îndoială, într-o vreme cînd luptăm încă pentru o stabilizare financiară, pentru echilibrarea puterii de cumpărare cu producţia. Şi aici poate că-i vorba de milioane. Lăcomia de cîştig a unor indivizi nu ţine seama de interesele obşteşti. Pentru ei, statul nu înseamnă
nimic.
Josef Trojan primeşte în mod obişnuit avizul despre operaţia efectuată în contul lui curent. Deocamdată nu reacţionează. N-a cerut nici să i se plătească şi n-a dat nici ordin să se plătească undeva.
Seria C-L n-a mai apărut nicăieri, sau nu sîntem noi informaţi. Primesc mereu veşti de la corespondenţii mei.
Stanislav Petrik din Obrovice Nr. 27 era colonist din teritoriile de la graniţă. Murise exact în ziua cînd îi expediase lui Josef Trojan cei nouă mii. Fusese un om mai vîrstnic, căsătorit. Murise de apoplexie. Era responsabilul unui magazin de stat. Soţia lui habar n-avea de tranzacţiile lui financiare. Nu auzise niciodată
de vreo persoană cu numele de Josef Trojan. În lucrurile rămase de la el nu s-a găsit nici o chitanţă sau recipisă.
Cei de la poştă îl cunoşteau pe Stanislav Petrik. Trimitea mandate cu sumele încasate din vînzare; cele nouă mii de coroane îi expediase abia cu cîteva ore înaintea morţii. Neobişnuit lucru, nu? Tînăra funcţionară care primise banii nu observase numele plătitorului pe foaia de vărsămînt. Atunci nu aflase încă nici de decesul lui
Petrik. Nu-şi aduce aminte dacă chiar el depusese banii.
Lucrează la oficiul poştal din Obrovice abia de trei luni.
Despre vechea circulară nu ştia nimic.
Nici cu Vaclav Wagner lucrurile nu sînt în ordine. În Duchcov nu există nici un Vaclav Wagner, cu atît mai puţin la adresa menţionată. Foaia de vărsămînt cu numărul contului curent al lui Trojan există la oficiu tot aşa ca şi la răposatul Petrik. Funcţionarul de la poştă
nu controlează seria bancnotelor. Cînd a auzit de circulară, s-a dus uluit s-o caute, dar n-a găsit-o.
Jindriska Tisovska din Most de asemenea nu există.
Funcţionarii poştali de acolo au primit seria C-L cu tot atîta încredere ca şi colegii lor de la Obrovice şi Duchcov.
Acest lucru dovedeşte că circulara a fost uitată. De fapt, asta a ajutat cercetărilor noastre. Putem spune că
metoda aşteptării a dat roade.
Se poate presupune că cineva s-a dus Iu Obrovice, unde, într-un anumit fel, a aflat de decesul lui Stanislav Petrik şi i-a folosit numele. Apoi s-a îndreptat spre Duchcov şi Most, care nu erau departe. Acolo s-a mulţumit cu nişte persoane fictive. Şi-a frecat apoi mîinile satisfăcut, gîndindu-se că asta e tot. Dar prin acest întreit truc a ajuns într-un singur punct, adică.
într-un cuvînt, a ajuns în acelaşi sac. Această direcţie se identifică, de fapt, cu legătura de cale ferată. În toate trei cazurile a folosit foi de vărsămînt completate înainte, pe care. practic vorbind, nu putea să le aibă de la nimeni altul decît de la Josef Trojan.
Bun. Cred că Petrik nu făcea parte din bandă. Wagner şi Tisovska nici nu sînt măcar persoane reale. Singura persoană concretă care participă în mod sigur la aceasta afacere este Josef Trojan. Mai rămîne probabilitatea ca cineva din oamenii de la oficiul colector să fi strecurat în mod fraudulos cele douăzeci şi patru de mii,
schimbîndu-le cu altele din sac. După sigilarea sacului, operaţie ce se face la secţia de cecuri, nu se mai putea efectua
această
schimbare.
De
altfel,
situaţia
neîmbucurătoare a contului lui Trojan o dezminte.
Este posibil deci ca cei douăzeci şi patru de mii să-i fi expediat chiar Josef Trojan sub numele mai sus menţionate. Oricum, el trebuie să ştie ceva despre asta.
Îi chem pe tovarăşii Loubal şi Trepinsky.
— Hai la Trojan – zic eu.
E aproape de amiază. După informaţiile mele, Josef Trojan lucrează mai mult noaptea. Dimineaţa doarme.
Dacă are de aranjat ceva în afara de casa, iese abia după
prînz. Cred ca îl prindem încă nebărbierit.
Am de gînd să-l iau pe neaşteptate şi să-l constrîng să-mi răspundă repede la cîteva întrebări gingaşe. Fără
îndoială, cea mai bună soluţie este să tratăm în spatele uşii închise a apartamentului său. Dacă va fi nevoie, voi uza de toată competenţa mea.
Toţi trei sîntem îmbrăcaţi civil. Pătrundem în casă
discret, dar fără a pierde o clipă. Casa e mai veche, un bloc cu şase etaje pe două colţuri de stradă cu un mare număr de chiriaşi.
Sun liniştit la uşa pe care se află cartea de vizită cu numele Josef Trojan. După un răstimp firesc, aud înăuntru zgomote care arată că cineva vine să deschidă.
Persoana care deschide nici nu se uită prin vizor să vadă
cine e. Ca şi cum aştepta pe cineva, deschide larg uşa şi rămîne în prag ca într-o cadră. E omul la care mă
gîndeam să-l găsesc aici tot atît de puţin ca şi el pe mine. Karlicek.
