Budinsky nu-l cunoştea pe Karlicek. N-am considerat nimerit să i-I prezint. Karlicek putea lăsa impresia unei persoane oficiale importante.
— Această bancnotă – vorbi Budinsky, uitîndu-se scurt la Karlicek, care nu-l băga de loc în seamă –
această bancnotă a fost predată împreună cu ceilalţi bani încasaţi de responsabila unui magazin de bijuterii.
E vînzarea din ziua aceea. În aceşti bani au fost două
hîrtii de cîte o mie. A doua e în ordine. Eu, personal, am interogat-o pe responsabilă. Din păcate, e o femeie îngrozitor de zăpăcită. N-am scos de la ea nimic concludent.
— Adică ce?
— Nu-şi aminteşte de la cine a încasat bancnota.
Prima oară spunea că i se pare că i-a dat-o o clientă care a cumpărat un colier de chihlimbar, a doua oară că i-a dat-o o femeie căreia i-a vîndut nişte clipsuri pentru urechi. Habar n-are să le descrie pe cele două femei, o confundă pe una cu cealaltă şi nu ştie precis decît că
amîndouă erau tinere şi grozav de elegante.
Am spus:
— O s-o întrebăm şi noi cum era cu eleganţa asta.
Dar, mă rog, cum de-aţi fost atît de precaut să luaţi bancnota cu dumneavoastră?
— Fiindcă pornisem spre dumneavoastră. Dacă n-ar fi intervenit această întîmplare, aş fi lăsat-o la servici pentru dumneavoastră. Apoi a vorbit despre unele complicaţii neplăcute în cazul cînd ar fi urmat calea strict oficială. Sînt aici nişte chichiţe – zise el. De fapt, banca nu are voie să primească seria C-L. Pe de altă
parte, opinia publică nu-i informată. Ţinînd seama de preponderenţa comerţului socialist, contăm pe faptul că
prin circulaţie obişnuită fiecare bancnotă va intra într-o instituţie financiară, numai că mai sînt şi bani tezaurizaţi, ascunşi acasă pe la oameni. Alţii circulă
cumva particular, în tranzacţii ilegale, în negoţul la negru şi aşa mai departe. Acolo pierdem urmele seriei C-L. Cantitatatea de bani tezaurizaţi, se poate spune, creşte cu regularitate. Acest lucru face ca nouă să ne lipsească bani în circulaţie şi să fim obligaţi să-i înlocuim. Cînd vor fi depăşite limitele permise, va fi necesar să trecem la o acţiune serioasă pentru însănătoşirea situaţiei financiare.
— Prin urmare, cunoaşteţi problema foarte bine – am zis eu – ţineţi cont şi de tezaurizare, şi de comerţul la negru. E bine să te pricepi la aceste lucruri. Dar să
zicem că intervin unele elemente exterioare. Că s-ar găsi în circulaţie douăzeci de milioane mai mult şi că
instituţiile financiare n-ar fi prins nici o bancnotă C-L, fiindcă toate ar fi tezaurizate. S-ar putea observa în circulaţia banilor o deviere de la norme?
— Bineînţeles. Pentru asta nici n-ar fi nevoie de o sumă atît de mare. Ar fi de ajuns un milion sau două.
Seria C-L tezaurizată ar scoate din tezaurizare şi ar pune în circulaţie bancnote valabile.
— Dar, deocamdată, un astfel de lucru nu s-a întîmplat încă.
— Nu. Dar nici nouă nu ne-ar scăpa majoritatea exemplarelor. După ce bancnota aceasta nu vă va mai fi
de folos, vă rog frumos să mi-o înapoiaţi şi, în înţelegere cu ministerul, o să punem noi cumva ordine în treburi.
Cu o expresie foarte firească, Karlicek strecură
bancnota în portmoneul său, unde avea loc berechet.
— Ce i-aţi spus responsabilei magazinului de bijuterii?
am întrebat eu.
— La început ea a crezut că bancnota e falsă –
răspunse Budinsky. I-am spus că, după numere, e doar furată.
Datele referitoare la responsabila cu pricina Budinsky le ştia pe dinafară.
— Deocamdată, asta e tot – adăugă. Nu vreau să vă
mai reţin. Se înţelege că n-am să spun nimănui că am fost aici.
— Nu insist să tăceţi – am răspuns.
L-am însoţit pînă la uşă. Pe sală nu era nimeni, aşa încît a putut să plece neobservat.
M-am întors la Karlicek.
— Vedeţi? zise Karlicek cu seriozitate. Se mai găseşte cîte ceva. Uneori două piuliţe, alteori un om sau doi.
Budinsky şi Rerich se învîrtesc în jurul casei, asta-i sigur.
Am spus doar atît:
— Să căutăm mai departe, Karlicek.
