îndoială că vizitatorul de la spital putea fi unul dintre cei doi turişti. Descrierea amintea puţin de turistul cel brunet.
La locuinţa Helenei Dvorska am ajuns mai tîrziu decît presupuneam. Era un bloc mai nou, finisat cu plăcuţe albe de porţelan, mîndrindu-se între vecinii lui mai vîrstnici. M-am urcat cu ascensorul la etajul trei. Am intrat într-un culoar strîmt unde se înşirau o mulţime de uşi, toate la fel, cu un singur canat, aşa că îţi trebuia o adevărată artă să nimereşti singur apartamentul şi să
nu intri din greşeală altundeva. Se înserase, pe culoar nu era lumină şi a trecut un timp pînă să găsesc comutatorul de pe scări. Am citit vreo cinci cărţi de vizită pînă sa dau de cea care-mi trebuia.
Helena Dvorska mi-a deschis aproape imediat.
Probabil că îl aştepta oarecum nerăbdătoare pe Karlicek.
în lumina ce ardea deasupra, la intrare, şi care mă
lumina direct pe mine, m-a recunoscut de îndată şi, cu o uşoară surprindere, a ridicat din sprîncene.
— Am venit în locul informatorului dumneavoastră
permanent – am precizat salutînd-o politicos.
M-a poftit înăuntru.
La stînga, o bucătărioară mică; în faţa uşii, intrarea într-o garsonieră luminată gălbui sau mai degrabă spre maron. În comparaţie cu lumina puternică din antreu, dincolo domnea una surprinzător de discretă. Am intrat acolo ca într-o mică peşteră din basme.
Mobila filigranată, cu picioare subţiri şi oblice, din ulm de culoare deschisă, stil modern, economic şi practic dispusă, era, după cum am aflat mai tîrziu, opera lui Dvorsky, tatăl Helenei, tîmplar de meserie, care, zice-se, şi-a bătut mult capul pînă să se apuce de această mobilă schiţată de fiica lui. Helena Dvorska, cu gustul ei, o luase înainte timpului. Dar lumina maronie a becului, filtrată prin hîrtia de pergament, mi se părea oarecum tristă pentru o persoană care locuieşte singură.
— Luaţi loc, vă rog – îmi zise.
Ţinea grozav de mult să se vadă că nu eram la mine la birou, ci acasă la ea. De altfel, în comportarea mea se putea observa acelaşi lucru.
— Pot să vă ofer un ceai? întrebă ea.
Am refuzat mulţumindu-i. Se gîndea probabil la ceaiul acela special, slab. De aici am tras concluzia că isteţul meu de Karlicek se simţea aici aproape ca acasă;
— Logodnicul dumneavoastră este din ce în ce mai bine – am spus, ceea ce era adevărat.
Helena Dvorska mi-a mulţumit. Era într-adevăr frumoasă, mai ales în acest interior. Pesemne Karlicek îşi debita rapid informaţiile de la spital, în schimb studia îndelung chipul al cărui mister refuza să şi-l explice singur. Speram însă că nu va uita de legătura acestei femei cu Jaroslav Lenk şi că se va opri la timp cu studiul lui primejdios.
— Încă n-a venit vremea să vă vizitaţi logodnicul – i-am spus. Îl veţi putea vedea cînd va fi şi el în stare să vă
primească fără eforturi. Nici pe dumneavoastră nu v-ar bucura să-l vedeţi astfel. Stă într-un aparat care îi sprijină bărbia ca într-o lingură lată, e tuns şi cu capul bandajat, iar faţa, îi e palidă-verzuie. Poate că nici nu laţi recunoaşte. Se însănătoşeşte, dar, desigur, foarte încet.
A ascultat liniştită, cu o expresie gravă şi îngîndurată.
— Am venit ca să vă mai întreb ceva – spun eu. Îl vizitaţi uneori pe logodnicul dumneavoastră la el acasă?
A ridicat privirea spre mine, arătîndu-se intenţionat surprinsă:
— Rareori mă duceam acolo. De ce întrebaţi?
— Aveţi cheia apartamentului?
— N-o am. N-am avut-o niciodată.
— Cînd aţi fost acolo ultima oară?
— E foarte mult de atunci. Nu-mi amintesc precis.
— În lipsa lui, acum, n-aţi trecut pe-acolo?
— Cum aş fi putut?
Era mereu calmă, dar oarecum mai atentă. Am tăcut o clipă. Din spusele ei reieşea că n-ar fi făcut curat în apartamentul lui Lenk.
Am continuat:
— Tovarăşul Lenk venea mai des la dumneavoastră, nu?
— Aproape zilnic – răspunse ea cu aceeaşi privire atentă.
— Ştiţi că are un carnet de economii.
— Desigur. Sînt economiile noastre comune.
— Economii pentru viitoarea căsnicie?
— Da. Vreo cincizeci de mii. Acolo sînt şi banii moşteniţi de la mama lui.
N-a priceput bine rostul întrebării mele, dar i l-am spus imediat.
— Domnişoară Dvorska, din carnetul acela au fost scoase patruzeci de mii de coroane. A fost cu ştiinţa dumneavoastră
