cu una din seria C-L?
Skala ridică din sprîncene.
— Nu puteaţi să faceţi treaba asta cu portţigaretul mai de mult?
— Puteam – recunosc eu – numai că abia acum mi-a venit în minte.
Mă uit iarăşi la Karlicek, dar el tace chitic. Nici măcar nu clipeşte.
Începem să percheziţionăm dormitorul lui Trojan. Are o bibliotecă destul de mare. Cercetăm volum cu volum.
Controlăm biroul, toate colţişoarele. Nu găsim nimic suspect. Dar ni se pare că dezordinea de pe birou e oarecum artificială. Nu sînt semne vădite că Trojan ar fi lucrat acolo chiar cu o seară înainte. Aş putea spune că
în ultima vreme nu lucrase de loc, cel puţin asta e impresia mea.
Grozav de bine ne-ar pica un Mersul trenurilor în care să vedem subliniate cu roşu trenurile care merg în direcţia graniţei de nord-vest. Dar aşa ceva nu există. În coşul de hîrtii, de asemenea nimic. Nici măcar o literă
lipită pe fundul lui. Absolut nimic din ceea ce descoperă
detectivii celebri în cărţi. Numai un teanc de foi de vărsămînt necompletate în contul lui curent şi înştiinţări regulate privind depozitul de douăzeci şi patru de mii.
În încăperea vecină, tot nimic. Se vedea bine că acolo locuia doamna Trojanova. Josef Trojan nu-şi ţinea acolo decît lenjeria. Fireşte că ne străduim să nu lăsăm dezordine în urma noastră. Treaba asta ne dă de furcă, deoarece doamna Trojanova are o provizie surprinzător de bogată de lucruri gingaşe care se agaţă de degete şi pe care Karlicek le numeşte cu dispreţ „ambalaj pentru dedesubt“.
Am prefera să găsim aici colierul de chihlimbar. Nu este. În schimb, sînt cîteva perechi de cercei. Din păcate nu seamănă cu aceia pe care i-a adus Karlicek de la magazin.
Dacă Josef Trojan vînduse ceasul de aur pe care îl avea de la taică-său. poate că avea şi soţia lui ce vinde.
Admirăm o brăţară în formă de şarpe şi cîteva inele destul de preţioase.
A treia încăpere e bucătăria. Colţul cu maşina de gătit e izolat printr-un paravan, aşa incît ceea ce rămîne poate fi folosit ca sufragerie.
Cercetăm şi dependinţele. Cămara nu e rău aprovizionată. Bidoane cu cafea americană, damigene cu suc de portocale, conserve străine. Dacă compar câştigurile mici ale lui Trojan, acel „far niente” care se degajă de la masa de scris, ca şi situaţia soţiei lui de femeie fără serviciu, cu standardul foarte ridicat al cămării şi al dulapului cu rufărie, ajung la concluzia că
aceşti oameni au cumpărat legal şi ilegal cu bani din seria C-L.
Fără îndoială că asta e logica neclintită a lui Karlicek.
Ar trebui mai bine proptită. M-am indispus.
Stau în holul scmiîntunecos şi reflectez la plecarea mea de aici lipsită de glorie. Skala şi cei trei oameni ai lui sînt în baie. Se spală pe mîini.
Îmi vine să mă uit deasupra unui dulap din hol pe care îl mai cercetasem o dată. Nu văd nimic. Mă ridic pe vîrfuri să mă conving. Apoi, uitînd de orice demnitate, sar în sus ca să pot vedea mai bine şi strig:
— Daţi-mi un scaun şi lumină!
La strigătul meu, ceilalţi s-au repezit în goană de parcă aş fi strigat din vîrful catargului că văd o balenă.
— Ce-i acolo? întrebă Skala.
— Acum nu mai este nimic. Dar a fost ceva.
Cu lanterna în mînă mă urc pe scaun şi luminez partea de sus a dulapului. Karlicek a spus odată ca praful e duşmanul nostru. O spusese în apartamentul lui Jaroslav Lenk, dacă vă amintiţi. Acolo era surprinzător de curat. Aici, doamna Trojanova sau femeia ei de servici nu prea se omorau cu ştersul prafului.
Prin urmare, deasupra dulapului s-a aşternut praful.
Dar nu peste tot. În mijloc e un dreptunghi aproximativ curat. Dimensiunile lui sînt cam de optzeci de centimetri pe şaizeci. Dreptunghiul e tocmai lîngă zid. Dulapul este mai lat de şaizeci de centimetri. Fîşia rămasă în faţă e
ştearsă perpendicular pe lungimea lui. Se recunosc nişte linii paralele, desenate în praf. De pe acest dulap cineva a tras, nu demult, un obiect dreptunghiular; o lădiţă, o cutie sau un cufăraş. Mai degrabă o valiză, fiindcă văd nişte dîre mai adînci pe margini, lăsate probabil de colţurile îmbrăcate în metal, care, pe alocuri, chiar au zgîriat uşor lemnul moale al dulapului.
În tot apartamentul nu există nici un obiect care să se potrivească pe dreptunghiul de pe dulap.
Cobor de pe scaun şi sting lanterna.
— Probabil că cineva a luat un obiect de aici – zic – şi acum ne lasă liniştiţi să căutăm.
Oamenii lui Skala măsoară cu grijă urmele de pe dulap şi, după ce au terminat, dau semnalul de plecare.
Cheile lui Trojan pot fi fără teamă predate văduvei sale.
Cu asta mă însărcinez eu.
3
Mai întîi verific dacă Loubal şi Trepinsky au aranjat totul aşa cum trebuie. Sînt mulţumit de munca lor. Apoi dau o raită pe la secţia de autopsie a institutului medico-legal. Sînt condus chiar la masa de marmură pe care e aşezat răposatul Trojan. Pentru completarea anchetei trebuia să-l vad.
După-amiază mă îndrept spre casa unde locuieşte sora doamnei Trojanova. Se numeşte Valouskova. Soţul ei, Valousek Emil, e funcţionar. Mă pofteşte înăuntru binevoitor.
— Cumnata mea a plecat — îmi spune el cu vădită
