— Dumneavoastră ştiţi de cine e vorba?
— Nu e greu de ghicit. Şi. ca să fiu sincer, nu mi-ar face plăcere să-l văd smiorcăindu-se.
Le-am mărturisit celor doi logodnici ce sentiment puternic pusese stăpînire pe Karlicek. Jaroslav Lenk nu bănuise nimic pîna atunci, iar Helena Dvorska nu intuise adevărata situaţie, indusă în eroare de comportarea corectă, prietenească a lui Karlicek.
— Prin urmare, sînt lipsită de tact – zise ea, uşor indispusă.
Jaroslav Lenk învîrtea îngîndurat paharul. Mi-era simpatic acest Lenk. Dar şi Karlicek. De aceea eram iritat. M-am grăbit sa-mi exprim convingerea că băiatul îşi va reveni curînd din rătăcirea lui.
— Interesul lui nu poate decît să vă flateze – i-am spus Helenei. Dacă ar fi să suferiţi pentru orice bărbat
care se îndrăgosteşte de dumneavoastră fără nădejde, naţi mai ieşi din doliu douăzeci de ani de-acum înainte.
O vreme am sporovăit ba despre una, ba despre alta.
Apoi s-a auzit soneria.
— Totuşi a venit! zise Helena, tulburată, dar nu prea bucuroasă.
S-a ridicat să-i deschidă musafirului. Eram dezolat că
din pricina mea Karlicek apărea aici în rolul unui bufon îndrăgostit prosteşte. Reclama asta, zău, puteam să nu i-o fac! Dar nu era Karlicek. Helena s-a întors, ţinînd în mînă un pacheţel legat cu neglijenţă.
— Asta-i de la el... – vorbi ea şi mai tulburată. L-a adus un cunoscut de-al lui. Zice că să nu ne temem, că
nu conţine nici un fel de bombă. Omul s-a legitimat. E
de la Securitate.
Helena Dvorska văzuse în ultima vreme atîtea legitimaţii ale lucrătorilor noştri, încît nu se putea înşela.
Am desfăcut pachetul fără dificultate. Din ambalajul de hîrtie a ieşit la iveală o cutie de carton, nu prea mare, care, după eticheta rămasă pe capac, conţinuse iniţial o sută de bucăţi de hîrtie-foto, din acelea tari. Am deschis-o şi a apărut o scrisoare. Pe plic era numele lui Jaroslav Lenk.
„Stimate tovarăşe sublocotenent – scria acolo. Vă
felicit pentru sănătatea dumneavoastră tot mai înfloritoare cît şi pentru logodna cu domnişoara Helena Dvorska, pe care probabil că o sărbătoriţi în clipa aceasta. Multă fericire şi succes în tratamentul pe care îl veţi face la băi. Karel Karlicek.“
Sub scrisoare se afla o cutiuţă mai mică. Mi se păru cunoscută. Cînd am deschis-o, am văzut strălucind perechea aceea de cercei îngrozitori, pe care Karlicek îi confiscase de la magazinul de bijuterii contra chitanţă.
Am luat foaia de hîrtie albă, groasă, ce lunecă din cutiuţă.
Pe ea scria următoarele:
„Stimată domnişoară Dvorska! Primiţi, vă rog, o mică
atenţie, ca amintire a relaţiilor noastre profesional-prieteneşti. Vă rog să mă iertaţi că din pricina unor obligaţii urgente n-am putut răspunde amabilei dumneavoastră invitaţii. Karel Karlicek".
„A înnebunit“ – mi-am spus cu uimire. Dar Helena îşi şi prinsese clipsurile de lobul urechilor, iar cînd m-am uitat la ea, am fost şi mai uimit. Aceste accesorii îngrozitoare se potriveau de minune cu pieptănătura, cu colierul şi cu gingaşa rochie de seară.
— E şi pentru dumneavoastră ceva aici – îmi atrase atenţia Jaroslav Lenk.
Într-adevăr, pe fundul cutiei se afla o scrisoare pentru mine. Iată cuprinsul ei:
„Stimate tovarăşe căpitan,
Bărbatul care căuta papagalul avea, după cum ştiţi, unele semnalmente ce aminteau de omul care în ziua de douăzeci şi opt iunie 1951 uitase geamantanul la hotelul din sat. Pe de altă parte, se deosebea grozav de el prin faptul că era mai vioi, mai agil. Omul cu geamantanul era surprinzător de istovit. În hotelul acela nu şi-a putut procura ceea ce îi trebuia lui. Consider ca dovedit faptul că bărbatul cu geamantanul şi omul cu papagalul sînt una şi aceeaşi persoană, adică un cocainoman cu sănătatea complet ruinată de stupefiante. În goana lui fictivă după papagal se afla sub influenţa cocainei, deci vioi, pe cînd în timpul operaţiei de la kilometrul 286
cocaina i se terminase, îi lipsea – din ce pricină, n-am de unde să ştiu – de aceea arăta cu totul sfîrşit.
Deoarece luptăm în continuare să-l descoperim pe autorul crimei de la kilometrul 286, încercăm să
cointeresăm şi secţia respectivă pentru a culege
informaţii despre furnizorii şi amatorii de cocaină, informaţii ce vor fi puse la dispoziţia secţiei dumneavoastră. În felul acesta profilul cercetărilor se restrînge şi prezintă şanse mai mari de succes.
N-am să uit să vă informez în cazul cînd se vor ivi urme importante.
Karel Karlicek”.
Această logică îi era caracteristică lui Karlicek. Dar tonul protector al scrisorilor, ca şi conţinutul acelui pachet dezordonat, însemna menţinerea intenţionată a distanţei sub toate aspectele.
A căzut pe al doilea plan şi surpriza anunţată de Helena Dvorska. De altfel, pe mine nu mă privea.
Helena Dvorska şi-a luat un concediu de paisprezece zile ca să-l poată însoţi pe Jaroslav Lenk şi să rămînă cel puţin o vreme împreună.
A doua zi au plecat.
PARTEA A DOUA
