Nu era lucru uşor ceea ce ceream, fiindcă doream, de asemenea, şi o listă cu expeditorii banilor adunaţi în
sacul poştal. Echipa se apucă de treabă cu multă
bunăvoinţă. Discut apoi cu şeful despre sistemul transportului de bani în saci poştali. În saci se pun sume rotunde adunate la o singură unitate sau centru colector. Surplusurile indivizibile cu zeci de mii sînt sortite altor manipulaţii. De aceea cantitatea de bani din sacii poştali nu corespunde de obicei exact cu totalul indicat pe mandate. Bancnotele din sac ar corespunde cu sumele pe care expeditorii le-au înscris pe cecuri şi mandate, dacă fiecare expeditor ar veni cu suma exactă.
însă multe din mandatele de aici sînt întocmite pentru sume mai mici de 1000 de coroane. Asta înseamnă că s-au putut depune bancnote cu seria C-L, la care funcţionarul poştal a dat restul în bani mărunţi.
— În cazul acesta – conchide şeful de echipă – ar fi greu de stabilit depunătorul banilor cu seria respectivă.
E suficient ca cineva să expedieze din diverse locuri, de cîte douăzeci şi patru de ori, cîte douăzeci de coroane, pe conturi diferite, pentru ca, primind rest la o mie, astăzi să aibă douăzeci şi trei de mii cinci sute de coroane bani buni. Numele expeditorului poate fi fictiv, ca şi numele sau numărul proprietarului contului.
În cazul acesta nu putem nici să clasăm banii, nici să-i restituim.
— Chiar şi aşa, tot ne rămîne un oarecare fir conducător — zic eu. Să luăm o unitate colectoare.
Mandatele nedeterminabile ar putea fi uşor verificate la diferitele oficii poştale sau bănci.
Am impresia că am prins un fir şi n-am voie să-l scap din mînă. Nu trebuie să mă abat. Trebuie să mă ţin pe urmele concrete pînă mă voi convinge că nu duc nicăieri.
N-am găsit pe listă mandatul cu suma rotundă de douăzeci şi patru de mii.
Cercetez lista lungă a simbolurilor încasărilor din planul de casă. Acelaşi nume sau număr de cont poate sa apară de cîteva ori.
Cei şapte oameni se gîndesc că lucrurile ar trebui chibzuite altfel, dar eu cer o triere amănunţită a acelor posesori de conturi care au mai multe mandate. Apoi vom constata, cu eforturi mai mici decît am presupus, că totalul mandatelor pentru unul dintre ei va fi exact douăzeci şi patru de mii.
Echipa se apucă de lucru cu şi mai mare zel.
Kalina se străduieşte să fie mai sîrguincios decît Havel. Ca şi cum ar vrea să-şi repare greşeala. Dar eu, bineînţeles, n-am nimic cu el. Doar lăsasem înadins circulara să se învechească.
Cele douăzeci şi patru de mii reies din trei sume separate pe contul curent al lui Josef Trojan cu locuinţa la Praga — Holesovice, strada Piskova 4.
Chiar această simplă informaţie spune mult.
Mandatele sînt trimise de:
Stanislav Petrik, Obrovice Nr. 27, raionul Usti nad Labem, nouă mii. Vaclav Wagner, Duchcov, Leibknech-tova 11, opt mii. Jindriska Tisovska, Most, U nadrazi 830, şapte mii.
— Repede! strigă nervos şeful de echipă. Restul contului curent al lui Josef Trojan!
Cred şi eu. Mă aşez frumuşel şi-mi îngădui o ţigară.
Contul lui Josef Trojan fusese deschis cam cu doi ani în urmă, ca mijloc de compensare în vremea cînd se anulaseră conturile pe cecuri ale persoanelor particulare şi rezervate sectoarelor socialiste. Observăm că
depunerile în contul curent al lui Josef Trojan au oscilaţii importante. De la cîteva coroane pînă la cîteva mii, maximum ajungînd cam cu ceva peste opt mii. La scurt timp după deschiderea contului, în anul 1951 a atins, periodic şi pentru scurt timp, o mie cinci sute
pînă la două mii. La începutul anului 1952 scade surprinzător. Acum, cînd trebuia să i se adauge douăzeci şi patru de mii, avea în cont numai optzeci de coroane.
— Era şi timpul sa-i trimită cineva ceva — spune cu ironie şeful de echipă.
— Cînd ai o nevoie mai mare, nu te lasă Dumnezeu –
zic eu. Trebuie sa verificam dacă Petrik, Wagner şi Tisovska au mai trimis cîndva bani în contul lui Trojan.
Echipa de lucru începe sa-mi apară ca şapte fluturi speriaţi. Într-un răstimp relativ scurt se constată că nici Petrik, nici Wagner, nici Tisovska n-au mai expediat pînă atunci bani lui Trojan.
Zic:
— Treceţi-i la cont cele douăzeci şi patru de mii.
Eventual plătiţi-i-le fără nici o dificultate. Bancnote în regulă, se înţelege. Nu trebuie sa se întîmple nici o drăcie, pentru că e vorba de bani cu seria C-L.
Paisprezece ochi mă privesc ca şi cum mi-aş fi pierdut minţile.
— Dar pentru asta am avea nevoie... – rosteşte şeful de echipă, perplex.
— O s-aveţi tot ce vă trebuie – zic eu fără să-l las să-şi termine fraza.
Deocamdată, aici nu mai pot face nimic. Aranjez o întîlnire cu funcţionari de răspundere din Ministerul Finanţelor şi Ministerul de Interne. Mobilizez din nou statul-major al grupului care fusese pus la dispoziţia cazului C-L. Sînt oamenii cei mai capabili. În scurt timp obţin informaţii asupra lui Josef Trojan. Este redactor de editură, lector şi traducător, căsătorit, fără copii, în vîrstă de patruzeci de ani. Din anii 1946 era fără
ocupaţie stabilă, fiindcă marea editura particulară unde lucrase fusese lichidată. Sub aspect politic nu i se puteau aduce nici un fel de învinuiri directe. S-a impus
curînd ca traducător extern pentru trei limbi. Sănătate şubredă. De ani îndelungaţi suferă de diabet.
Spre a obţine informaţii cît mai amănunţite asupra lui Stanislav Petrik, Vaclav Wagner şi Jindriska Tisovska s-au deplasat cîţiva agenţi pricepuţi.
Aştept. Douăzeci şi patru de mii din seria C-L
înseamnă o inflaţie în miniatură. Ar putea avea ramificaţii şi în alte părţi. E o treabă puţin plăcută, fără
