Skala. Zice că se simte prost aici.
— Eu nu-i dau ordine, dar rugaţi-o să-şi mai amîne puţin plecarea. Poate că primim în scurt timp vreo veste de la secţia de autopsie a institutului. Dacă vrea să
plece pentru cîteva zile, va trebui să-şi ia cîte ceva cu sine. Deocamdată, poate să se pregătească. Lăsaţi-i libertate deplină.
Skala se întoarce din nou. vrînd să iasă. dar îl poftesc cu un gest să mai aştepte. De fapt, preiau comanda aici.
Mai degrabă şoptesc decît vorbesc:
— Dacă doamna Trojanova îşi va lua ceva bagaj în ultima clipă, înainte de a pleca, să-l controlezi.
— Ce-ar putea să-şi ia? întreabă Skala tot în şoaptă.
— Ceva. Poate cîteva miare.
Karlicek se afla aproape de mine. Aude ce vorbim, în timp ce Skala se depărtează, îmi spune încetişor, diavoleşte, ca şi cum ar urmări un complot împotriva şefului său:
— Ar putea să aibă nişte bancnote C-L chiar în sîn. Să
chemăm o femeie să-i facă „inventarul“.
— Nu.
Karlicek îşi îndreaptă puţin trupul şi se retrage. Din el ţîşneşte în mod limpede flacăra pasiunii nestinse pentru rezolvarea cazului C-L.
Cuvinţelul meu scurt, aproape tăios, l-a atins ca şi cum aş fi zvîrlit o lopată peste această cenuşă presărată
cu scîntei. Mă plimb prin încăpere. Skala se întoarce şi, cu el, un membru al grupei care o interogase pe Trojanova.
— N-a fost atins de nimeni? zic şi arăt serviciul de ceai.
— Pînă acum nu – răspunde Skala.
Auzim, în sfîrşit, soneria de la uşă. Ies din odaia de lucru a lui Trojan. A venit medicul legist, o veche cunoştinţă.
— Aşa!... exclamă el. Tetanosul a fost descoperit în insulină şi pe vîrful acului de seringă. El a fost cauza convulsiilor şi a morţii. O cultură grozav de agilă, a dracului de frumoasă! Cum a putut ajunge în fiola de insulină, pentru Dumnezeu?
Prin urmare, situaţia e limpede. Dar nu-i limpede dacă e vorba într-adevăr de o crimă. Fără îndoială că
aici sînt două circumstanţe grave: amprentele străine pe sticla seringii şi contul curent al lui Trojan. Ca două
coarde de rezonanţă. O atingi pe una şi vibrează şi cealaltă.
Intru în camera unde se află femeia blondă. Ea stă
acum la masă. Tocmai a închis un geamantan mic de călătorie. Întoarce capul şi priveşte chinuită spre uşă.
Dacă are vreun amestec în afacerea C-L, probabil că mă
cunoaşte după nume. Criminalii ne-au dovedit că ştiu să-şi procure informaţiile. Sper însă că nu mă cunoaşte personal. Bineînţeles, nu mă prezint. Nu facem aici un joc de societate, nici n-o invit la dans, nici măcar la un vals.
Vorbim cu gravitate şi respectuos.
— Doamnă Trojanova, analiza confirmă moartea prin tetanos.
Ea pleacă uşor capul şi îşi lasă privirea în pămînt, ca şi cum n-ar mai avea de gînd să şi-o ridice de-acolo.
— Doctorul Boucek a spus-o de la început – vorbeşte ea cu tristeţe.
Nu mai e foarte tinără, dar, cum se spune, n-a început să se scuture. Are o silueta frumoasă, e mai degrabă
înaltă decît mijlocie, şi se pricepe pesemne în tainele cosmeticii şi în a-şi menţine elasticitatea trupului. Am impresia că bărbatul ei bolnav nu-i pretindea nicidecum asemenea îngrijiri şi că ea nu-şi conserva farmecul feminin numai pentru el. Aş vrea să n-am prejudecăţi, dar femeia aceasta nu prea mi-e simpatică.
— Lucraţi undeva, doamnă Trojanova? întreb eu.
— Nu lucrez. Acum va trebui să-mi caut ceva.
Vorbeşte anevoie ca şi cum şi-ar înăbuşi o mare durere lăuntrică. Am dus-o greu. Soţul meu, de fapt, muncea numai pe sume derizorii. Dar nu mi-a îngăduit să...
Am impresia că ar putea să vorbească mai firesc.
Joacă teatru.
— Sînteţi acum lipsită de mijloace?
— Poate că pentru scurt timp am să mă descurc.
Soţul meu a încasat nu demult nişte bani.
