndit cînd...
— Asta n-are importanţă — am rostit şi nici de astă
dată nu i-am imitat surîsul.
— Iertaţi-mă — se scuză el. Dacă consideraţi că n-am procedat bine, certaţi-mă, vă voi asculta pocăit. Intenţia mea a fost bună. Acest lucru, după părerea mea, se cerea grabnic rezolvat. Scoase din buzunarul de la piept portmoneul şi pescui din el o bancnotă de o mie de coroane. Este seria C-L — zise el şi mi-o întinse.
Am luat-o şi am cercetat-o. Era într-adevăr seria C-L.
Colţul de jos din dreapta era uşor îngălbenit: se vedea bine că bancnota fusese pîrlită. Altminteri, n-am observat nici o altă deteriorare.
— Iată, aşadar – zise Budinsky – că ceva tot a ajuns în circulaţie.
Am răspuns:
— În circulaţie pot fi numai banii ajunşi în mîna necinstită a unora care i-au găsit, şi astea sînt cazuri izolate. Practic vorbind, n-are nici o importanţă.
— Bancnota asta a circulat – replică el.
— Nu mult – zic eu – e absolut nouă.
— Cu toate astea a cumpărat de cîteva ori mărfuri de valoare şi, în cele din urmă, noi trebuie s-o anulăm.
Am ridicat din umeri:
— De unde o aveţi?
Karlicek se uita la bancnotă cu un viu interes.
