ori sau de trei ori pe zi, după nevoie. Aşa că nu mai era nici o dificultate. Insulina e de fapt un ajutor. Arde zahărul cînd organismul nu e în stare s-o facă singur.
La cererea doamnei Trojanova, am venit cît am putut mai repede, dar nu se mai putea face nimic.
— Aţi constatat cauza morţii? întreb eu.
— Mi s-a părut că aş putea constata simptomele unei infecţii tetanice. Se întîmplă asemenea cazuri. În tinereţea mea, pe cînd mă aflam la practică într-un spital, a murit acolo unul dintre medici care îşi făcuse o injecţie prin stofa pantalonilor. S-a infectat cu microbi de tétanos, care se găseau la suprafaţa materialului.
— Prin urmare, v-aţi gîndit imediat la acul seringii lui Trojan?
— Da. Chiar aşa. Am cerut doamnei Trojanova să
încuie camera şi să anunţe autorităţile în drept. N-au telefon în apartament. Domnul Trojan nu prea ţinea la
curăţenia acului. De multe ori i-am atras atenţia.
Igienist oficial...
Locotenentul Skala îl întrerupse politicos:
— Îmi permiteţi. Se întoarce spre mine: Fireşte că
domnul doctor Boucek a procedat just. Josef Trojan ţinea totuşi seringa permanent în cutie, şi doctorul Boucek împreună cu medicul legist cred că, dacă
tetanosul a fost introdus în corp prin intermediul seringii, e un lucru foarte ciudat. De aceea am însoţit aici pe medicul legist. Acesta a cerut analiza seringii şi a rezervelor de insulină pe care le avea Trojan.
— Şi lucrul acesta s-a făcut?
— E în curs – spune Skala. Medicul legist a confirmat părerea domnului doctor Boucek şi a ordonat de îndată
transportarea cadavrului pentru analiză. Seringa şi insulina au fost confiscate. Dacă rezultatul va fi pozitiv, moartea lui Josef Trojan va fi considerată crimă. De aceea aşteptăm rezultatul.
— De ce s-o consideraţi crimă? întreb eu.
Skala arătă spre Karlicek:
— Karlicek a propus să luăm amprentele de pe sticla seringii. Le-am luat. Avem cîteva amprente care nu aparţin nici lui Josef Trojan, nici soţiei lui, nici femeii care le ajută la menaj din cînd în cînd; pe scurt, nu aparţin nici unuia dintre cei care ar fi putut să aibă
seringa în mînă, ci cuiva străin, deocamdată cu desăvîrşire necunoscut. Numai pe butonul de metal al pistonului am găsit amprenta degetului mare al lui Trojan.
În orice caz e ciudat. Karlicek şi-a valorificat din nou logica lui necruţătoare. Poate că în mod just; dar cine e străinul care a ajuns la seringa lui Trojan?
— Îşi lasă Josef Trojan seringa la îndemîna oricui?
— Deseori – confirmă Skala. Asta o spune şi doamna Trojanova. Din cînd în cînd, Trojan primea cîte o vizită,
exclusiv numai în interes de lucru. Dar astfel de oameni probabil că nu umblau cu seringa lui.
De astă dată nu mai domnea starea de alarmă ca în cazul bancnotei de o mie de coroane de la magazinul de bijuterii. Lucram încet, ca nişte duhuri nevăzute. Şi cu toate astea cineva s-a uitat în cărţile noastre!
— Întrebaţi-o pe doamna Trojanova – zic eu după o clipă – dacă nu cumva soţul ei a călătorit undeva în ultima vreme. Skala părăseşte încăperea să facă ce l-am rugat, iar eu îl întreb pe doctorul Boucek: Domnule doctor, ce s-ar fi întîmplat dacă Josef Trojan, din anumite cauze, n-ar fi putut să folosească insulina?
— Asta i s-a întîmplat de cîteva ori – răspunde doctorul, clătinînd din cap. La scurt timp după război, să zicem, nu găsea insulină. În aceste cazuri îşi pierdea în mod primejdios energia fizică şi spirituală, devenea abătut şi nu era sigur nici de cea mai simplă mişcare.
Injecţia cu insulină îi refăcea echilibrul în cîteva minute.
Mă uit la Karlicek:
— Îţi aminteşti de scrisoarea pe care nu demult ai trimis-o acasă domnişoarei Dvorska?
— Mă tot gîndesc la ea de cînd aţi venit, tovarăşe căpitan – răspunde Karlicek, liniştit.
Karlicek bănuise lipsa cocainei în cazul misteriosului turist Nr. 2, care se adăpostise peste noapte la hotelul din sat. Putea însă la fel de bine să-i fi lipsit insulina, de care turistul n-a pomenit de teamă să nu lase urme.
Ce putem face acum? Să fardăm cum trebuie chipul răposatului Trojan, să-i lipim mustăţi false ca de somn, să-i punem o pălărie pe cap, aşa cum avea turistul cu pricina, să-l fotografiem şi să prezentăm poza martorilor? Nu-i posibil! Fără să mai vorbim că de atunci a trecut un an, şi noi n-am reuşit decît să ne facem o vagă idee despre ceea ce oamenii ne-au descris în ziua aceea.
Fără să fie întrebat, Karlicek zice:
— Josef Trojan n-are mustăţi, are păr castaniu şi un obraz obişnuit, oval, fără nici un fel de semne particulare.
Unul dintre membrii grupei de alarmă îmi întinde buletinul de identitate al lui Trojan.
Skala se întoarce:
— Doamna Trojanova spune că soţul ei în ultima vreme n-a fost nicăieri în afara oraşului Praga.
Bun. Probabil ea doamna Trojanova nu spune adevărul sau... pe toţi dracii, înseamnă că mă înşel în toate teoriile mele.
— Cere îngăduinţa să poată pleca la sora ei – continuă
