vadă trenul. Îşi ţinea capul niţel ridicat, însă acoperit cu o pălărie rotundă de culoare închisă.
Aceste amănunte corespundeau nu numai cu punctul unde secţia de criminalistică observase grînele culcate, ci şi cu descrierea omului istovit care înnoptase la hotelul din sat, cel puţin în ceea ce priveşte urmele tavăliturii prin grîne, evidente pe hainele şi pe pălăria lui rotundă şi de culoare verde-închis.
Dificultatea consta în faptul că fata fusese împuşcată
abia după trecerea trenului de kilometrul 286 şi nu înainte. Karlicek nu părea dezamăgit de rezultatele slabe ale teoriei, practic valorificate, cu privire la inhibiţia memoriei.
— Raportul încă nu-i complet – remarcă el. Trebuie să
mai sosească ceva.
— Bine-ar fi – am zis.
Apoi l-am întrebat dacă a dus cerceii înapoi la magazin.
Mi-a răspuns că nu i-a dus încă.
— În cazul ăsta să-i duci – l-am îndemnat eu. N-ai să
obţii nici un rezultat dacă responsabila e atît de zăpăcită, cum spui. Şi-apoi, bancnota putea să ajungă
acolo printr-a doua sau a treia mînă. Dacă a fost o încercare, cu siguranţă că cineva pîndea în vreun colţ
ascuns şi se uita să vadă ce se întîmplă. Acum ştie că
am apucat momeala.
Conform circularei, cel dovedit că foloseşte bancnote din seria C-L urma să fie identificat. În cazul de faţă însă
era vorba de încasările unei firme cunoscute.
Funcţionarul cu pricina de la bancă a acţionat fără
chibzuinţă cînd a dat alarma. Budinsky l-a acuzat, spunînd că în principiu banca nu are voie sa primească
nici o bancnotă fără valabilitate. Iar noi am fost siliţi să
facem o anchetă deschisă la magazinul de bijuterii.
Complexul investigaţiilor mi-a sporit nerăbdarea de a vorbi cu Jaroslav Lenk. Cei de la spital mi-au promis că
lucrul va fi posibil cam peste o săptămînă. Mi-au atras însă atenţia că la primul interogatoriu voi putea să pun doar întrebări la care pacientul ar putea să răspundă
fără să se enerveze şi fără mari eforturi cerebrale. În ceea ce priveşte vizita logodnicei lui, o interziceau tocmai din pricina acestor presupuse tulburări, cel puţin pentru şase săptămîni.
Daca Jaroslav Lenk ar fi fost victima vreunui complot, era imposibil ca pe drum să nu fi observat unele lucruri aparent mărunte care ar putea împinge cercetările cu un pas înainte.
Raportul prezentat de mine la minister n-a fost satisfăcător. Ba chiar a provocat nelinişte cînd am menţionat că, în contradicţie cu avizul expertizei, seria C-L n-a fost distrusă în întregime.
Ofiţerul Trepinsky, care fusese însărcinat cu chestionarea călătorilor din trenul 2316, aproape îşi terminase munca lui herculeană.
În primul rînd m-a anunţat că secretul internării lui Jaroslav Lenk la spital e ridicol (însă el, personal, nu rîdea). În oraşul unde fusese dus Lenk, după accident, şi de unde fusese apoi transportat cu avionul la Praga, o mulţime de oameni cunoşteau cele întîmplate. Lumea umbla avidă după tot felul de fleacuri, ca şi după
rămăşiţele vagonului poştal.
Ordinul ca nici o informaţie să nu fie difuzată a întîrziat şi, oricum, tot n-a ajuns acolo unde trebuia.
Trepinsky mi-a adus un om care făcea parte din mica lui armată de anchetatori spre a-mi da personal informaţii. Acest om mi-a spus:
— Am vizitat două femei mai vîrstnice care locuiesc în oraş într-un apartament comun. Se numesc Filipina Hrachova şi Josefa Nebusilova. Una e văduva unui judecător, cealaltă fostă soţie de medic. Amîndouă au scăpat tefere din catastrofă. M-au întrebat de soarta militarului din vagonul poştal. Mi-au cerut permisiunea să-i trimită flori prin intermediul unei florării de la Praga. Aceste femei ştiu unde locuieşte, au aflat de la nişte cunoştinţe care lucrează la spital. Amîndouă sînt foarte sensibile, aproape sentimentale. Se interesau în mod deosebit de sublocotenentul Lenk. Interesul publicului s-a stins. Dar la aceste femei vîrstnice el s-a redeşteptat datorită unui bărbat străin, surprinzător de vioi, ziceau ele, care le-a vizitat cu intenţia de a cumpăra un papagal.
— Un papagal, spui?
— Da, un papagal – încuviinţă omul. O pasăre tropicală care vorbeşte. Dar ele nu aveau nici un papagal, iar bărbatul străin a spus ca probabil a fost o greşeală.
Nici prin vis nu mi-a trecut ca în cazul seriei C-L să
intervină şi un papagal.
— Am constatat – vorbi omul mai departe – că
individul colindase tot oraşul după un papagal, fără să
găsească. Apoi a intrat în vorbă cu cele doua femei. A pomenit despre catastrofa de cale ferată şi, în cele din urmă, a declarat că e cumnatul rănitului, adică al omului care păzea transportul. Se pare că a smuls de la cele două femei şi de la alţi cetăţeni adresa provizorie a sublocotenentului Lenk, prefacîndu-se că o ştie şi el bine. Înşirase verzi şi uscate despre rudenia lui cu sublocotenentul. Ideea cu trimisul florilor venea de la el.
El a sugerat-o celor doua femei.
Printr-o simplă comparaţie a datelor, ieşea la iveală că
